Pagini

joi, 28 iulie 2011

Dinastia de Petrovic-Njegos

"Muntenegru vrea sa restaureze monarhia"  este titlul articolului unui articol din Cotidianul. Desi titlul este putin exagerat, nu se poate nega imensa importanta a deciziei luata de parlamenul acestui stat de a cere dinastiei sa se implice in reprezentarea tarii ....

"Muntenegru îi conferă Prinţului Nikola al II-lea rang egal cu preşedintele, devenind astfel prima ţară din Europa care se îndreaptă spre monarhie în acest secol. Fosta republică din Iugoslavia alocă un buget de 4,3 milioane pentru casa regală, două case şi un apartament. Este prima restauraţie monarhică după Spania, unde monarhia a fost restaurată în 1975 după moartea lui Francisco Franco, dar evenimentul a trecut aproape neobservat în presa internaţională.

La 12 iulie 2011, Parlamentul din Muntenegru a votat Legea privind Statutul descendenţilor Dinastiei de Petrovic-Njegos. Legea reglementează "probleme importante legate de statutul descendenţilor Dinastiei, pentru reabilitarea istorică şi morală a Dinastiei, a cărei detronare a fost contrară Constituţiei Regatului Muntenegru, un act violent de anexare din anul 1918", scrie DC News.
Legea conferă descendenţilor Regelui Nikola I (fondatorul Dinastiei), în linie masculină, şi soţiilor lor, statutul de descendenţi ai Dinastiei, şi îl numeşte pe Prinţul Nikola al II-lea ca reprezentant al acesteia. Ea confirmă Normele Casei Regale, care defineşte modul de transmitere a succesiunii. De asemenea, ea permite membrilor Dinastiei să primească cetăţenia Muntenegrului, păstrând în acelaşi timp şi cetăţenia franceză, ţara în care s-au aflat în exil, conform DC News.

4,3 milioane de euro pentru proiectele Dinastiei
În acelaşi timp, se creează Fundaţia Petrovic-Njegos, calchiată după vechile Fundaţii Regale, şi condusă de Prinţul Nikola al II-lea, căreia statul îi alocă 4,3 milioane de euro pe şapte ani. De asemenea, Prinţul Nikola va primi un venit echivalent cu venitul brut al preşedintelui din Muntenegru.
Dinastia mai primeşte:
- Casa Regelui Nikola I din Njegusi, grădinile şi pajiştea acesteia;
- O casă familială în Cetinje, despre care Prinţul Nikola al II-lea a spus ca îşi doreşte să fie prima casa ecologică din Muntenegru;
- Un apartament în Podgorica.

Prima restauraţie monarhică după Spania
De la restaurarea monarhiei Spaniei la sfârşitul epocii franchiste, nici o ţară europeană nu şi-a readus Familia Regală într-o poziţie oficială. De asemenea, cu excepţia României, în perioada existenţei Reprezentantului Special al Guvernului României pentru Integrare şi Dezvoltare Durabilă, condus de ASR Principele Radu, nici o altă republică nu a ajuns la un acord atât de însemnat cu Familia sa Regală pentru ca aceasta din urmă să susţină şi să reprezinte statul.
Legea din Muntenegru prevede că Prinţul Nikola al II-lea va acţiona ca reprezentant al Muntenegrului şi va întreprinde acţiuni protocolare şi non-politice. Primul exemplu este participarea Alteţei Sale la funeraliile ASIR Otto von Habsburg la Viena, participare în numele guvernului muntenegrean. La funeralii au participat şi MS Regele Mihai I al României şi ASR Principele Nicolae, nepotul Majestăţii Sale. Pentru a-şi îndeplini funcţiunile, membrii Dinastiei pot folosi cu prioritate palatele statului muntenegreanşi le sunt acordate onoruri de stat.

Rolul Dinastiei în Muntenegru
Dinastia Muntenegrului este unul dintre puţinele simboluri ale independenţei statului muntenegrean, anexat de Regatul Serbiei în 1918. Religia, limba şi caracterul etnic fiind aceleaşi în Serbia şi Muntenegru, la obţinerea independenţei de aceasta, statul muntenegrean a căutat să promoveze simbolurile naţionale, identitare, cel mai puternic dintre acestea fiind Familia Regală. De asemenea, Familia Regală a păstrat şi continuat să acorde Ordinele Dinastice, singurele decoraţii specific muntenegrene. Prinţul Nikola al II-lea continuă acum să le acorde, cu recunoaştere statală. Prinţul Nikola al II-lea s-a născut în Franţa şi încă de la primele mişcări de independenţă a Muntenegrului de Iugoslavia (apoi Serbia-Muntenegru) s-a implicat mult în refacerea identităţii ţării sale."


Multi dintre comentatorii acestui articol se intreaba daca acest lucru e posibil in Romania, fara sa realizeze ca de 22 de ani Familia Regala a reprezentat un simbol si ca reprezinta Romania pentru ca sunt de parere ca aceasta este datoria lor ... bineinteles ca ar putea s-o faca mult mai bine daca rolul nu ar fi doar unul simbolic ci si unul intitutional

miercuri, 20 iulie 2011

Ferdinand cel Loial

La sfarsitul primului razboi mondial, Romania facea parte din statele invingatoare, dublandu-si teritoriu. In fruntea acestui stat statea Ferdinand I, un rege german care s-a dovedit mai roman decat foarte multi romani. 

Anii ce au urmat primului razboi mondial au fost ani benefici pentru monarhia romana si pentru intrega tara. Aceasta perioada de bun augur a luat sfarsit in 1927, odata cu moartea Regelui Ferdinand I. La moartea sa Romania a fost aruncata in lupta politica dintre sustinatorii principelui Carol si adversarii sai, lupta ce se va sfarsi cu instaurarea primei dictaturi din Romania.


Ferdinand I a fost primul Rege al Romaniei Mari. El a urcat pe tron intr-un moment crucial pentru existenta tarii noastre, la declansarea primului razboi mondial. Primii ani ai domniei au fost marcati de lupta dintre gruparea germanofila si cea anglofila. Ferdinand fusese educat in spiritul invincibilitatii armatei germane si de aceea este si mai extraordinar sacrificiul sau de a merge de partea Antantei. La inceputul razboiului, sansele celor doua tabere pareau a fi egale, deci Ferdinand si intrega clasa politica au facut un pariu pentru Trasilvania ... in 1916, Romania putea sa piarda jumatate din suprafata ei sau sa castige Transilvania. 


Dupa razboi, Ferdinand I a devenit Ferdinand cel Loial, Regele care a pus mai presus de el insusi vointa unei natiuni ... 


In biografia lui Ferdinand, Eugen Wolfe descrie momentul mortii Regelui astfel "in momentul acela a inceput o ploaie de vara ... erau lacrimile unui popor ce isi pierduse conducatorul".

 

luni, 18 iulie 2011

Maria, Regina Romaniei Mari

In 1938, Romania era condusa de autoritarul rege Carol al II-lea. De la inceputul domniei sale, Carol a incercat sa fie singurul conducator al tarii. S-a lovit insa de puternica personalitate a mamei sale. 

Dupa jumatate de secol petrecut in Romania, fosta printesa Maria de Saxa Coburg Gotha devenise Maria cea Mare, Regina-Soldat, Regina Inimilor ... In 1938 era cel mai iubit membru al Familiei Regale si fusese obligata de fiul sau sa se autoexileze. In iulie 1938 Regina Maria era in strainatate cautand tratament pentru boala de care suferea. Din pacate doctorii credeau ca nu se mai poate face nimic asa ca au sfatuit-o sa se intoarca acasa. Carol nu a vrut sa plateasca un avion si a obligat-o sa se intoarca acasa cu trenul ... s-a oprit la Peles, unde avandu-i alaturi doar pe Carol si pe Elisabeta - copii de care nu fusese foarte apropiata - a murit. 

Dupa patru zile a fost inmormantata la Curtea de Arges si inima i-a fost depusa de fiica ei preferata, Ileana, la Balcic, castelul ei preferat. 


In testamentul sau, Maria isi ia ramas bun de la tara sa adoptiva: " Tarii mele si Poporului meu, Cand veti ceti aceste slove, Poporul meu, eu voi fi trecut pragul Tacerii vesnice, care ramane pentru noi o mare taina. Si totusi, din marea dragoste ce ti-am purtat-o, as dori ca vocea mea sa te mai ajunga inca odata, chiar de dincolo de linistea mormantului.[...]Eu am ajuns la capatul drumului meu. Dar inainte de a tacea pentru vesnicie vreau sa-mi ridic, pentru ultima data, mainile pentru o binecuvantare. Te binecuvantez, iubita Romanie, tara bucuriilor si durerilor mele, frumoasa tara, care ai trait in inima mea si ale carei carari le-am cunoscut toate. Frumoasa tara pe care am vazut-o intregita, a carei soarta mi-a fost ingaduit sa o vad implinita. Fii tu vesnic imbelsugata, fii tu mare si plina de cinste, sa stai vesnic falnica printre natiuni, sa fii cinstita, iubita si priceputa. Am credinta ca v'am priceput: n'am judecat, am iubit... "

miercuri, 13 iulie 2011

Principesa Maria a Romaniei

Cea mai mica fiica a Regelui Mihai implineste astazi 47 de ani.


Principesa a Romaniei, ea traieste in S.U.A, unde lucreaza ca si consultant in domeniul relatiilor publice. 

 La fel ca celelalte surori ale Principesei Mostenitoare, Maria vine foarte rar in tara a carui nume il poarta. Cred ca am mai scris asta, dar imi place foarte mult ce a scris Principele Radu ... ca poate odata aceste principese dezradacinate vor lega din nou firul care il leaga de tara lor.

La multi ani, Alteta!!!

joi, 7 iulie 2011

Carmen Sylva, uimitoarea Regina a Romaniei

Mi se pare majoritatea biografilor au o caracteristica comuna, se indragostesc de subiectul cartii lor si astfel trebuie sa gaseasca motive, argumente pentru orice decizie a acestora ... Si cum de obicei, soarta ne pune in fata doar doua optiuni: vinovati sau nevinovati, acesti autori aleg a doua optiune. Subiectii celor mai multe biografii devin eroi, actiunile lor sunt analizate dintr-o perspectiva dubla. Pe de o parte, sunt acele decizii pozitive, a caror rezultat este datorat fara doar si poate subiectului cartii. De cealalta parte sunt actiunile negative, negative in sensul ca nu au avut tocmai rezultatul asteptat. Acestea sunt aparate sau sunt atribuite altora. La fel, si relatiile cu cei din jur au de suferit doar din cauza celorlalti. 

Intr-un fel mi se pare ca biografii tind sa priveasca doar partea pozitiva a personajelor lor si de aceea cei din jur par mult mai vinovati decat au fost in realitate.

Gabriel Badea-Paun se detaseaza de ceilalti istorici. In cartea sa Carmen Sylva, uimitoarea regina a Romaniei, el prezinta cu luciditate viata primei noastre Regine. Elisabeta este o regina uimitoare, o artista desavarsita, o scriitoare romantica, o persoana foarte caritabila,  o mama perfecta , dar este in acelasi timp si foarte credula, visatoare, nu se gandeste la consecintele actiunilor ei, este geloasa pe tineretea Mariei, nu are niciun simt practic.

Carmen Sylva, uimitoarea regina a Romaniei este o carte extraordinara, descriind mai mult decat viata printesei germane, care la 26 de ani a devenit Doamna si mai apoi  Regina Romaniei. Acesta carte descrie primii ani ai Romaniei moderne, descrie rolul pe care Elisabeta de Wied l-a avut in construirea unei tari europene. Prin activitatea sa artistica, Carmen Sylva are un rol foarte important in dezvoltarea culturala a Romaniei.