Regele Carol I al Romaniei

“Viaţa mea era aşa strâs legată de această de Dumnezeu binecuvântată Ţară, că doresc să-i las şi după moartea mea, dovezi de vădită simpatie şi de viul interes pe care le-am avut pentru dânsa. Zi şi noapte m-am gâ ndit la fericirea României, care a ajuns să ocupe acuma o poziţie vrednică între statele europene [...] Succesorul meu la tron primeşte o moştenire de care el va fi mândru şi pe care el o va cârmui, am toată speranţa, în spiritul meu, călăuzit fiind de deviza: «Tot pentru Ţară, Nimic pentru mine»...”.²⁶

 

         Cel care va deveni primul Rege al Romaniei s-a nascut la 20 aprilie 1839, la Sigmariengen fiind al doilea fiu al lui Karl Anton de Hohenzollern-Sigmariengen si a printesei Josephine de Baden.Viata ofiterului german se schimba in 1866, cand dupa refuzul lui Filip de Flandra, delegatia romana ii ofera tronul Principatelor Unite.

      Curând după venirea lui Carol în ţară, parlamentul a votat, în ziua de 29 iunie/ 11 iulie 1866, o nouă Constituţie, pe care domnitorul a depus următorul jurământ: “Jur a păzi Constituţiunea şi legile poporului român, a menţinea drepturile lui naţionale şi integritatea teritoriului”.¹⁵ Constituţia introduce cele trei principii cunoscute: suveranitate naţională (pentru tânărul stat român deocamdată un deziderat), guvernare reprezentativă şi separarea puterilor în stat. Suveranul urma a fi un element ponderator între cele trei puteri, temperându-le excesele, un element care să reprezinte principiul colaborării puterilor.  Şi sub Carol I chiar acesta a fost. Carol n-a avut favoriţi sau favorite în România. Nici prieteni n-a avut, ducând preceptul lui Ludovic XIV: “n’ayez jamais d’attachement pour personne” dincolo de marginile sale.¹⁶

        Prin urcarea la tron a lui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen pe tronul României marile puteri au fost puse în faţa faptului împlinit; rezistenţa lor s-a diminuat treptat. Cea mai importantă stavilă a fost înlăturată în octombrie 1855, când principele Carol a făcut o vizită la Instambul, în timpul căreia a primit firmanul de numire din partea sultanului:

     Este de remarcat că domnitorul nu s-a conformat tuturor normelor stabilite de Poartă, afirmând prin atitudinea sa aspiraţia României spre independenţa...“Lângă sofaua pe care se aşezase sultanul s-a pregătit un scaun pentru prinţ; prinţul Carol însă face uz de privilegiul său de prinţ de sânge, dă scaunul la o parte, ceea ce provoacă o clipă de confuzie şi se aşează lângă suveranul său (...) În sfârşit, sultanul întinde cu un gest cam încurcat tânărului prinţ o hârtie, firmanul; acesta, fără a-l desface, îl pune pe masă ”.¹⁷

 

Dupa ce si-a asigurat tronul, Carol a inceput sa se gandeasca la casatorie. Aleasa a fost prinţesa Elisabeta Paulina Ottilie Luise de Wied. A doua zi după ce s-au cunoscut, principele României o cere în căsătorie, iar Elisabeta acceptă fără să stea pe gânduri. Iuţeala cu care s-au logodit avea să scandalizeze curţile germane. Dar princepelui Carol chestiunile sentimentale i s-au părut întotdeuna nepotrivite şi a dorit ca totul să fie făcut în mare grabă. De asemenea, vroia să scape de comentariile şi obiecţiile supuşilor săi, ce pot apărea mai ales când o logodnă se prelungeşte prea mult. În sfârşit, el fusese de fapt definitiv cucerit de aleasa lui datorită aparentei docilităţi a Elisabetei faţa de mama ei, semn că putea fi o soţie supusă şi fără pretenţii.²⁸

                 ^{In 1870 se naste singurul copil al cuplului, o fetita pe care o vor numi Maria. Moartea sa va fi o lovitura puternica pentru parintii sai, Carol se refugiaza in munca, in timp ce Elisabeta gaseste in scris o alinare. Chiar daca moartea Mariei a insemnat inceputul rupturii dintre domnul si doamna Romaniei, ei se vor dedica din acel moment tarii unda fiica lor a trait "cea mai scumpa amintire a fiicei noastre piedute, o comoara imensa este dragostea ei fara limite pentru tara in care s-a nascut, o dragoste atat de puternica ca in ciuda varstei ei fragede s-a imbolnavit de dor in prima ei vizita in strainatate".} 

 

Cu ocazia războiului franco-prusac din 1870 – provocat, de astfel, de candidatura fratelui său Leopold de Hohenzollern-Sigmaringen la tronul Spaniei -, el l-a susţinut pe vărul său Wilhelm I, căruia i-a scris următoarele “Simţamintele mele vor fi totdeuna acolo unde flutură stegul negru cu alb (...)”. Din nefericire pentru el, românii n-au împărtăşit entuziasmul său faţă de prusaci. În martie 1871, ei au organizat o imensa manifestaţie profranceză la Bucureşti şi au cerut abdicarea lui Carol I şi instaurarea republicii, pentru a sancţiona refuzul suveranului lor de a veni în ajutorul Franţei învinse şi invadate. Monarhul n-a insistat şi, prudent, s-a ferit să-şi arate public admiraţia pentru armata prusacă.¹⁸

În 1876 se ivesc în Peninsula Balcanică mişcări ale populaţiilor creştine împotriva dominaţiei turceşti, în Muntenegru, în Bulgaria, în Serbia , iar mişcările sunt reprimate în mod sălbatic de turci. Europa este indignată, dar nu reacţionează decât o singură ţară, care avea întotdeauna interesul să intervină în Balcani luând ca pretext aceste revolte, şi anume Rusia.¹⁹          

Având alături un guvern liberal, condus de Ion C. Brătianu, şi un ministru de externe în persoana lui M. Kogălnicenu, Carol I se aproprie de Rusia. La 4/16 aprilie 1877, Kogalnicenu semnează o Convenţie cu Rusia, prin care armatele acesteia sunt lăsate să treacă pe teritoriul României (şi dacă n-ar fi semnat, ruşii tot ar fi forţat trecerea), în condiţiile respectării integrităţii ţării.

La 9/21 mai 1877, Parlamentul declară “independenţa absolută a României”. O independenţa pe care şi-o apără cu strălucire în luptele de la sud de Dunăre, de la Plevna, Rahova, Smârdan ş.a., la care armata română participă sub comanda principelui Carol (comandant suprem al armatelor ruso-române care asedează Plevna).²⁰

Trei ani mai tarziu, în 1881, principele Carol ia titlul de rege – fapt acceptat de toate puterile, ceeaa ce ne ridică, din punct de vedere protocolar, la rang de egalitate cu celelalte monarhii din Europa. In acelasi timp, fiul fratelui sau, printul Ferdinand de Hohenzollern-Sigmariengen devine mostenitorul tronului.

În mai 1906 se deschide marea Expoziţie jubiliară naţională pe domeniul vast al Filaretului de lângă Bucureşti. Din toată avalanşa de omagii prezentate regelui Carol la jubileul său de patruzeci de ani de domnie, cel mai simpatic pare să fie acela tradus prin organizarea acestei expoziţii – căci pe el nu-l interesează niciodată vorbele, ci numai faptele, niciodată aparenţa, ci esenţa.²²

În primăvara anului 1907, regatul a fost în întregime zdruncinat de o adevărată insurecţie, care a fost pe punctul de a distruge monarhia. Carol şi-a salvat tronul numai cu preţul reprimării sălbatice a ţaranilor răsculaţi, care se pregăteau să atace capitala, după ce-şi dăduseră mâna cu un proletariat ale cărui condiţii de viaţa, mai ales în mine, erau înspăimântatoare.²³  Dramaticile evenimente din 1907, survenind la doar câteva luni de la jubileul din 1906, l-au zguduit pe rege, care a început să fie contestat.²⁴

Declanşarea primului război mondial în august 1914 l-a despărţit definitiv pe Carol de poporul său. Dorind să lupte alături de Germania, conform altfel cu tratatul secret din 1883 care-l lega de imperiile centrale, Carol I s-a găsit în totală contradicţie cu principesa Maria şi cu imensa majoritate a poporului român.²⁵ 

După o domnie de 48 de ani, o domnie benefică, în care România a făcut un salt înainte uimitor – mai toate căile ferate române datează de pe vremea lui Carol, s-au construit şosele, au apărut uzine, a început exploatarea petrolului ( a doua ţară în lume, după SUA, în privinţa extracţiei petrolului), s-au făcut uriaşe progrese economice -, Carol I a murit la castelul său de la Sinaia. Boala sa a fost agravată de sentimentul că nu reuşise să-şi facă datoria de ofiţer german şi monarh Hohenzollern.

Bibliografie:

* Paul Lindenberg, Regele Carol I al Romaniei

* Guy Gauthier, Acvile si lei. Monarhiile Balcanice

* Gabriel Badea Paun, Carmen Sylva - Uimtoarea Regina a Romaniei