luni, 27 decembrie 2010

Copilul dintre doua secole

La 27 decembrie 1899 (sau 6 ianuarie 1900), la putin timp dupa ce printesa-mostenitoare a Romaniei a asistat la piesa de teatru Mignon, are loc nasterea fetitei sale, Maria. Datorita circumstantelor speciale in care a venit pe lume, ea va fi supranumita Mignon. In acelasi timp, datorita deosebirilor dintre calendarul iulian si cel gregorian, ea este "copilul dintre doua secole".

Printesa se naste intr-un moment de cumpana al casniciei parintilor sai. Suparata ca Regele si Regina ii ordonasere acceptarea unei guvernante pe care nu o place, Maria pleaca la Coburg. Nasterea printesei Marioara marcheaza solutionarea disputei dintre Rege si Printesa-Mostenitoare. Maria reuseste sa isi impuna punctul de vedere si sa faca din Cotroceni casa ei si a familiei sale. 

Mignon are o copilarie fericita, maturizandu-se insa foarte repede in timpul primului razboi mondial. Impreuna cu sora sa mai mare, Maria devine infirmiera in spitalul fondat de mama sa la Iasi.

Cele trei fiice ale cuplului regal sunt foarte diferite una de cealalta. In timp ce Elisabeta se aseamana foarte mult cu regina Carmen Sylva, care a crescut-o, si Ileana este insotitoarea si prietena reginei Maria, Mignon este printesa din povesti, care nu ar putea face rau nimanui. Tanar printesa era foarte apropiata de tatal sau, regele Ferdinand, imaprtasind cu acesta gustul pentru o viata simpla si dragostea pentru natura.

Dupa constituirea Romaniei Mari, Regina Maria urmareste consolidarea noii tari pe plan international prin legaturi dinastice cu celelalte tari din regiune. Primul pas este facut in 1921, cand la Atena printul mostenitor Carol se casatoreste cu cea mai mare fiica a regelui Greciei, Elena. In doua luni inainte, la Bucuresti, Elisabeta devenise prin casatoria cu George al Greciei, printesa mostenitoare a acestei tari. In aceste conditii, atentia Reginei se indreapta asupra celei de-a doua fiice, Maria.

Inca din 1918, de la Paris, Regina Maria ramasese impresionata de regele Serbiei, Alexandru al II-lea. Unul din cei mai fideli aliati ai Frantei in Balcani, Alexandru avusese o viata foarte grea. Copilaria ii este marcata de lupta dintre dinastiile Karadjordjevic si Obrenovic, pentru tronul Iugoslaviei. Regina Maria il invita de Craciun la Peles. La sfarsitul vizitei sale, Regele o cere in casatorie pe blanda printesa romana, care accepta.
Maria a Iugoslaviei a fost privita de contemporani ca sotia si mama ideala. Lui Alexandru al II-lea, Mignon ii ofera un camin adevarat, camin pe care incercatul rege al Iugoslaviei nu il cunoscuse ii copilarie. Continuitatea dinastiei Karadjordjevic era asigurata prin nasterea a trei baieti: Petru, Tomislav si Andrei. Fericirea  cuplului regal este spulberata de gloantele unui revolutionar croat, in anul 1934, in Franta.  Moartea primul rege al Regatului sarbo-croato-sloven, o transforma pe Maria in Regina mama a Iugoslaviei. Ea este demna fiica a parintilor sai, Ferdinand cel Loial si Maria cea Mare, ajutandu-si fiul de 11 ani sa poarte coroana Iugoslaviei in acele timpuri zbuciumate.

Abolirea monarhiei in tara sa de adoptie o obliga pe Maria, Regina Iugoslaviei, Principesa Romaniei, Principesa de Hohenzollern sa plece in exil la Londra, unde moare in anul 1961.

2 comentarii: