Prin decretul regal
din 5 septembrie 1940 Carol al II-lea a fost silit să renunţe la principalele
sale prerogative – nu numai la cele înscrise în Constituţia din 1938, dar şi la
cele stabilite în 1866 şi 1923 – monarhul rămânând doar cu unele funcţii
onorifice, mai mult de decor, iar a doua zi a trebuit să abdice în favoarea celui pe care-l detronase la 8 iunie 1930.127
Regele Mihai, alături de care se afla mama sa, regina Elena, revenită din exil, a fost
izolat complet. Conducătorul a făcut din România “Stat Naţional Legionar”, în
care Garda de Fier a lui Horia Sima, succesorul lui Codreanu, devenită
“Mişcarea legionară”, juca aproape acelaşi rol cu “Movimiento”-ul falanfist din
Spania Franchistă.128 In ciuda faptului ca Mihai era Regele Romaniei, Antonescu era cel care lua toate hotararile, inclusiv intrarea Romaniei in razboi impotriva URSS. Antonescu
nu s-a mulţumit să redobândească Basarabia şi Bucovina de nord, el a vrut să
meargă mai departe alături de nemţi, în speranţa că dacă câştigă războiul,
fiind aliaţii lor fideli, ni s-ar fi retrocedat cel puţin o parte din
Transilvania de nord.
130 Îndată ce a luat cunoştiinţa de antrenarea
României în război, regele i-a trimis lui Ion Antonescu următoarea telegramă :“În
clipa când trupele noastre trec Prutul şi codrii Bucovinei pentru a reîntregi
sfânta ţara a Moldovei lui Ştefan cel Mare, gândul meu se îndreaptă catre
dumneavoastră, domnule general şi către oştaşii ţarii”.131 În
seara zilei de 8 iulie, Antonescu, fără nici o înştiinţare prealabilă, i-a
telefonat regelui la Sinaia şi i-a spus să fie gata în două ore ca să plece
într-o inspecţie pe front. Deşi indignat de un asemenea ordin pe ton de
comandă, regele nu a vrut să piardă această ocazie.132
Treptat,
Mihai I a început să se delimiteze faţa de poziţiile lui Antonescu. Regele a inceput sa angajeze la Palat oameni fideli. Mai mult, el a stabilit legatura cu membri partidelor istorice si a inceput sa se afle tot mai des in opozitie cu Conducatorul. Discursul
rostit de rege la radio în noaptea Anului Nou 1943 a avut o semnificaţie
aparte: “Urarea ce fac cu acest prilej poporului meu, căruia istoria i-a
hărăzit până acum atâtea suferinţe, întretăiate doar de rare luminişuri de
dreptate, este ca sfârşitul frământărilor sângeroase care sfâşie omerirea să-i
aducă consfinţirea definitivă a drepturilor sale nepieritoare”133
Pentru a da o lecţie celor de la palat, I. Antonescu a decis trimiterea
lui I.Mocsonz-Stîrcea, autorul discursului, pe front.134
Regele
Mihai, sprijinindu-se pe un Bloc Naţional Democratic de curând constituit
(naţionali-ţarăniştii reprezentaţi de Maniu, liberalii de Dinu Brătianu,
social-democraţii de Titel Petrescu şi comuniştii de Lucreţiu Pătrăşcanu),
procedează, în după-amiaza lui 23 august 1944, la un fel de lovitură de palat.
Antonescu, refuzând să încheie un armistiţiu cu sovieticii, Regele l-a demis
din funcţia de prim-ministru şi l-a arestat, a ordonat armatei să inceteze
lupta împotriva rusilor şi a cerut germanilor să părăsească ţara. Germanii
neacceptând să plece, şi atacând capitala cu unităţiele antiaeriene de la
Ploieşti, a trebuit să întoarcem armele împotriva foştilor noştri aliaţi.135
În
ciuda vechii ostilităţi faţa de Rusia şi a noii antipatii faţa de comunism,
poporul român privise forţele sovietice ca fiind cele care făcuseră posibilă eliberarea
de sub stăpânirea germană. Dar avea să fie repede şi profund deziluzionat. În
cei patru ani cât s-au aflat în România, trupele germane se comportaseră
întotdeauna corect. Acum, “eliberatorii” ruşi aduseseră cu ei crima, violul şi
hoţia, comise chiar ziua în amiaza mare de trupe de militari beţi, atât soldaţi
cât şi ofiţeri. Pe 31 august, ruşii au intrat în Bucureşti, şi în numai câteva
ore Regele şi Regina Mamă au aflat cu tristeţe că aceleaşi fapte se întâmplau
şi în capitală.13 Incercarea de a constitui un guvern democratic se lovea de opozitia comunistilor, sprijiniti de URSS. Regele si partidele istorice priveau cu speranta la Anglia si SUA. In octombrie 1944, a avut
loc Conferinţa de la Moscova privitoare la viitorul Europei eliberate. In
timpul negocierilor privind Balcanii, Churchill, vrând să pună capăt unor
discuţii interminabile, i-a trimis lui Stalin un bileţel scris in grabă, Pe el
scrisese: „Grecia: 90% Regat Unit; România 90% Uniunea Sovietică.” Stalin a
fost de acord. Churchill alesese astfel în mod definitiv să salveze eroica
monarhie greacă in detrimetul unei monarhii române al cărei rol – ca sa nu
spunem decât atât – fusese ambigu in timpul conflagraţiei mondiale.
Mihai
I a încercat să domnească într-o ţară în care prezenţa armatei sovietice şi
vigoarea organiaţiilor comuniste făceau dificilă viaţa partidelor democratice
compromise de patru ani de colaborare, tacită sau nu, cu regimul Antonescu. Guvernele
regale de uniune naţională, cel al generalului Sănătescu, apoi cel al
generalului Rădescu, au fost nevoite să cedeze locul guvernului progresist al
lui Petru Groza, şeful Frontului Plugarilor, în martie 1945. Mihai I, noul
“Domn Veto”, a refuzat să sacţioneze decretele acestui guvern favorabil
comuniştilor.137 Oamenii de rând nu ştianu că doar Uniunea Sovietică
recunoscuse guvernul Groza (primul ambasador rus şi-a depus scrisorile de
acreditare la 24 august 1945) – Statele Unite şi Marea Britanie refuzaseră
deocamdată s-o facă. Erau siguri însă că Regele trecuse la fapte numai după ce
primise din Occident asigurări că va avea un sprijin de nădejde.
La
8 noiembrie, sărbătoarea Sfiinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril, guvernul a
restrâns cât s-a putut aniversarea onomasticii regelui. Încă din zori, o
mulţimea în care se aflau numeroşi studenţi şi ofiţeri cerea permisiunea de a
intra în Palat – porţile acestuia fuseseră inchise de poliţie. Au fost aduşi,
în camioane, bătăuşi care au încercat să împrăştie grupurile de manifestaţi. Încăierările s-au ţinut lanţ
până spre prânz.139
Evoluţia
situaţiei din România depindea de Marile Puteri. Conferinţa miniştrilor de
externe ai SUA, Marii Britanii şi Uniunii Sovietice, desfăşurată la Moscova în
perioada 16-26 decembrie 1945, analizând situaţia din România a hotărât :“Cele
trei guverne sunt gata să dea M.S reegelui Mihai sfatul pe care l-a cerut [...]
un membru al Partidului Naţiona-Ţarănesc şi un mebru al Partidului
Naţional-Liberal să fie cuprinşi în guvern /.../ Cele trei guverne iau notă că
guvernul român astfel organizat va declara ca alegeri libere şi nestingherite
vor fi ţinute cât de curând posibil pe baza votului uhniversal şi secret.”140
La 8 ianuarie 1946, “greva regală” a loat sfârşit. Încercarea monarhului de a
răsturna guvernul Groza a eşuat; cea mai importantă prerogrativă a regelui –
aceea de a numi şi demite guvernul – n-a putut fi utilizată cu succes.141
În
timpul primăverii şi verii lui 1947, Regele şi regina Elena au petrecut tot mai
mult timp la Săvârşin. În după-amiaza zilei de 15 iulie, la sfârşitul unei
astfel de vizite, Mihai a condus-o pe mama sa la Bucureşti cu avionul
Beechcraft. Imediat după aterizarei s+a comunicat că Maniu fusese arestat.
Aceată veste cutremurătoare arăta limpede până unde era pregătit Guvernul să
meargă. Maniu fusese un mare spijin moral pentu Rege în lupta anticomunistă şi
închiderea lui însemna că valurile terorismului aveau cât de curând să lovească
şi tronul.142
Izolaţi,
neştiind dacă sau când va urma o lovitură, dacă nu cumva vreo acuzaţie
inventata nu va duce la dispariţia amândorora în Rusia, Regele şi Regina mamă
îşi urmau destinul plin de umilinţe cu capul sus, refuzând să recunoască în
faţa lumii ca erau pândiţi de pericol. În octombrie a veni însă vestea care le
oferea perspectiva unei ieşiri temporare din această viaţă obositoare, fiindcă
Regele şi mama sa au fost înstiinţaţi în secret ca vor primi în curând
invitaţiile oficiale la căsătoria prinţesei Elisabeta a Angliei cu vărul de-al
doilea al regelui Mihai, prinţul Filip al Greciei.143
În
timpul cât s-a aflat la Londra, regele Mihai a discutat cu diferiţi oameni
politici.Toţi considerau că era periculos să se întoarcă în România, dar ezitau
să-şi ia răspunderea de a-i da vreu sfat.144 Potrivit unor
informaţii, Churchill şi Smuts i-ar fi spus:“Alegeţi drumul curajos. Oricare
ar fi riscul, întoareceţi-vă acasă”145 La
întoarcerea sa de la Londra şi poate pentru că făcuse imprudenţa să-şi anunţe
logodna cu prinţesa Ana de Bourbon-Parma, regele a fost întâmpinat de guvern cu
răceală.
La
30 decembrie 1945, Regele îi primeşte la palatul Elisabeta pe Petru Groza şi pe
Gheorghe Dej. Groza trece imediat la subiect “Suntem aicea pentru divorţ”,
punântu-i în vedere că tergiversarea abdicării l-ar face răspunzător de “o baie
de sânge”. Sub aceeste ameninţarii Mihai I semnează abdicare pentru el şi
pentru urmaşii săi.
Abia
după trei luni, regele Mihai a putut să facă publice circumstanţe abducării
sale: “Acest act mi-a fost impus cu forţa [...] Înlăturarea monarhiei
constituie un act de violenţă în cadrul politicii de înrobire a României. În
aceste condiţiinu mă consider legat în nici un fel de acest act care mi-a fost
impus. Cu credinţa nestrămutată în viitor ţi animat de acelaşi devotament şi
dorinţa de muncă, voi continu.a să servesc poporul român, de care destinul meu
este legat inexorabil”.146
