Rolul si legimitatea monarhiei

In primul rând, monarhia este forma tradiţională de guvernare în toate provinciile istorice româneşti. Apoi, Monarhia constituţională instaurată în 1866 de Regele Carol I este “vinovată” de modernizarea statului, de transformarea României dintr-o provincie otomană într-o ţară europeană prosperă şi respectată, de boom-urile economice şi culturale din cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi din perioada interbelică, de obţinerea Independenţei la 1877 şi de realizarea României Mari, în 1918. Dinastia română a fost un factor de echilibru, un însemn de prestigiu, un liant şi un ferment pentru naţiunea română.

Actul abdicării Majestăţii Sale Regelui Mihai I, la 30 decembrie 1947, este nul, pentru că a fost smuls sub ameninţarea armei şi sub şantajul uciderii a 1000 de tineri arestaţi la mitingul din 1945. Mai mult, Parlamentul României nu a aprobat niciodată acest act. Republica Populară Română s-a instaurat prin fraudă, fără să aibă sprijin popular şi bazându-se doar pe susţinerea trupelor sovietice aflate în ţară. Republica a adus cu ea crimele, arestarea a sute de mii de oameni nevinovaţi, proletcultismul menit să spele creierele generaţiilor tinere, distrugerea elitelor şi promovarea selecţiei inverse, sărăcirea populaţiei, decăderea morală. A urmat apoi Republica Socialistă România, condusă de un agramat paranoic, care a instaurat un cult al personalităţii demenţial, similar celui din Coreea de Nord, care a distrus o bună parte din patrimoniul istoric al ţării şi şi-a ţinut poporul în foame, frig şi frică, faimoşii “cei trei F”. După 1989, s-a ratat şansa istorică a restaurării Monarhiei şi am continuat să ne complacem în Republica lui Ion Iliescu, susţinută straşnic de bâtele minerilor şi de baronii roşii

Eu nu sunt adeptul mesianismului în istorie şi nu cred că o persoană sau o instituţie pot reaşeza singure o societate pe făgaşul ei firesc. Cred însă că România are nevoie acum de echilibru, de demnitate, de moralitate şi de identitate. Adică exact de lucrurile pe care Dinastia română le poate readuce ţării, dacă va avea şansa să domnească din nou. Monarhia nu ne va rezolva toate problemele, dar ne va ajuta pe noi să ni le rezolvăm. Regele nu va munci în locul nostru, dar va reinstaura respectul pentru munca noastră.

M.S. Regele Mihai nu este doar un mare rege, respectat în întreaga lume şi un mare patriot român. Este şi un om foarte bun, răbdător şi înţelept. Eroismul lui nu vine numai din ceea ce a făcut pentru ţară, ci şi din ceea ce a pierdut. Regele Mihai a pierdut o ţară, dar cu toate astea nu şi-a abandonat-o niciodată. Zeci de ani a lucrat pentru români de departe, aşteptând să se întoarcă acasă. Faptul că M.S. Regele Mihai este în continuare printre noi este un privilegiu pentru contemporanii săi, dar şi o lecţie aspră. Ne arată cât de frumoşi am fi putut fi cu Regele pe Tron, dar ne vorbeşte şi despre neputinţele noastre, despre şansele ratate, despre durerea datoriei neîmplinite. Prezenţa Regelui printre noi ne vorbeşte încă despre ceea ce avem de făcut pentru ţara noastră, începând cu o analiză a propriei conştiinţe şi terminând cu reaşezarea instituţională a ţării. Vârsta Regelui nu e un impediment; dimpotrivă, e o comoară de experienţă şi înţelepciune. Iar alături de Majestatea Sa stau Principesa Moştenitoare Margareta împreună cu Principele Consort Radu şi întreaga Familie Regală. În primăvara lui 2010, tânărul Principe Nicolae a primit de la Rege titlul de Alteţă Regală. Familia Regală are un viitor, important pentru noi este ca acest viitor să se confunde cu cel al României.

Filip Lucian Iorga