Pagini

miercuri, 28 noiembrie 2012

Regina Mama Elena a Romaniei

“Lumea uită, dar eu nu pot să uit că era nepoata împăratului Frederick al Germaniei, că tatăl ei era rege, că trei dintre fraţii ei eu fost regi, l-a avut soţ pe tatăl meu, regele Carol al II-lea. A fost mama mea. Despre câte femei se poate spune acelaşi lucru? Eu nu ştiu o altă persoană legată în felul acesta de monarhie.

- Regele Mihai I

"Regina Elena a fost ghidul meu spiritual, mentorul meu, steaua calauzitoare. E m-a invatat multe depre viata, mi-a deschis ochii catre tot ce este frumos si bun pe lume"

- Principesa Margareta 

Carol îşi încheie la 17 septembrie 1920 călatoria făcută pentru a o uita pe Zizi, dar nu s-a întors imediat în ţară, ci a rămas în Elveţia unde, prin grija reginei Maria, se afla principesa Elena, fiica regelui Constantin al Greciei. Căsătoria s-a oficiat la 10 martie 1921, iar la 23 octombrie s-a născut Mihai.110 Naşterea a avut loc prematur la Foişor, au fost complicaţii şi un timp s-a crezut ca mama şi copilul vor scăpa cu viaţă.111 Familia regală era încântată că succesiunea la tron fusese asigurată prin naşterea unui băiat şi s-a luat hotărârea să fie botezat Mihai, după numele celui mai mare erou din istoria României.112 Principesa Elena nu se putea acomoda cu stilul soţului ei. Constantin Argetoianu scria: “Intimele principesei Elena lăsau să se înţeleagă că motivul principal al fobiei acesteia pentru regalul ei soţ era brutalitatea cu care o supunea, zi şi noapte, în pat sau la repezeală pe un colţ de canapea, datoriilor ei conjugale.113 Când Carol începe să se întâlnească cu Elena Lupescu, principesa moştenitoare pare uşurată. Se ocupa îndeaproape de creşterea lui Mihai. Fire liniştită şi fără veleităţi, nu întrăznea şi nu intervenea pentru a-şi tempera soţul. De astfel, căpătase convingerea că orice intervenţie ar fi fost zadarnică. Pierdere de timp din partea ei. Toate speranţele îi erau legate de fiul ei. Lângă el îşi găsise şi ea un rost.114
Fuga prinţului moştenitor Carol a produs un şoc cât se poate de neplăcut întregii ţări, întrucât, fiind prinţ, îşi renegase patria, sfidând atât autoritatea Casei Regale, cât şi respectul pe care i-l purta poporul, iar ca bărbat, se purtase urât cu soţia şi copilul său.115
Conform acctului de decădere din drepturi de la 4 ianuarie 1926, succesorul lui Ferdinand I a fost prinţul Mihai. Proclamat rege la 20 iulie 1927, abandonat de tată, dar susţinut de două femei curajoase: mama, prinţesa Elena, şi bunica, văduva regină Maria, a fost asistat de un consiliu de regenţa pe toată durata minoratului.116 Mamă de rege, fără să fi fost ea însăşi regina, Elena cere anularea casătoriei cu principele Carol.
La întoarcerea lui Carol, Iorga şi-a exprimat convingerea că naţiunea ar primi cu bucurie împăcare cuplului regal. Răspunsul lui Carol a fost mai mult decât evazi. Prinţul Nicolae s-a straduit s-o apropie din nou pe prinşesa Elena de Carol.117 Carol însă, refuzase să semneze decretul prin care ei i se conferea rangul şi titlul de Regină. I s-a spus că el scosese stiloul din buzunar şi tăiase personal cuvântul “Regină”, iar apoi, sfătuit de unii simpatizanţi, care considerau că aşa ceva nu va fi pe placul poporului, a aprobat restul, adică “Maiestatea Sa, Elena”. Dar Elena a obiectat că “Maiestatea Sa” “era numai un început de titlu, fără de care formula de adresare nu avea nici o semnificaţie. Era ca şi cum s-ar fi vorbit de Maiestatea Sa, Masa, ori Maiestatea Sa, Lampa. Dându-mi seama că titlul era bătaie de joc, nu am permis nimănui să-l folosească în prezenţa mea, nici măcar în casă. Am preferat să rămân Prinţesa-mamă.118
            În cele din urmă, separarea celor doi a rămas definitivă. În virtutea aranjamentului secret din 17 februarie 1930, regele asigura fostei sale soţii o pensie anulă de 7200000 lei şi încă 30000000 de lei pentru cumpărarea unui imobil la Florenţa. La rândul ei, fosta soţie promitea să renunţe la orice activitate de defăimare a regelui. Principesa Elena va reveni în ţară în timpul celei de-a doua domnie a regelui Mihai I. Încetează din viaţa în oraşul Lausanne.119
          



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu