Regele Mihai I

      Prin decretul regal din 5 septembrie 1940 Carol al II-lea a fost silit să renunţe la principalele sale prerogative – nu numai la cele înscrise în Constituţia din 1938, dar şi la cele stabilite în 1866 şi 1923 – monarhul rămânând doar cu unele funcţii onorifice, mai mult de decor, iar a doua zi a trebuit să abdice în favoarea celui pe care-l detronase la 8 iunie 1930.¹²⁷ 

         Regele Mihai, alături de care se afla mama sa, regina Elena, revenită din exil, a fost izolat complet. Conducătorul a făcut din România “Stat Naţional Legionar”, în care Garda de Fier a lui Horia Sima, succesorul lui Codreanu, devenită “Mişcarea legionară”, juca aproape acelaşi rol cu “Movimiento”-ul falanfist din Spania Franchistă.¹²⁸  In ciuda faptului ca Mihai era Regele Romaniei, Antonescu era cel care lua toate hotararile, inclusiv intrarea Romaniei in razboi impotriva URSS. Antonescu nu s-a mulţumit să redobândească Basarabia şi Bucovina de nord, el a vrut să meargă mai departe alături de nemţi, în speranţa că dacă câştigă războiul, fiind aliaţii lor fideli, ni s-ar fi retrocedat cel puţin o parte din Transilvania de nord.¹³⁰ Îndată ce a luat cunoştiinţa de antrenarea României în război, regele i-a trimis lui Ion Antonescu următoarea telegramă :“În clipa când trupele noastre trec Prutul şi codrii Bucovinei pentru a reîntregi sfânta ţara a Moldovei lui Ştefan cel Mare, gândul meu se îndreaptă catre dumneavoastră, domnule general şi către oştaşii ţarii”.¹³¹ În seara zilei de 8 iulie, Antonescu, fără nici o înştiinţare prealabilă, i-a telefonat regelui la Sinaia şi i-a spus să fie gata în două ore ca să plece într-o inspecţie pe front. Deşi indignat de un asemenea ordin pe ton de comandă, regele nu a vrut să piardă această ocazie.¹³²

Treptat, Mihai I a început să se delimiteze faţa de poziţiile lui Antonescu. Regele a inceput sa angajeze la Palat oameni fideli. Mai mult, el a stabilit legatura cu membri partidelor istorice si a inceput sa se afle tot mai des in opozitie cu Conducatorul. Discursul rostit de rege la radio în noaptea Anului Nou 1943 a avut o semnificaţie aparte: “Urarea ce fac cu acest prilej poporului meu, căruia istoria i-a hărăzit până acum atâtea suferinţe, întretăiate doar de rare luminişuri de dreptate, este ca sfârşitul frământărilor sângeroase care sfâşie omerirea să-i aducă consfinţirea definitivă a drepturilor sale nepieritoare”¹³³ Pentru a da o lecţie celor de la palat, I. Antonescu a decis trimiterea lui I.Mocsonz-Stîrcea, autorul discursului, pe front.¹³⁴ 

Regele Mihai, sprijinindu-se pe un Bloc Naţional Democratic de curând constituit (naţionali-ţarăniştii reprezentaţi de Maniu, liberalii de Dinu Brătianu, social-democraţii de Titel Petrescu şi comuniştii de Lucreţiu Pătrăşcanu), procedează, în după-amiaza lui 23 august 1944, la un fel de lovitură de palat. Antonescu, refuzând să încheie un armistiţiu cu sovieticii, Regele l-a demis din funcţia de prim-ministru şi l-a arestat, a ordonat armatei să inceteze lupta împotriva rusilor şi a cerut germanilor să părăsească ţara. Germanii neacceptând să plece, şi atacând capitala cu unităţiele antiaeriene de la Ploieşti, a trebuit să întoarcem armele împotriva foştilor noştri aliaţi.¹³⁵

În ciuda vechii ostilităţi faţa de Rusia şi a noii antipatii faţa de comunism, poporul român privise forţele sovietice ca fiind cele care făcuseră posibilă eliberarea de sub stăpânirea germană. Dar avea să fie repede şi profund deziluzionat. În cei patru ani cât s-au aflat în România, trupele germane se comportaseră întotdeauna corect. Acum, “eliberatorii” ruşi aduseseră cu ei crima, violul şi hoţia, comise chiar ziua în amiaza mare de trupe de militari beţi, atât soldaţi cât şi ofiţeri. Pe 31 august, ruşii au intrat în Bucureşti, şi în numai câteva ore Regele şi Regina Mamă au aflat cu tristeţe că aceleaşi fapte se întâmplau şi în capitală.¹³ Incercarea de a constitui un guvern democratic se lovea de opozitia comunistilor, sprijiniti de URSS. Regele si partidele istorice priveau cu speranta la Anglia si SUA.  In octombrie 1944, a avut loc Conferinţa de la Moscova privitoare la viitorul Europei eliberate. In timpul negocierilor privind Balcanii, Churchill, vrând să pună capăt unor discuţii interminabile, i-a trimis lui Stalin un bileţel scris in grabă, Pe el scrisese: „Grecia: 90% Regat Unit; România 90% Uniunea Sovietică.” Stalin a fost de acord. Churchill alesese astfel în mod definitiv să salveze eroica monarhie greacă in detrimetul unei monarhii române al cărei rol – ca sa nu spunem decât atât – fusese ambigu in timpul conflagraţiei mondiale.

Mihai I a încercat să domnească într-o ţară în care prezenţa armatei sovietice şi vigoarea organiaţiilor comuniste făceau dificilă viaţa partidelor democratice compromise de patru ani de colaborare, tacită sau nu, cu regimul Antonescu. Guvernele regale de uniune naţională, cel al generalului Sănătescu, apoi cel al generalului Rădescu, au fost nevoite să cedeze locul guvernului progresist al lui Petru Groza, şeful Frontului Plugarilor, în martie 1945. Mihai I, noul “Domn Veto”, a refuzat să sacţioneze decretele acestui guvern favorabil comuniştilor.¹³⁷ Oamenii de rând nu ştianu că doar Uniunea Sovietică recunoscuse guvernul Groza (primul ambasador rus şi-a depus scrisorile de acreditare la 24 august 1945) – Statele Unite şi Marea Britanie refuzaseră deocamdată s-o facă. Erau siguri însă că Regele trecuse la fapte numai după ce primise din Occident asigurări că va avea un sprijin de nădejde.

           La 8 noiembrie, sărbătoarea Sfiinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril, guvernul a restrâns cât s-a putut aniversarea onomasticii regelui. Încă din zori, o mulţimea în care se aflau numeroşi studenţi şi ofiţeri cerea permisiunea de a intra în Palat – porţile acestuia fuseseră inchise de poliţie. Au fost aduşi, în camioane, bătăuşi care au încercat să împrăştie grupurile  de manifestaţi. Încăierările s-au ţinut lanţ până  spre prânz.¹³⁹

             Evoluţia situaţiei din România depindea de Marile Puteri. Conferinţa miniştrilor de externe ai SUA, Marii Britanii şi Uniunii Sovietice, desfăşurată la Moscova în perioada 16-26 decembrie 1945, analizând situaţia din România a hotărât :“Cele trei guverne sunt gata să dea M.S reegelui Mihai sfatul pe care l-a cerut [...] un membru al Partidului Naţiona-Ţarănesc şi un mebru al Partidului Naţional-Liberal să fie cuprinşi în guvern /.../ Cele trei guverne iau notă că guvernul român astfel organizat va declara ca alegeri libere şi nestingherite vor fi ţinute cât de curând posibil pe baza votului uhniversal şi secret.”¹⁴⁰ La 8 ianuarie 1946, “greva regală” a loat sfârşit. Încercarea monarhului de a răsturna guvernul Groza a eşuat; cea mai importantă prerogrativă a regelui – aceea de a numi şi demite guvernul – n-a putut fi utilizată cu succes.¹⁴¹

                   În timpul primăverii şi verii lui 1947, Regele şi regina Elena au petrecut tot mai mult timp la Săvârşin. În după-amiaza zilei de 15 iulie, la sfârşitul unei astfel de vizite, Mihai a condus-o pe mama sa la Bucureşti cu avionul Beechcraft. Imediat după aterizarei s+a comunicat că Maniu fusese arestat. Aceată veste cutremurătoare arăta limpede până unde era pregătit Guvernul să meargă. Maniu fusese un mare spijin moral pentu Rege în lupta anticomunistă şi închiderea lui însemna că valurile terorismului aveau cât de curând să lovească şi tronul.¹⁴²

              Izolaţi, neştiind dacă sau când va urma o lovitură, dacă nu cumva vreo acuzaţie inventata nu va duce la dispariţia amândorora în Rusia, Regele şi Regina mamă îşi urmau destinul plin de umilinţe cu capul sus, refuzând să recunoască în faţa lumii ca erau pândiţi de pericol. În octombrie a veni însă vestea care le oferea perspectiva unei ieşiri temporare din această viaţă obositoare, fiindcă Regele şi mama sa au fost înstiinţaţi în secret ca vor primi în curând invitaţiile oficiale la căsătoria prinţesei Elisabeta a Angliei cu vărul de-al doilea al regelui Mihai, prinţul Filip al Greciei.¹⁴³

                  În timpul cât s-a aflat la Londra, regele Mihai a discutat cu diferiţi oameni politici.Toţi considerau că era periculos să se întoarcă în România, dar ezitau să-şi ia răspunderea de a-i da vreu sfat.¹⁴⁴ Potrivit unor informaţii, Churchill şi Smuts i-ar fi spus:“Alegeţi drumul curajos. Oricare ar fi riscul, întoareceţi-vă acasă”¹⁴⁵ La întoarcerea sa de la Londra şi poate pentru că făcuse imprudenţa să-şi anunţe logodna cu prinţesa Ana de Bourbon-Parma, regele a fost întâmpinat de guvern cu răceală.

                La 30 decembrie 1945, Regele îi primeşte la palatul Elisabeta pe Petru Groza şi pe Gheorghe Dej. Groza trece imediat la subiect “Suntem aicea pentru divorţ”, punântu-i în vedere că tergiversarea abdicării l-ar face răspunzător de “o baie de sânge”. Sub aceeste ameninţarii Mihai I semnează abdicare pentru el şi pentru urmaşii săi.

             Abia după trei luni, regele Mihai a putut să facă publice circumstanţe abducării sale: “Acest act mi-a fost impus cu forţa [...] Înlăturarea monarhiei constituie un act de violenţă în cadrul politicii de înrobire a României. În aceste condiţiinu mă consider legat în nici un fel de acest act care mi-a fost impus. Cu credinţa nestrămutată în viitor ţi animat de acelaşi devotament şi dorinţa de muncă, voi continu.a să servesc poporul român, de care destinul meu este legat inexorabil”.¹⁴⁶