Pagini

marți, 25 octombrie 2011

Mihai I - O personalitate istorica

"Prima data l-am văzut pe Regele Mihai în 1992, când peste un milion de oameni, unduind şi vuind ca o mare agitată, îi ieşiseră în întâmpinare pe bulevardele centrale ale Bucureştiului. Cei mai mulţi nu aveau cum să zărească un fir din creştetul regal, dar se lăsau împinşi, înghesuiţi, înghiontiţi, sufocaţi de semenii lor doar spre a simţi că participă la extraordinarul eveniment al întoarcerii în patria mamă, după 45 de ani de exil, a ultimului suveran român şi a avea, astfel, ce povesti urmaşilor [...] În prag, s-a ivit un bărbat în vârstă, înalt şi foarte drept, îmbrăcat într-un costum albastru. Avea un aer grav şi înainta încet, emanând siguranţă şi linişte, într-un contrast izbitor cu tumultul de afară. În prag, s-a oprit o clipă, a schiţat un zâmbet şi i-a întins mâna portarului. Apoi, a pornit pe coridorul viu, lăsând în urma sa un om fericit. 
 
Pentru portarul de la Continental, care strălucea de bucurie în uniforma lui ternă, aceea a rămas drept ziua în care a dat mâna cu regele. Am asistat, de-atunci, la multe scene cu şefi de stat şi de partide, prim-miniştri români trecând pe lângă portari în poziţie de drepţi, dar nu-mi amintesc ca vreunul să se fi apropiat de ei ori să le răspundă la salut. Erau prea grăbiţi, prea importanţi, prea ocupaţi spre a desprinde fiinţele umane oarecare din decor. Ori trebuia să se simtă ei înşişi oameni obişnuiţi pentru a băga de seamă alţi oamenii obşnuiţi. 
Cu toate titlurile, legăturile dinastice, suita şi protocolul strict din jurul său, Regele Mihai părea să-şi abordeze semenii simplu, cu naturaleţe, putând să vadă ceea ce puterea democratică nou-instalată începuse deja să uite. Am înţeles, atunci, de ce lui Ion Iliescu i s-a făcut frică şi, vreme de cinci ani, i-a interzis să mai calce în România. Peste câteva zile, împlneşte 90 de ani şi unii parcă încă se mai tem. Cu oricât dispreţ l-ar acoperi preşedintele Traian Băsescu, care l-a etichetat drept "trădător", fostul suveran al României şi ultimul rege interbelic în viaţă a făcut istorie şi a rămas în istorie, un deziderat dificil de împlinit pentru actualul şef de stat, care ar putea fi doar figurant. Deşi departe de ţară o jumătate de veac şi cu apariţii rare în viaţa publică după întoarcerea acasă, nonagenarul monarh rămâne o prezenţă puternică, una la apariţia căreia, chiar dacă eşti republican convins, tot te ridici în picioare, ceea alţi lideri politici nu-ţi prea induc. 
[...] fostul suveran va vorbi din Parlamentul României, după 60 de ani. Va fi ultima pagină a unei cărţi de istorie, în care acest om obişnuit are ceva de spus."

- Rodica Ciobanu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu