2011

Pentru prima data din 1947, in acest an Casa Regala a fost in prim plan. Romanii au descoperit in Rege un model de demnitate. 

Sper doar ca acest an sa fie inceputul si nu apogeul unei noi pagini din istoria Familiei Regale a Romaniei. 

30 decembrie 1947 - zi de doliu national

un palat … un tanar de 26 de ani … doi comunisti … 1000 de tineri inchisi …

un destin … o amenintare … o istorie

In istoria Romaniei ziua de 30 decembrie 1947 este un moment de rascruce; fara sa iau in considerare simpatiile mele monarhiste, aceasta zi a insemnat schimbarea formei de guvernamant … monarhie constitutionala pentru republica populara socialista. In tarile democratice schimbarea formei de guvernamant este un prilej de bucureie pentru ca poporul a vorbit si a decis modul in care vrea sa fie guvernat. 


In 30 decembrie 1947, comunistii au decis ca e momentul sa puna in aplicare o decizie mai veche. Soarta Romaniei era hotarata cu mult timp inainte. Pentru cateva saptamani - cat Regele Mihai era la Londra - comunistii au sperat ca va ramane in strainatate si astfel va deveni un tradator care isi paraseste tara intr-un moment de cumpana. Cand Regele a ales calea curajoasa si s-a intors.


In ultimii ani au fost multe zvonuri referitoare la cat de fortata a fost sau nu aceasta abdicare ... Nici comunistii nu au putut nega acest lucru „La 30 Decembrie 1947 poporul nostru – condus la victorie de Partidul Comunist Romîn –a abolit monarhia şi a a proclamat Republica, înfătptuind astfel vistul măreţ pentru care au luptat generaţii întregi de patrioţi români (!)“ (Virgiliu Ene, Adevărul despre regi, scrieri din literatura romînă antimonarhică selectate de Virgiliu Ene, Editura Ion Creangă, Bucureşti, 1977, p. 16.)

 „La 30 decembrie 1947, oamenii muncii din patria noastră, sub conducerea partidului comunist, au înlăturat monarhia şi au proclamat Republica Populară Romînă“ (Institutul de Studii Istorice şi Social-politice de pe lîngă CC al PCR, Monarhia de Hohenzollern văzută de contemporani. Antologie, Editura Politică, Bucureşti, 1968, p. 5.)

Carmen Sylva - Prima Regina a Romaniei

Elisabeta Pauliana Otilia Louisa s-a nascut in 17/29 decembrie 1843 la Neuwied, ca fiica a printului Hermann de Wied si a printesei Maria de Nassau-Weilburg. Tanara printesa a fost botezata asa dupa numele naselor sale, care au fost Elisabeta Louisa, sotia lui Frederic Wilhelm IV al Prusiei si marea ducesa Elisabeta Mihailovna a Rusiei.  Elisabeta a fost cel mai mare copil al familiei de Wied, fiind urmata de fratii sai Wilhelm si Otto.

 Hermann de Wied a renuntat la o viata in armata pentru a se dedica familiei sale. Desi rolul cel mai important in educarea tinerei printese l-a avut mama sa, Maria de Wied, exemplu dat de tatal sau nu poate fi ignorat. Era atat de erudit, incat credea in lucrurile supranaturale pe care nestiutorii le dispretuiesc ... Insa vointa lui plina de energie si calm reusea sa imblanzeasca moartea. Se vedea clar ca acest visator delicat apartinea unei rase stravechi ...".

 Elisabeta a fost un copil foarte vioi, care nu putea sa stea foarte mult timp linistita. Cand a trebui sa pozeze impreuna cu fratele ei pentru un tablou, a lesinat din cauza efortului. Printesa Maria se temea ca Elisabeta sa nu devina superficiala din cauza acestei vioiciuni. In acelasi timp, dezvoltarea spiritului era foarte importanta in casa printului Hermann. 

In 1850 se naste cel de-al doilea fiu al familiei de Wied, Otto, care s-a nascut cu o malformatie ceea ce a dus la moartea sa timpurie, cand nu avea decat 12 ani. Dupa nasterea lui Otto, printesa Maria paralizeaza. In acelasi timp, printul Hermann devine o victima a ftiziei, ceea ce il face sa plece in America de Nord, in speranta ca climatul din Cuba ar putea sa il salveze. In ciuda sperantelor sale, cand se intoarce in Germania, printul era surd si aproape de nerecunoscut. In timpul absentei sotului sau, printesa Maria de Wied a ramas la Bonn, fiind gazda unei societati stralucitoare de mari aristocrati, de artisti si eruditi. Desi Elisabeta avea doar noua ani, ea era alaturi de mama sa. De la printesa Maria, Elisabeta a invatat ce inseamna datoria si moartea. Printesa considera ca moartea este fericirea absoluta, cea mai frumoasa rasplata, sfarsitul tuturor relelor si nenorocirilor noastre.

Dupa tragicul an 1862 si boala tatalui ei, Elisabeta este pentru prima oara fara griji in 1863, odata cu vizita la Ouchy, resedinta marii ducese Elena a Rusiei.  

Marea ducesa, care incerca sa obtina ingaduinta ca printesa sa petreaca iarna cu ea in Rusia, scria Elisabeta e indragita de toata lumea. Toti sunt fermecati de ea. Privirea ei deschisa si senina reuseste sa incalzeasca pana si inimile cele mai lipsite de sensibilitate, iar noi ne-am regasit tineretea alaturi de ea ...".

Cele trei luni petrecute la Sant Petesburg au fost pline de fast si maretie. Viata impartita intre opera,  conferinte despre Chateaubriand, sau lectii de pian este curmata de boala tinerei printese, febra tifoida. In timpul convalescentei, Elisabeta primeste vestea mortii tatalui sau. Din cauza bolii sale, marea ducesa se opune dorintei Elisabetei de a se intoarce in Germania. Printesa isi reincepe studiile de pian, de acesta data cu Clara Schumann, care i-a insuflat pasiunea pentru muzica. 

Dupa Rusia, urmeaza Italia, printesa Elisabeta fiind alaturi de familia matusii sale Therese de Oldenburg dupa moartea verisoarei sale Ecaterina. In Italia, Elisabeta ii dadea lectii lui Therese de Oldenburg, verisoara sa de 14 ani. Scriindu-i fratelui sau, Elisabeta ii marturiseste dorinta de a preda "daca n-am sa ma marit, vreau cu orice pret sa-mi dau examenele. E un scop pe care nu-l scap din vedere, oricat de nomada mi-ar fi existenta ... O voce parca-mi spune: vocatia ta e sa fii dascal. Daca-mi fac doar iluzii, viitorul mi-o va demonstra"

 Viitorul i-a demostrat contrariul, pentru ca destinul Elisabetei a fost sa devina prima Regina a Romaniei. In 1869, Elisabeta il cunoaste la Koln pe cel care era de trei ani principele Romaniei, Carol de Hohenzollern Sigmaringen. Iuteala cu care s-au logodit avea sa scandalizeze curtile europene. In timpul logodnei, Carol ii daruieste un album cu imagini din noua tara cu dedicatia "Un popor intreg are dreptul asupra ta, un popor intreg te contempla cu incredere si speranta si-ti va rasplati iubirea cu iubire."

Craciun Fericit !

We two: Victoria and Albert. Rulers, partners, rivals

In decembrie 1861, prin moarte Printului Consort incepea o noua etapa a povestii de dragoste dintre Victoria si Albert. Victoria si-a dedicat restul domniei sale promovarii unui Albert perfect (dupa criteriile sale): sot si tata devotat, om al datoriei, diplomat talentat. 

Coperta cartii We two: Victoria and Albert.
Rulers, Partners, Rivals

Si totusi cat din mitul creat de Victoria e real?

Gillian Gill incearca sa raspunda la aceasta intrebare, demostrand ca Albert si Victoria au avut o casnicie fericita, dar in acelasi timp au fost intr-o competitie permanenta pentru putere. La baza casniciei lor a fost o poveste de iubire, dar cei 21 de ani petrecuti impreuna au fost sustinuti de o intelegere nescrisa, dar atotputernica: Albert va avea puterea, iar Victoria un barbat pe care il adora si care va fi tot timpul la dispozitia ei. 

Urcarea pe tronul Angliei  Victoriei a fost primita cu mult entuziasm de populatie. Dupa domnia bunicului sau George al III-lea, regele nebun si cea a unchilor ei Gerge al IV -lea si Wilhelm al IV-lea, urcarea pe tron a Victoriei era privita ca o sansa de a salva prestigiul monarhiei engleze. Sperantele puse in tanara regina au fost indeplinite, la moartea sa Coroana Engleza fiind mult mai puternica decat in urma cu sase decenii.
 

Intararirea Casei Regale a Angliei i se datoreaza lui Albert, in aceeasi masura (daca nu putin mai mult!?) ca si Victoriei. La inceputul domniei sale, Victoria, sub influenta lordului Melbourne, a provocat o criza constitutionala cand a refuzat sa isi concedieze unele din doamnele de onorea ce apartineau de partidul Whig. Desi simpatiza cu partidul Tory, in special din cauza respectului pentru Robert Peel, Printul Albert a promovat ideea ca Familia Regala sa se ridice deasupra preferintelor politice. 

Familia Regala Engleza, in centrul fotografiei se afla Regina Victoria si
bustul Printului Consort Albert

Conceptele epocii victoriene au fost promovate de Albert. In timpul vietii sale si mai ales dupa moartea sotului sau, Victoria  trait dupa regulile morale promovate de aceasta: incredere, fidelitate si sprijin. 

In cartea lui Gillian Gill am descoperit o altfel de Victoria. Bunica afectuasa evocata de Maria a Romaniei, Alix si Victoria de Hesse, Victoria Eugenia de Battenberg este data la o parte pentru a prezenta o mama ce isi vedea copii ca obstacole in cale relatiei cu sotul ei. Regina ce a fost transformata de sotul ei, lasa locul unei femei puternice si independente ce a luptat pana in ultimul moment ca sa detina puterea. Sotia supusa ce isi adora sotul, lasa locul unei femei ce nu vrea sa auda cuvantul nu.

Albert, print consort al Regatului Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord

Povestea de dragoste dintre regina Victoria a Marii Britanii si sotul ei, printul consort Albert este inca considerata una din cele mai romantice si mai importante casnicii ale secolului 19. Timp de 21 de ani, cei doi au fost avut o singura identitate; treptat in cursul casniciei Victoria si Albert s-au transformat in we two. 

 Victoria a fost distrusa de moartea lui Albert in 14 decembrie 1861: a purtat negru tot restul vietii si a inceput construirea mitului casniciei lor perfecte si a sotului ideal care a fost Albert. Astazi, Albert este considerat eminenta cenusie a domniei Victoriei. 

Printul Consort s-a nascut ca Francis Albert Augustus Charles Emmanue de Saxa-Coburg-Saalfeld in 26 august 1819, ca fiul lui Ernest I, duce de Saxa-Coburg-Saalfeld  si a Louisei de Saxa-Gotha-Altenburg.  Cand Albert avea cinci ani, Louise a fost fortata sa plece din Saxa si sa isi parasesca copii. Desi casnicia sa cu Ernest I a fost fericita in primii doi ani, dupa nasterea celor doi copii, Ernest a inceput sa aiba tot mai multe amante. Dorind sa se razbune pe sotul ei si incercand sa il faca gelos, Louise a avut o aventura cu Alexander von Hanstein. Ernest a folosit aceasta aventura ca pretext sa isi exileze sotia si dupa sa divorteze de ea. Din 1824, Albert a fost practic orfan, mama sa fiind in exil iar tatal era mult timp plecat in strainatate. Albert a copilarit impreuna cu fratele sau mai mare, Ernest. Cei doi frati au fost nedespartiti pana in momentul casatoriei lui Albert.

Inca din momentul nasterii sale, familia Coburg dorea ca Albert sa se casatoreasca cu Victoria, mostenitoarea tronului Angliei. La moartea printesei Charlotte, fiica Printului Regent, in linia de succesiune a tronului Angliei erau fratii Printului Regent toti necasatoriti si avand peste 30 de ani. In cateva luni  acestia s-au casatorit, si a aparut o noua generatie a Familiei Regale. Edward duce de Kent, cel de-al patrule fiu al regelui George III s-a casatorit cu Victoria de Saxa-Coburg-Saalfeld. Singurul lor copil, o fiica s-a nascut la putin timp inainte de moartea tatalui sau. In testamentul sau, Edward isi lasa fiica in custodia sotiei sale, si nu a fratilor sai asa cum era obiceiul. Ducesa de Kent, Victoria a fost sprijinita mereu de fratele sau, Leopold, viitorul Rege al Belgiei. Sub influenta mamei sale, Leopold dorea sa creasca influenta familiei Saxa-Coburg si Gotha, deci a inceput sa se gandeasca la o casatorie intre Victoria si verisorul sau primar, Albert, care ar asigura ca viitorul Rege al Angliei este trei parti Coburg.

In ciuda tuturor sperantelor lui Leopold, prima intalnire dintre cei doi nu a avut efectul asteptat: Albert nefacand niciun efort ca sa o atraga pe Victoria. Vazand acest lucru, Leopold a decis sa se ocupe personal de educatia nepotului sau. Albert si Ernest au parasit Coburg si s-au mutat la Bruxelles, unde si-au dezvoltat cunostiintele de franceza, politica, economie, dar si dans si conversatie. Din capitala Belgiei, cei doi au plecat la Bonn, unde s-au incris la facultate. Aceasta perioada va fi una din cele mai fericite perioade din viata lui Albert; daca ar fi trait in alta epoca Printul Consort ar fi devenit un mare om de stiinta. Dupa un an petrecut in Germania, la indicatiile unchiului Leopold, cei doi frati se despart, Ernest plecand in armata si Albert intr-un tur al Italiei.

 

In 1839, Albert o viziteaza pe Victoria, care il cere in casatorie. Casatoria cu Regina Angliei era destinul lui, insa un destin ce presupunea si multe incercari: "destinul meu este glorios, dar preserat cu spini". Inca de la inceputul logodnei sale, Albert nu a fost bine primit in Anglia. Printul era vazut ca un strain, si mai mult ca sotul sarac al unei femei foarte bogate. Parlamentul i-a refuzat titlul de Rege, i-a redus lista civila ( mult mai mica decat cea a unchiului sau Leopold, care a fost casatorit cu printesa Charlotte) si a refuzat sa ii acorde precedenta. Mai mult, Victoria isi adora viata si nu vedea de ce trebuie sa se schimba ceva odata cu casatoria sa.

Cu timpul Albert a inceput sa isi schimbe situatia. La nici trei luni de la casatorie, Victoria a descoperit, cu disperare ca este insarcinata. In perioada sarcinii, Albert ajutat de unchiul sau a reusit sa convinga Parlamentul sa il numeasca unic Regent in cazul mortii Victoriei. Mai mult, pentru prima data, Victoria a primit ajutorul sotului ei in rezolvarea problemelor si din acel moment Albert a avut o cheie pentru deschiderea faimoaselor cutii. In urmatorii ani, cuplul regal va avea nou copii: Victoria, Albert Edward, Alice, Alfred, Helena, Louise, Arthur, Leopold si Beatrice. Alfred era un tata iubitor, care adora sa petreaca timp cu copii sai in timp ce Victoria dorea sa il aiba doar pentru ea.

 

Pentru posteritate, Albert ramane eminenta cenusie din spatele domniei Victoriei, printul german care si-a dorit sa faca din mica lui sotie o mare REGINA ... a reusit

Peles - leaganul Dinastiei romane

" Eu Carol si al meu popor / Zidit-am intr-un gand si dor / In timp de lupte al meu regat / In timp de pace - al meu palat."

In 1866, Romania il alege drept domnitor pe Carol de Hohenzollern-Sigmariengen. Printul german accepta propunerea guvernului roman si isi va dedica intrega viata construirii unui stat puternic si infloritor.

In vara anului 1866, Carol viziteaza pentru prima oara Sinaia, ramanand impresionat de frumusetea acestol locuri, mai ales de faptul ca ii amintea de Germania. Carol vinde mostenirea din Germania si cumpara un teren in Sinaia, hotarand ca aici sa isi construiasca un castel.

In 1875, se pune piatra de temelie a noului castel, sub care sunt ingropate cateva zeci de monede cu chipul lui Carol. Inaugurarea noului castel are loc in 1883, Pelesul fiind vazut de Carol ca leganul noii dinastii. 

 

In momentul inceperii construirii, Pelesul era aproape de granita cu Austro-Ungaria, insa el se afla in inima vechii Dacii si a Romaniei Mari (odata cu unirea Romaniei cu Transilvania). Arhitectii castelului au fost Johannes Schultz si Karel Liman, iar Carol a supravegheat personal construirea Pelesului.

Carol I a construit Romania Moderna, dar o constructie la fel de importanta a fost Pelesul, un castel cosntruit si decorat dupa dorinta lui "O viata si-o cheltuise ca sa stranga toate aceste nepretuite lucruri, caci era un om care traia pentru altii, cheltuind numai putin pentru el insusi" (Regina Maria).

Castelul a avut o importanta foarte mare pentru dinastia romana; aici s-a nascut Carol al II-lea primul rege nascut pe pamant romanesc, aici a murit regele Carol I.

Aici au avut loc Consiliile de Coroana ce au hotarat neutralitatea (1914) si apoi intrarea Romaniei in razboi (1916).

Peles este leaganul dinastiei romana, si a fost retrocedat proprietarului sau Mihai I in 2006. Regele a pastrat castelul in circuitul turistic, considerand ca face parte din mostenirea poporului roman.

Born to rule

coperta cartii Born to Rule

       Sa te casatoresti cu un print, sa devii mama unor noi printi si printese, sa locuiesti intr-un palat ... sa devii apoi Regina si sa fii adorata de poporul tau ... poveste sau realitate!?

     Pentru cele cinci printese prezentate de Julia Gelardi, povestea devine realitate ... si fiindca e realitate apar si probleme: mostenitorul tronului e bolnav sau doreste sa iti distruga viata, poporul tau te considera o straina, razboiul sau miscarile socialiste te fac sa iti pierzi tara ...

    La sfarsitul secolului 19, Regina Victoria nu domnea doar peste vastul Imperiu Britanic, ci si peste numeroasa sa familie. Prin o extraordinara politica matrimoniala, Victoria a ajuns sa fie cunoscuta drept Bunica Europei.  

       Cartea Juliei Gelardi spune povestea a cinci dintre nepoatele Victoriei, diferite dar totusi foarte asemanatoare. Alix de Hesse si Rin, Sofia de  Hohenzollern, Marie de Saxa Coburg Gotha, Maud de Wales si Victoria Eugenie de Battenberg sunt nepoatele Victoriei, care au ajuns sa domneasca la randul lor. 

       Sofia, Alix si Victoria Eugenia sunt copiii fiicelor Victoriei: Victoriei, Printesa Regala, a lui Alice si a lui Beatrice in timp ce Maud si Marie sunt fiicele lui Edward si Alfred, cei mai mari baieti ai Reginei Angliei. In ciuda tarilor in care au fost crescute (Anglia si Germania), aceste nepoate ale Victoriei sunt in primul rand printese engleze, educate in era victoriana. Desi au ramas printese engleze, ele au reusit sa isi iubesca tara de adoptie si sa sa incerce sa faca tot posibilul pentru ea. Integrarea a fost dificila si uneori in ciuda tuturor incercarilor unele din nepoatele Victoriei nu au reusit sa scape de titulatura de straina.

Tarina Alexandra Feodorovna

       Alexandra a Rusiei este fiica lui Alice, cea de-a doua fiica a Reginei Victoria si a lui Ludwig al IV-lea de Hesse si Rin. Alix era cea de-a patra fiica a cuplului princiar, sora mai mica a Victoriei, Ellei, si Irenei. La nunta Ellei cu Serghei, Alix l-a cunoscut pe nepotul Marelui Duce, Nicolae printul mostenitor al Rusiei. La 17 ani, Nicolae s-a indragostit nebuneste de tanara femeie de 12 ani ... Dupa cinci ani, el reuseste sa invinga opozitia parintilor ei si ale lui Alix (care nu dorea sa se converteasca la religia ortodoxa) si sa se logodeasca cu printesa germana. Alix s-a indragostit de taranul rus, pe care il considera esenta acestei tari, dar timida printesa germana nu a reusit sa se adapteze grandorii nobilimii rusesti. Exilul voluntar al Alexandrei in propria sa tara va fi agravat de boala fiului ei. Firea religioasa a Alexandrei si problemele materne au facut-o sa creada in puterile mistice ale calugarului numit Rasputin. Alexandra si familia sa au fost victimele sangeroase Revolutii rusesti.

Regina Maria a Romaniei

         Maria a Romaniei a fost o printesa atipica. Fiica a lui Alfred de Saxa Coburg Gotha si a Mariei Romanov (singura fiica a tarului Alexandru al Rusiei), Maria a fost fortata de mama ei sa se casatoreasca cu printul mostenitor al Romaniei (cel putin asta reiese din carte, chiar daca realitatea poate fi interpretata si in alta maniera). Viata Mariei in noua ei tara este ingreunata de Carol I, autoritarul rege al Romaniei. Treptat insa, printesa englezoaica reuseste sa castige admiratia poporului ei. Actiunile ei din Primul Razboi mondial ii asigura faima nationala si internationala. Din pacate, munca ei este distrusa de actiunile celui mai mare dintre copiii ei, viitorul Carol al II-lea. 

Regina Sofia a Greciei

      Sofia a Greciei este cea mai mica dintre fiicele lui Frederick Wilhelm, imparatul de doar trei luni al Germaniei si al Victoriei, Printesa Regala a Marii Britanii. In ciuda faptului ca Sofia a crescut in Germania, ea a fost mai mult o printesa engleza, fiind foarte apropiata de parintii ei si impotriva fratelui sau Wilhelm al II-lea. Sofia a devenit sotia printului mostenitor al Greciei, si pentru asta a renuntat la religia sa protestanta, convertandu-se la religia poporului sau. In timpul primului razboi mondial, Sofia si Familia Regala Greaca a fost victima zvonurilor lansate de francezi pentru a atrage Grecia in tabara Antantei. Sofia a fost etichetata ca sora Imparatului German si familia sa a fost fortata sa plece in exil. Aceasta nu a fost singura tragedie prin care Sofia a fost nevoita sa treaca. Celor doua exiluri ale sale li s-au adaugat moarte fiului sau preferat, Alexandru si problemele din casniciile celor doi copii mai mari, George si Elena.

Regina Maud a Norvegiei

    Maud a Norvegiei a  fost fiica favorita a regelui Edward al VII-lea al Angliei. Alexandra a Danemarcei, mama ei, inselata de Edward si-a revarsat toata dragostea asupra copiilor ei.

Maud a adorat Anglia si cand s-a casatorit cu verisorul sau, Charles al Danemarcei nu dorea decat sa petreaca o viata linistita (si cat mai mult din acest timp Anglia). Viata acestui cuplu se schimba in momentul in care Charles este ales Regele Norvegiei. Maud devine Regina acestei tari scandinave atat de diferite de Anglia natala. In urmatorii 30 de ani ea trebuie sa dovedeasca ca poate sa fie Regina, in ciuda faptului ca va petrece fiecare moment liber in  Anglia.

Regina Victoria Eugenia a Spaniei

       
        Victoria Eugenia a Spaniei era cea mai tanara dintre nepoatele reginei Victoriei, petrecandu-si copilaria alaturi de regina. Cand regele Alfonso al XIII-lea a venit in Anglia, familia regala engleza dorea sa o alega drept sotie pe Patricia de Connaught. La cina data in onorea sa de Edward al VII lea, Alfonso o cunoaste pe Ena si o cere de sotie. Casnicia lor parea ca se va termina inainte de incepe, deoarece in ziua nuntii o bomba a explodata langa calesca regala. Ena incearca sa fie o regina buna, dar printesa engleza e vazuta de spanioli ca fiind prea rece. Ena isi indeplineste cea mai importanta datorie reala, oferindu-i sotului ei patru baieti si doua fete. Din pacate, doi dintre baieti sunt bolnavi de hemofilie si al treilea e surdo-mut. Acest lucru le distruge casnicia, pentru ca spre deosebire de Nicolae al II-lea al Rusiei, Alfonso nu a putut-o ierta pe Ena. Desi, regii Spaniei vor continua sa mentina aparentele pana cand vor fi nevoiti sa isi paraseasca tara, casnicia lor a fost terminata.

se intampla in 1918 ...

In 1 decembrie 1918, dupa doi ani de exil, regele Ferdinand si regina Maria se intorceau in capitala tarii lor: "Ne-am intors cu adevarat, ne-am intors acasa dupa un surghiun de doi ani. Sa indrasnesc oare sa rostesc marele cuvant? Ne-am intors triumfatori!..." (Regina Maria)