Se afișează postările cu eticheta Casa Regala a Suediei. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Casa Regala a Suediei. Afișați toate postările

duminică, 14 iulie 2013

Victoria, Printesa Mostenitoare a Suediei

       Astazi, printesa mostenitoare a Suediei  implineste 36 ani. 

Victoria, Printesa Mostenitoare a Suediei


 

miercuri, 1 mai 2013

Margareta, Printesa Mostenitoare a Suediei

                   La 1 mai 1920, la Stockholm murea Margareta, printesa mostenitoare a Suediei. Nascuta printesa a Regatului Unit, Margareta era cea mai mare fiica printului Arthur de Connaught si a sotiei sale Louise Margareta de Prusia. Ea a devenit printesa mostenitoare a Suediei la 15 iunie 1905, cand s-a casatorit cu printul mostenitor Gustaf Adolf. Casatoria celor doi a fost o casatorie din dragoste, care a fost implinita de nasterea a cinci copii: Gustaf-Adolf, Sigvard, Ingrid, Bertil si Carl-Johan.

marți, 30 aprilie 2013

Regele Carl XVI Gustaf al Suediei

                             Astazi regele Suediei, Carl XVI Gustaf implineste 67 ani. Unicul fiu al printului Gustaf Adolf, Duce de Vasterbotten si a printesei Sybilla de Saxa-Coburg si Gotha, Carl Gustaf a devenit rege in 1973, la moartea bunicului sau. Avand reputatia unui print mediocru, nedept de a conduce tara care premiaza laureatii Nobel, Carl Gustaf are de infruntat numeroase obstacole inca de la inceputul domniei sale. Constitutia din 1975 ii limiteaza puterile si partidul socialist isi reafirma dorinta de proclamare a republicii. 
                           Cu timpul si cu ajutorul sotiei sale, regina Silvia, Regele Suediei isi castiga supusii. Fostul print timid, a devenit un suveran dinamic si apreciat de suedezi, care a indeplinit motto-ul pe care si l-a ales la urcarea pe tron "pentru Suedia - cu Timpul" .
                     In ultimii ani, furtuna care a trecut prin numeroase monarhii europene nu a ocolit Suedia. In 2010 a aparut o biografie neautorizata a Regelui in care se spune ca acesta a avut numeroase aventuri. In acelasi an, numerosi suedezi au fost impotriva acordarii unei sume publice pentru casatoria printesei Victoria, considerand asta o extravaganta in contextul crizei economice.  Cu toate greutatile, familia regala Suedeza pastreaza imaginea unei familii unite. In 2012, la nasterea printesei Estrelle, suedezii au inceput sa se reaproprie de monarhul lor. In  acelasi timp, Regele a marturisit ca Printesa Victoria nu va trebui sa astepte moartea sa, dand semnale ca poate va urma exemplul verisoarei sale, regina Beatrix a Olandei.

joi, 4 aprilie 2013

Regina Victoria a Suediei

          

         Regina Victoria a Suediei murea la Roma, la 4 aprilie 1930. Incepand din 1884, Victoria, a carei sanatate este fragila, obisnuieste sa-si petreaca iernile la Capri. 
         Victoria s-a nascut in 1862, fiind printesa de Baden. Bunica paterna era Louise Wilhelmina, printesa a Suediei si fiica lui Gustav IV Adolf, Regele detronat in 1809. In 1881 printesa Victoria de Baden se casatoreste cu printul Gustaf, aducand dinastiei Bernadotte, sangele vechii dinastii suedeze. 

             Gustaf si Victoria au trei copii: Gustaf-Adolf, Wilhelm si Erik, dar pe masura ce anii trec cuplul regal traieste tot mai separat. In ciuda acestui lucru, Victoria are o puternica influenta politica asupra sotului sau. 

      Incapatanata, conservatoare si pro-germana, Victoria era foarte stricta cu disciplina. In ciuda faptului ca Suedia a fost neutra in primul razboi mondial, Regina a avut o atitudine pro-germana, care a facut-o sa isi piarda popularitatea.

joi, 28 martie 2013

Printesa Ingrid a Suediei

            Ingrid Victoria Sofia Louise Margareta s-a nascut la 29 martie 1910, fiind unica fiica a printului mostenitor Gustaf Adolf al Suediei si a sotiei sale, nascute printesa Margareta de Connaught. Micuta printesa a fost numita Victoria in onoarea bunicii paterne, Victoria de Baden, dar si in onoarea strabunicii sale, Victoria a Regatului Unit, Louise in onoarea buncii materne, Louise de Prusia si Margareta in onoarea mamei sale. Cand Ingrid avea 10 ani, printesa mostenitoare a Suediei a murit. Dupa trei ani, Gustaf Adolf s-a recasatorit cu Louise de Mountbatten. Daca Bertil si Carl-Johan au privit-o pe Louise ca pe o mama, Ingrid - singura fata din familie - nu s-a inteles cu mama sa vitrega; relatia lor a inceput sa se imbunatateasca abia dupa ce Ingrid s-a casatorit.

            Printesa Ingrid a Suediei s-a casatorit in 1935, cu printul mostenitor Fredrik de Danemarca. Ingrid si Fredrik au avut trei copii: Margareta - actuala regina a Danemarcei, Benedikte si Anne-Marie - regina Greciei. Ingrid a fost foarte populara in tara ei de adoptie. Demna, generoasa, moderna Ingrid si-a cucerit supusii. In timpul ocupatiei germane, la fel ca socrul sau Christian X, Ingrid a devenit simbol al rezistentei pasive si al moralului patriotic. Devenita Regina in 1947, Ingrid a reformat Curtea Daneza. In acelasi timp ea a fost un important colaborator al sotului sau. 

           Regina Mama a Danemarcei din 1972, Ingrid a continuat sa fie foarte implicata in viata publica a tarii sale, indeplinind de multe ori functia de Regent in numele fiicei sale. In ultimii ani ai vietii sale, regina Ingrid a trait retrasa, in castelul de la Fredensborg, unde se dedica ocupatiei ei favorite, gradinaritul.

Bibliografie:
Bricard Isabelle, Dinastiile domnitoare ale Europei, Vivaldi 

Printesa Martha a Suediei

        La 28 martie 1901 se nastea Martha Sofia Lovisa Dagmar Thyra, fiica printului Carl al Suediei si a printesei Ingeborg a Danemarcei. Bunicii paterni ai printesei erau regele Oskar II al Suediei si Sofia de Nassau, in timp ce bunicii materni erau regele Frederick VIII al Danemarcei si Lovisa a Suediei. Familia printului Carl era foarte unita si copii (Margareta, Martha, Astrid si Carl) au fost educati intr-un mod simplu. In acelasi timp Martha si surorile ei erau singurele nepoate ale Regelui Suediei (printul mostenitor avand doar baieti), ceea ce le facea sa fie partide prestigioase.

           La 21 martie 1929, printesa Martha a Suediei se casatoreste cu verisorul sau primar, printul mostenitor Olav al Norvegiei. Cei doi s-au logodit cu un an in urma, in timpul Jocurilor Olimpice de Vara de la Amsterdam. Desi aceasta casatorie a fost in primul rand o casatorie din dragoste, ea a intarit si noua Casa Regala a Norvegiei. Norvegienii au primit cu mult entuziasm vestea logodnei, vazand in ea reconcilierea dintre Suedia si Norvegia.

            Printesa mostenitoare Martha a Norvegiei, a devenit foarte populara in noua ei tara. Incantatoare, deschisa si foarte muncitoare, Martha s-a implicat foarte mult in viata oficiala a regatului, mai ales ca soacra sa, Regina Maud petrecea mult timp in Anglia. Martha si Olav au avut trei copii: Ragnhild, Astrid si Harald (primul print mostenitor nascut in Norvegia in peste 500 ani).

                   Cand trupele germane au invadat Norvegia, printesa mostenitoare si cei trei copii se refugiaza in Suedia si apoi pleaca in SUA, unde sunt oaspetii presedintelui american Franklin Roosevelt. In perioada petrecuta in SUA, printesa mostenitoare a muncit necontenit pentru a promova cauza norvegiana. Cand se intoarce in tara, la 13 mai 1945, printesa Marta este mai populara ca oricand, fiind numita "Mama a Natiunii".

             Din 1938, de la moartea soacrei sale, pana in 1954 printesa mostenitoare Martha indeplineste rolul de prima doamna a regatului Ea moarte de cancer la 5 aprilie 1954, cu trei ani inainte de accederea la tron a sotului sau. Moartea sa a fost o lovitura puternica pentru sotul si copii sai, dar si pentru Norvegia.

Bibliografie:
*Bricard Isabelle, Dinastiile domnitoare ale Europei, Vivaldi

miercuri, 20 martie 2013

Regina Lovisa a Danemarcei

            La 20 martie 1926, la castelul de la Amalienborg, murea regina Louise a Danemarcei. Nascuta in 1851, Louise este fiica a regelui Carl XV al Suediei si Norvegiei si a Louisei a Tarilor de Jos. Dupa moartea fratelui sau, Louise este unicul copil al parintilor sai; desi au fost unele discutii despre proclamarea Louisei ca mostenitoare a tatalui sau, in final s-a decis sa nu se modifice legea salica.

          Louise devine printesa mostenitoare a Danemarcei in 1869 prin casatoria sa cu printul Frederick.  Aceasta casatorie era piatra de temelie a aliantei danezo-suedeze, si simbol al uniunii dintre statele scandinave. Louise a fost foarte populara in noua ei tara, dar nu a reusit sa se integreze in stransa familie a regelui Christian IX. Louise de Hesse-Kassel si fiicele sale, printesa Alexandra de Wales si marea-ducesa Maria Feodorovana a Rusiei nu au acceptat-o niciodata; in acelasi timp, Louise, austera si evlavioasa, refuza sa se amestece cu societatea din Copenhaga, pe care o considera prea frivola. 

        Supranumita "Lebeda" datorita gatului ei lung si frumusetei trufase, Louise nu a avut o casnicie fericita. Totusi, aceasta printesa si-a adus la indeplinire atributiile dinastice, depasind toate sperantele, daruindu-i Regelui opt copii: Christian, Carl, Louise, Harald, Ingeborg, Thyra, Gustav, Dagmar.


Bibliografie:
Bricard Isabelle, Dinastiile domnitoare ale Europei, Vivaldi 

marți, 12 martie 2013

Printesa Ingeborg, Ducesa de Vastergotland

           La 12 martie 1958, la Stockholm murea printesa Ingeborg. Nascuta printesa a Danemarcei, Ingeborg era a doua fiica a regelui Frederick al VIII-lea a Danemarcei si a sotiei sale, Louise a Suediei. La 19 ani, printesa s-a logodit cu verisorul sau, printul Carl, duce de Vastergotland. Carl era al doilea fiu al regelui Oscar al II-lea al Suediei. 

                 Mama lui Ingeborg a fost unica fiica a regelui Charles al XV-lea si de accea printesa a fost primita cu entuziasm in noua ei tara. Mai mult, despre ea s-a spus ca era cea mai indreptatita sa poarta coroana Suediei. Pentru multi ani, Ingeborg a fost prima doamna a Suediei; soacra ei, regina Sophia aparea foarte rar in public, in timp ce cumnata sa, Victoria de Baden a petrecut mult timp in strainatate.

              Carl si Ingeborg au avut patru copii: Margaretha, Martha, Astrid si Carl. Timp de 54 de ani, cei doi au avut o casnicie foarte fericita si o viata de familie armonioasa. Ingeborg si-a educat copiii intr-un mod simplu; mai mult familia a trecut prin greutati financiare in anii 1920 si  Ingeborg a fost admirata pentru felul in care a reusit sa treaca peste aceste greutati. 
  
             Fara a domni ea insasi, Ingeborg este bunica a trei regi si a unei mari ducese: regele Harald V al Norvegiei, regele Baudouin I al Belgienilor, regele Albert al II al Belgienilor si  Marea Ducesa Josephine-Charlotte a Luxemburgului

duminică, 10 martie 2013

Printesa Lilian a Suediei a murit la 97 de ani

                  Casa Regala a Suediei a anuntat decesul printesei Lilian, care a incetat din viata pe 10 martie. Nascuta Lilian Davies, printesa a fost personajul principal a uneia din cele mai romantice povesti de dragoste ale secolului 20. Ea a petrecut 33 de ani alaturi printul Bertil inainte de a se putea casatori, dupa schimbarea regulilor Casei Regale. La moartea sa, printesa Lilian a fost una din cele mai iubite membre ale Casei Regale a Suediei.

joi, 7 martie 2013

Regina Louise a Suediei

        La 7 martie 1965 murea Regina Louise a Suediei. A doua sotie a Regelui Gustaf VI Adolf, Louise s-a nascut in 1889, fiind fiica printului Louis de Battenberg si a sotiei sale Victoria de Hessa si de Rin. In 1917, tatal sau, amiral in Marina Engleza a renuntat la titlurile germane si Louise a fost cunoscuta drept Lady Louise Mountbatten. Din cauza carierei tatalui sau in marina, Louise si fratii sai (Alice, George si Louise) au calatorit foarte mult in copilarie in teritoriile engleze, dar Darmstadt a fost considerat mereu caminul lor. Dupa primul razboi mondial, familia s-a stabilit in Regatul Unit.

        In timpul primului razboi mondial, Louise a lucrat ca infirmiera; dupa razboi ea si-a continuat activitatea caritabila. In acelasi timp, dupa casatoria surorii sale mai mari cu Printul Andrei al Greciei si Danemarcei, a venit randul lui Louise sa se casatoreasca. Desi familia Battenberg era privita drept ruda saraca a Curtii de la Saint James, Luise era inrudita cu majoritatea familiilor domnitoare ale Europei. Dupa ce refuza cererea in casatorie a regelui Manuel II al Portugaliei si este fortata sa rupa logodna cu printul Christof al Greciei si Danemarcei, Louise se logodeste cu printul Gustaf-Adolf al Suediei. La 3 noiembrie 1923, la trei ani dupa decesul primei sale sotii, cei doi se casatoresc.

         Dupa moartea reginei Victoria, in 1930, Louise a fost nevoita sa isi asume rolul de prima doamna a Suediei cu douazeci de ani inainte de urcarea sotului ei pe tron. In aceasta perioada Printesa-mostenitoare Louise asigura patronatul multor organizatii, desi ea prefera sa se implice in mod direct.

           Louise era o adevarata democrata si era incomodata de rolul sau de regina. In 1962 ea a reformat curtea suedeza prin instituirea pranzurilor femeilor democrate, traditie continuata de printesa Sibylla. Louise s-a indragostit de noua ei casa si s-a dedicat complet realizarii operelor de caritate, interaesandu-se in mod special de soarta handicapatilor.

           Louise si Gustaf-Adolf au avut o casatorie fericita, cei doi avand foarte multe interese comune. Cei doi au colaborat indeaproape in sapaturile arheologice realizate de Rege, dar si in horticultura. Cei doi nu au avut copii (in afara de o fiica care s-a nascut moarta), dar Louise a fost o mama dedicata pentru copii Regelui din prima casatorie: Gustaf-Adolf, Sigvard, Ingrid, Bertil si Carl-Johan. Regina Suediei a murit in 1965, cu opt ani inainte de moartea sotului sau. 

Bibliografie:
Bricard Isabelle, Dinastiile domnitoare ale Europei, Vivaldi 

sâmbătă, 26 ianuarie 2013

Gustaf Adolf, duce de Vasterbotten

La 26 ianuarie 1947, la cateva minute dupa decolarea din aeroportul din Copenhaga, avionul Douglas DC-3 a explodat. Toti cei 22 de pasageri au murit. Unul din pasageri a fost Printul Gustaf Adolf, Duce de Vasterbotten, al doilea in linia de succesiune la tronul Suediei. Gustaf Adolf s-a nascut la 22 aprilie 1906, in Stockholm, fiind primul fiu al printului Gustaf Adolf al Suediei si al sotiei sale, printesa Margaret de Connaught.

In 1932, printul Gustaf Adolf s-a casatorit cu Printesa Sybilla de Saxa-Coburg si Gotha, verisoara sa. Cei doi au avut cinci copii: Margareta, Brigitte, Desiree, Cristina si Carl Gustaf. La moartea ducelui de Vasterbotten, fiul sau in varsta de noua luni i-a ocupat locul in linia de succesiune, devenind regele Carl XVI Gustaf al Suediei, la moartea bunicului sau. 

 
In timpul celui de-al doilea razboi mondial, socrul lui Gustaf Adolf, Carol, duce de Saxa-Coburg si Gotha a fost un apropiat al nazistilor, fiind judecat dupa razboi si acuzat de colaborare. In acelasi timp Gustaf Adolf si bunicul sau, regele Gustav al V-lea al Suediei au fost acuzati de colaborare cu oficialii nazisti inainte de declansarea razboiului. Printul nu si-a exprimat nicio simpatie politica, insa dupa intalnirea cu Hitler si alti ofiteri germani a ajuns sa fie cunoscut sub numele de Printul German. 

In 1947, Printul a vizitat-o pe Regina Juliana in Olanda. Inainte sa se intoarca in Suedia, avionul sau a avut o escala in Danemarca, unde a murit. Ducele de Vasterbotten a murit cu trei ani inaintea bunicului sau, deci nu a devenit niciodata Print Mostenitor. 

vineri, 18 ianuarie 2013

Printesa Sybilla de Saxa-Coburg si Gotha

 "She is wonderful. I am full of admiration. May she be granted strength to continue, I fear as time goes on it may be more difficult even than at the present moment. She never lost her moral balance, though it was a devastating blow. I can only repeat: she is an example to all of us."

- Gustaf VI Adolf al Suediei


Sybilla Calma Marie Alice Bathlidis Feodora s-a nascut la 18 ianuarie 1908, fiind fiica ducelui Charles de Saxa-Coburg si Gotha si a printesei Victoria Adelaide de Schleswig-Holstein. Bunicii paterni erau Leopold, duce de Albany (fiul hemofilic al Reginei Victoria si al Printului Consort) si printesa Helene de Waldeck si Pyrmont , iar bunicii paterni erau Friedrich Ferdinand, duce de Schleswig-Holstein (nepot al regelui Christian IX al Danemarcei) si Karoline Mathilde de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Augustenburg.

In noiembrie 1931, la nunta verisoarei sale primare May, fiica contelui si contesei Athlone, Sybilla era un din domnisoarele de onoare impreuna cu printesa Ingrid a Suediei. Dupa nunta, Printesa i-l prezinta pe fratele sau mai mare, Gustaf-Adolf, duce de  Vasterbotten. Cei doi se casatoresc in octombrie 1932, la Coburg, presedintele Germaniei, Hindenbug dorind sa dea toate onorurile viitorului Rege al Suediei. Prezenta la nunta a numerosi ofiteri nazisti nu a facut o impresie favorabila in Suedia, Sybilla ajungand sa fie privita ca o germanca si o nazista in tara sa de adoptie. 

Ducele si ducesa de Vasterbotten au avut o casnicie fericita, cei doi avand foarte multe interese comune. Insa Sybilla a avut dificultati de adaptare la noua ei tara, ingreunate de faptul ca nu a reusit sa invete limba. In acelasi timp, Sybila si Gustaf Adolf erau frecvent oaspetii oficialilor germani din Stokholm, ceea ce a facut ca ei sa fie priviti cu suspiciune de catre presa si supusi. Mai mult, nici Ducesa, nici sotul ei nu au avut o relatie buna cu presa. Faptul ca mostenitorul tronului s-a nascut dupa patru surori, a facilitat apropierea de suedezi.

La 26 ianuarie 1947, Sybilla isi pierde sotul, Ducele de Vasterbotten murind in accident de avion in Danemarca.  Dupa pierderea sotului sau, Sybilla s-a dedicat complet educarii celor cinci copii: Margareta, Birgitta, Desiree, Christina si Carl Gustaf. La moartea sotiei socrului sau, Louise de Mountbatten, Sybilla a devenit Prima Doamna a Natiunii, fiind nevoita sa aiba tot mai multe angajamente publice. 

Unul din aceste angajamente a fost asa numitele "Pranzurile doamnelor democratice"; evenimentul a fost initiat de Regina Louise ca sa inlocuiasa prezentarile facute la curte. Alte evenimente la care a participat printesa Sybilla  au fost Premiile Nobel si deschiderea Parlamentului. 

In privat, Sybilla a trait pentru si prin copiii sai. Dupa casatoria celor patru fete s-a dedicat numerosilor nepoti, devenind o bunica adorata. In acelasi timp, Sybilla s-a implicat in decorarea caselor sale, in gradinarit, in pictat.

Printesa Sybilla a murit in 1972, inainte de urcare fiului sau pe tronul Suediei. La moartea sa, jurnalistul suedez,  Barbro Alving a scris "There was warmth in Princess Sibylla´s being, a kind zealousness in her interest for people, which was greater than most people in the country believed."

sâmbătă, 5 ianuarie 2013

Printul Bertil, duce de Halland

       Printul Bertil al Suediei a murit la 5 ianuarie 1997, la Stockholm. Nascut in 1912, Ducele de Halland era al treilea fiu si al patrulea copil al printului mostenitor Gustaf al Suediei si a printesei Margaret de Connaught. Printesa Mostenitoare a murit in 1920 si dupa trei ani, Gustaf s-a casatorit cu Louise de Mountabatten, care a devenit a doua mama pentru Bertil si fratii sai. 
           In 1947, fratele mai mare a lui Bertil, Gustaf Adolf, duce de Vasterbotten  a murit intr-un accident de avion, lasand in urma un baietel in varsta de un an. Sigvard si Carl Johann, fratii lui Bertil, au renuntat la locul lor in linia de Succesiune pentru a se casatori cu femei ce nu aveau sange regal. Bertil era singurul membru al Familiei Regale care ar fi putut face parte dintr-o Regenta. Din acest motiv, Printul Bertil a decis sa nu se casatoreasca cu Lilian Davies. Timp de 30 de ani, printul si aleasa sa au trait discret; Familia Regala cunostea aranjamentul si Lilian era privita ca un membru, dar o casatorie intre cei doi era imposibila. 

           In 1973, tatal lui Bertil a murit si Carl Gustaf a devenit Regele Suediei. In iunie 1976, Regele s-a casatorit cu Silvia Sommerlath, si dupa cateva luni a aprobat mariajul dintre unchiul sau si Lilian; mai mult ca recompensa pentru cei 30 de ani in Serviciul Suediei, printul Bertil si-a pastrat locul in linia de succesiune, fiind mostenitorul regelui pana la nasterea printului Carl Philipp. Membrii ai Familiei Regale a Suediei, Ducele si Ducesa de Halland l-au reprezentat pe Rege in multe situatii, fiind foarte populari in Suedia
            Ducele a murit in 1997, iar printesa Lilian este astazi cel mai in varsta membru al Familiei Regale.

joi, 3 ianuarie 2013

Margareta a Suediei, Printesa Axel a Danemarcei

       La 3 ianuarie 1977, murea Printesa Margareta a Danemarcei. Margareta Sofia Lovisa Ingeborg s-a nascut la Stockolm, fiind fiica printului Carl, duce de Vastergotland si a printesei Ingeborg a Danemarcei. Bunicii paterni erau regele Oskar II al Suediei si regina Sofia (nascuta Nassau), iar bunicii materni regele Frederik VIII al Danemarcei si regina Lovista (nascuta printesa a Suediei). Printul mostenitor al Suediei, fratele tatalui ei avea trei baieti, deci Margareta si surorile ei erau singurele nepoate ale Regelui Suediei. 

        In 22 mai 1919, cu putine luni inainte sa implineasca 20 de ani, Margareta s-a casatorit cu printul Axel al Danemarcei, verisorul primar al mamei ei. Axel era cel de-al doilea fiu al Printului Valdemar si al sotiei sale, nascute Marie de Orleans. Nunta celei mai mari nepoate a regelui a fost sarbatorita cu mult fast la Stockolm. Dupa nunta, Margareta si Axel s-au stabilit in Danemarca, avand doi baieti: George si Flemming.  

        Margareta s-a casatorit din dragoste, printesa Ingeborg remarcand inainte de casatorie ca cei doi nu puteau fi lasati singuri intr-o camera. Dupa moartea Printesei Mostenitoare Martha a Norvegiei, Margareta s-a implicat in educarea copiilor surorii sale. 

        Printul Axel a murit in 1964; din acel an Printesa Margareta s-a intors in Suedia, unde a murit 13 ani mai tarziu.

duminică, 23 decembrie 2012

Regina Silvia a Suediei

               La 19 iunie 1976, la Stockholm avea loc o casatorie ce parea a fi scoasa din cartile de povesti: Silvia Sommerlath, o femeie fara rang nobiliar devenea sotia regelui Carl XVI Gustaf al Suediei. Povestea de dragoste dintre cei doi a inceput in urma cu patru ani, dar regele Gustaf VI Adolf era impotriva casatoriei dintre mostenitorul tronului si o femeie de rand, condiderand ca ar distruge monarhia. Departe de asta, casatoria dintre cei doi a avut un efect benefic asupra coroanei suedeze, iar astazi regina Silvia este unul din cei mai populari membri ai familiei regale.

sâmbătă, 8 decembrie 2012

sâmbătă, 17 noiembrie 2012

Printesa Astrid a Suediei

             Astrid Sofia Lovisa Thyra s-a nascut la 17 noiembrie 1905, la Stockhlom, fiind cea mai mica fiica printului Carl al Suediei si a printesei Ingeborg a Danemarcei. Mica printesa a fost numita in onoarea bunicii paterne, regina Sofia a Suediei, nascuta printesa de Nassau si in onoarea bunicii materne, regina Lovisa a Danemarcei, nascuta printesa a Suediei. Astrid a copilarit impreuna cu cele doua surori, Margareta si Martha si cu unicul sau frate, Carl. Familia printului Carl era foarte unita, printesa Ingeborg educandu-si copiii sa fie modesti. Astrid si surorile sale erau singurele nepoate ale regelui Oscar II al Suediei, fiind partide prestigioase.

duminică, 11 noiembrie 2012

Regele Gustaf VI Adolf al Suediei

            Oscar Fredrick Wilhelm Olaf Gustaf Adolf s-a nascut la 11 noiembrie 1882, fiind primul fiu al regelui Gustaf V si a printesei Victoria de Baden. Prin mama sa, descendenta a regelui Gustaf IV Adolf, Gustaf Adolf a fost primul rege din dinastia Bernatotte care avea sangele dinastiei de Vasa.




joi, 8 noiembrie 2012

Desiree Clary

             La 8 noiembrie 1777, la Marseille s-a nascut Eugenie Desiree Clary, frantuzoaica care a devenit regina Suediei si Norvergiei, ca sotie a primului rege din dinastia Bernadotte, Karl XIV Johan. Desiree a fost foarte apropiata de familia sa, mai ales de sora sa Julia. In 1794, Julia se casatoreste cu generalul Joseph Bonaparte. Dupa un an, Desiree se logodeste cu fratele cumnatului sau, generalul Napoleon Bonaparte. Bonaparte rupe logodna dupa ce o cunoaste pe Josephine de Beaurharnais.

               In urmatorii ani, Desiree se muta in Italia cu sora si cumnatul sau. La intoarcerea in Franta ea il cunoaste pe generalul Jean-Baptiste Bernadotte. Cei doi se casatoresc in 1798. Dupa un an se naste singurul lor fiu, viitorul Oskar I.

miercuri, 7 noiembrie 2012

Regina Ingrid a Danemarcei

 "Nu am gasit niciodata trifoiul cu patru foi, dar anii mi-au adus unul in casa mea ... Esti tu, prietena mea, si cei trei copii ai nostrii. Voi ati fost trefla cu patru foi care a facut fericirea vietii mele"

- Regele Frederick IX al Danemarcei

             La 7 noiembrie 2000 murea regina Ingrid a Danemarcei, sotia regelui Frederick IX  si mama reginei Margareta II.