Marele Duce Nicolae Mihailovici

Nicolae Mihailovici era cel mai mare dintre cei sapte copii (sase baieti si o fata) nascuti in familia Marelui Duce Mihai Nicolaivici si a Olgai Feodorovna (nascuta Cecilia de Baden). Marele Duce s-a nascut la 25 aprilie 1859. La trei ani, familia lui Nicolae s-a mutat in Tbilisi, unde tatal sau, cel mai mic dintre copiii lui Nicolae I, a fost numit Vicerege al Caucazului. Crescuti departe de pompa din capitala imperiului, ramura Mihailovici a Romanovilor a ajuns sa aiba viziuni mult mai progresiste si mai liberale decat restul Familiei. 

Nicolae a luptat in razboiul Ruso-Turc, conducand un batalion din Caucaz; experienta a fost traumatizanta si l-a facut pacifist. In acelasi timp, Marele Duce nu avea niciun talent militar si a dorit sa se duce unei cariere in educatie. Pentru a-si multumi tatal, Nicolae Mihailovici s-a inscris in Colegiul de Razboi, unde a excelat in studiile militare, dar nu i-a placut viata in armata si a fost singurul Romanov ce a parasit serviciul militar. Dupa ce a parasit armata, Marele Duce s-a dedicat complet cercetarii istorice; a scris o monumentala istorie a domniei lui Alexandru I, biografii ale Elisabetei Alexeivna si a sotul ei. Nicolae al II-lea i-a acordat acces complet la documentele Familiei Imperiale, documente la care nu aveau acces alti istorici. 

Pasiunea sa pentru istorie, dragostea si respectul pentru Franta si sistemul sau de guvernamant l-a facut un personaj atipic printre Marii Duci Romanovi care se dedicau armatei si creadeau in ortodoxie, autocratie si nationalism. Spre deosebire de ceilalti Unchi ai Tarului, Nicolae Mihailovici i-a cerut lui Nicolae sa nu mearga la recepti de la ambasada franceza dupa tragedia Khodynka.  Cand Tarul a hotarat sa mearga, Nicolae Mihailovici si fratii sai au participat, dar au plecat mai repede in semn de protest. 

In timpul Primului Razboi Mondial, Marele Duce s-a ocuptat de organizarea spitalelor. Opiniile sale erau in contradictie cu cele ale Marelui Duce Nicolae Nicolaivici, verisorul sau si comandantul general al Armatei Ruse. Nicolae Mihailovici nu era de acord cu strategiile verisorului sau si credea ca Rusia va pierde razboiul; in acelasi timp Nicolae i-a cerut Tarului sa nu o mai lase pe Alexandra sa conduca. Pentru aceste opinii Nicolae Mihailovici a fost trimis in exil.

Nicolae s-a intors la Petrograd dupa abdicarea Tarului. Desi considera ca doar un miracol mai poate salva Rusia, Nicolae Mihailovici a decis sa nu plece in Finlanda si apoi in Danemarca, unde nepoata sa era Regina Alexandrina. Dupa Revolutia din Octombrie, el credea ca bolsevicii nu o sa reziste la putere. In februarie 1918, Marele Duce a fost exilat impreuna cu fratele sau George Mihailovici si cu verisorul sau Dumitru Constantinovici  in Vologna. In iulie, dupa asasinarea Tarului si a familiei sale, Nicolae, fratele si verisorul sau au fost adusi inapoi la Petrograd. Numeroase rude ale Marilor Duci au incercat sa ii elibereze, la fel ca niste membri ai Academiei Franceze. Cand Maxim Gorky a reusit sa obtina eliberare de la Lenin a fost prea tarziu: in 28 ianuarie 1919, ziarele din Petrograd aparusera cu titlul Romanovii impuscati.