Pagini

joi, 10 mai 2012

Monarhia romana in secolul 21

             România a avut – prin voinţa ei – o dinastie stăină care i-a conferit o anumita poziţie în Europa, o dinastie brusc întreruptă de tancurile sovietice.151
După cel de-al doilea război mondial, României îi fusese sortit să devină republică. De ce? La aceasta întrebare a răspuns cândva C.A. Rosetti, unul din ctitorii ţarii, care, fiind şi republican şi mason, ştia mai bine decât oricine că: „Pentru a asigura Independenţa s-a proclamat Regatul!”. Proclamarea republicii populare însemna firesc, reversul.

         După 1989, România are dificutăţi certe în demararea economică şi în ce priveşte imaginea pe care ar vrea s-o trensmită lumii ca stat democratic, care a rupt orice legătură cu bolşevismul. 

     În consecinţă, nutrind nostalgia vechii monarhii, opinia publică începe să spere că o restaurare a regalităţii ar readuce ca prin minune ţara pe făgaşul trecutului ei măreţ.152

      Capul dinastiei, continuă să fie regele Mihai I, care speră să-şi redobândească prerogrativele constituţionale “Cu voi toţi, am şi eu datoria să-mi pun toate forţele mele în seviciul patriei noastre. Jurământul pe care l-am prestat poporului meu de a-mi sluji Ţara şi destinul cât voi trăi, este neschimbat. Am fost, sunt, şi rămân în slujba Ţării mele153
       In Ana de România, un război, un exil, o viaţă, regina mărturiseşte “El este fericit să ajute România în prezent şi în viitor, în felul său, dar consideră că destinul său este neîmplinit atâta timp cât nu este Regele unui Regat numit România154
            Restaurarea regalităţii in România se loveşte, de fapt de mai multe obstacole. În primul rând, regele a abdicat în 1947, recunoscând solemn că instituţia monarhică nu mai ţine pasul cu evoluţia ţării. Desigur, el a revenit asupra acestei renunţări, afirmând că–i fusese extorcată, însă acestă versiune a faptelor e astăzi din ce în ce mai contestată de tabăra republicană. Apoi, şi mai grav, regele nu are moştenitor sau, mai precis, nu are decât posteritate feminină. Or, în virtutea legilor constituţionale ale monarhiei româneşti, “coroana trece de la partea bărbătescă la partea bărbătească şi primogenitură în descendenţa regelui Ferdinand I, fiicele şi descendenţa lor fiind excluse pentru vecie.” Astfel, în cazul dispariţiei suveranului, coroana României ar trebui să-i revină unui obscur prinţ german, descendent al lui Wilhelm de Hohenzollern-Sigmaringen, frate al lui Ferdinand I al României, care n-a fost niciodată socotit membru al dinastiei române.155

     Drumurile care duc la democraţie au traversat, e drept, pământurile lui Ferdinant cel Credincios şi ale Mariei cea Mare, care le-au întărit şi înfrumuseţat. Vor stăbate ele, mâine, pământurile unei monarhii restaurate?156 Numai viitorul, în deplină cunoştere a trecutului, poate decide...




Bibliografie:
151 -
152 - Guy Gauthier, Acvile si lei. O istorie a dinstiilor balcanice, Humanitas, 2004
153 - Guy Gauthier, Acvile si lei. O istorie a dinstiilor balcanice, Humanitas, 2004
154 - Radu al Romaniei, Ana de Romania. Un razboi, un exil, o viata, Humanitas
155 - Guy Gauthier, Acvile si lei. O istorie a dinstiilor balcanice, Humanitas, 2004
156 - Guy Gauthier, Acvile si lei. O istorie a dinstiilor balcanice, Humanitas, 2004

2 comentarii:

  1. Cred ca trebuie clarificate anumite lucruri. In primul rind, propozitia "României îi fusese sortit să devină republică" este ambigua. Republica romaneasca este republica de tip stalinist si nu poate fi pusa in aceeasi categorie cu republica franceza de exemplu. Cit despre faptul ca asa i-a fost "sortit" mai bine nu discutam. Fraza "O propagandă savant orchestrată şi care prezintă în Occidentului doar o Românie de neocomunişti, de nostalgici ai lui Ceauşescu, de mineri organizaţi în trupe de asalt şi de orfelinate cu copii nenorociţi sau debili ruinează pe zi ce trece reputaţia acestei ţari." mi se pare bizara, este o acuza care nu are suport, este adevarat ca neo-comunistii au tot interesul sa tina tara in decadere pentru ca numai asa se vor consolida urmasii lor la putere. Din cauza lor si a sistemulu am fost impinsi afara.
    In fine, presa din RO este in continuare aservita si constat cu stupoare tenta pe care a capatat-o suspentarea actualului presedinte, se vorbeste despre existenta statului de drept si despre democratie, mare eroare, RO de zi nu este stat de drept si nu este nici la standard de democratie, statul de drept s-a sfirsit in 1947 iar ceea ce a urmat a fost o crima repetata impotriva poporului roman. CCR ar trebui sa se ocupe despre lovitura de stat de la 1947 si nu sa faca jocurile politice a unui securist si nomenclaturistii lui infiltrati.

    RăspundețiȘtergere
  2. Propozitia "Romaniei ii fusese sortit sa devina republica" e ironica si explicata de citatul din C.A. Rosetti - republica instaurata la 30 decembrie 1947 a insemnat terminarea independentei Romaniei, neavand nimic de a face cu republica franceza. "Sortit" pentru ca hotararea de a fi republica nu a fost luata de roman... la fel ca multe alte hotarari de la congresele internationale si cea privind intrarea Romaniei in sfera de influenta a Rusiei a fost luata fara ca reprezentantii Romaniei sa fie consultati

    RăspundețiȘtergere