Regina Beatrix a Tarilor de Jos

              Astazi Regina Beatrix a Tarilor de Jos implineste 75 ani. Ultimii ani din viata acestei formidabile femei au fost marcati de tristete. In 2002, regina si-a piedut sotul si unul din cei mai importanti sfatuitori. In urmatorii doi ani au murit si parintii sai, printesa Juliana si printul Bernahard. In 2012, fiul sau Friso a avut un accident si de atunci este in coma. In lumina tututor acestor greutati, nu este deloc surprinzator ca regina a anuntat in urma cu doua zile ca va abdica la 30 aprilie 2013.

              Dupa cum a declarat "este timpul sa dea responsabilitatea pentru tara in mainile noii generatii". 

LA MULTI ANI!!!

Regina Alexandra a Iugoslaviei

La 30 ianuarie 1993 murea Alexandra, sotia ultimului Rege al Iugoslaviei, Petru al II-lea. Alexandra a fost fiica lui Alexandru I al Greciei si a Aspasiei Manos. Bunicii paterni erau Constantin I al Greciei si Sofia, nascuta printesa a Germaniei. Bunicul matern era Colonelul Petros Manos; iar printre stramosii sai se numara conducatori ai luptei grecilor pentru Independenta, lideri eleni in capitala Imperiului Otoman si conducatori ai provinciilor danubiene. Datorita mamei sale, care facea parte din una din cele mai aristocratice familii elene, Alexandra era singura membra a Familiei Regale care avea sange grec.

In 1919, Regele Alexandru I era singur in Atena, in timp ce restul familiei sale era in exil ... el a inceput sa se ataseze de Aspasia Manos. Desi, Aspasia era considerata de multi sotia perfecta, fiind descedenta unei familii ilustre, ea nu avea sange regal, deci se considera ca un mariaj intre cei doi ar fi imposibil. Casatoria lor a fost morganatica, deci nici Aspasia, nici Alexandra nu avea dreptul la titlul de Regina, respectiv Printesa a Greciei. Dupa moartea lui Alexandru si intoarcerea lui Constantin pe tronul Greciei, regina Sofia s-a indragostit de nepoata sa, singurul copil al fiului sau preferat. Regina l-a rugat pe sotul ei sa emita un decret prin care a recunoscut mariajul si le-a acordat un titlu de Printesa Aspasiei si Alexandrei. 

 

Alexandra a fost fortata sa plece in exil cu restul Familiei; in 1943, la Londra ea il cunoaste pe regele Petru al II-lea al Iugoslaviei, care fusese fortat sa isi paraseasca tara. Cei doi s-au casatorit in 1944; in timp ce Iugoslavia era in razboi.  Casatoria Regelui intr-un moment atat de greu pentru tara sa a fost privita cu ostalitate de multi sarbi. Mai mult, mama Regelui, nascuta Printesa a Romaniei si descendenta a Caselor de Saxa-Coburg si Gotha si Hohenzollern-Sigmariengen, credea ca mariajul celor doi e inegal si nu a participat la nunta. Dupa un an se naste primul si singurul copil al celor doi, Alexandru. Pentru ca Regele Iugoslaviei trebuia sa fie nascut pe teritoriu iugoslav, guvernul englez a declarat pentru cateva ore hotelul Claridge's pamant iugoslav. 

Alexandru a fost educat de mama Alexandrei,  Aspasia. Petru nu a reusit sa se adapteze la noua sa viata si asta a ingreunat mariajul sau cu Alexandra, care a cazut in depresie. Curand cei doi au inceput sa aiba probleme finaciare; Petru a plecat din Iugoslavia cu aproape nimic, in timp ce mostenirea Alexandrei de la tatal ei era pe cale sa se termine. Cei doi s-au mutat in SUA si Alexandra a incercat sa se angajeze ca designer interior; dupa cateva luni ea s-a intors in Europa. 

Desi, Alexandra isi iubea foarte mult sotul, cei doi au stat mult timp despartiti. Aspasia avea doua concepte despre casatorie care i-au fost insuflate unicii sale fiice: "In Familiile Regale nu exista divort" si "nu exista casatorie fara dragoste". Urmand aceste concepte, Alexandra nu a divortat nicioadata. Relatia Alexandrei cu unicul sau copil nu a fost foarte stransa, mai ales ca acesta a trait cu bunica sa, Printesa Alexandru al Greciei si Danemarcei.

Regina Iugoslaviei si-a scris autobiografia For a King's Love. Locuind mult timp in Italia, spre sfarsitul vietii, Alexandra s-a mutat in Anglia, unde locuia fiul sau.

Printul Pedro de Alcantara, Print de Grao-Para

             La 29 ianuarie 1940, in palatul Grao-Para din Petropolis, murea printul Pedro de Alcantara. Nascut in 1875, Pedro a fost cel mai mare fiu al Printesei Imperiale a Braziliei, Isabel si a sotului sau, Gaston, conte de Eu. In 1889, la abdicarea bunicului sau, Pedro II paraseste Brazilia si isi va petrece copilaria in Franta, la resedintele familiei Orleans.

Alexander Duff, Duce de Fife

La 29 ianuarie 1912, in Egipt murea Ducele de Fife, sotul Printesei Regale, Louise. In decembrie 1911, in timp ce ducele si familia sa naviga spre Egipt in vasul SS Delhi, vasul a naufragiat. Alexandra, fiica ducelui, era in pericol sa se inece si tatal sau a salvat-o. La cateva zile s-a imbolnavit si a murit dupa o luna. 
 

 

Alexander Duff s-a nascut la Edinburg, fiind fiul lui James Duff si a sotiei sale Agnes Hay, nepoata ilegitima a regelui William al IV-lea. In 1889, contele de Fife s-a casatorit cu printesa Louise, cea mai mare fiica a viitorului rege Edward al VII-lea si a printesei Alix de Danemarca.Cei doi au avut doua fete: Alexandra si Maud.

Christian al IX-lea al Danemarcei

La 29 ianuarie 1906 murea Christian al IX-lea al Danemarcei, tatal lui Frederick al VIII-lea al Danemarcei, al Reginei Alexandra a Marii Britanii, al lui Gerge I al Greciei, al Tarinei Mariei Feodorovna, al Printului Waldemar al Danemarcei (caruia i s-a propus atat tronul Bulgariei, cat si cel al Norvegiei) si a printesei Tyra de Hanovra (care ar fi devenit Regina Hanovrei). Numit Socrul Europei, Christian este stramosul majoritatii Caselor Regale de astazi. 

Criza succesiunii daneze il aduce pe Christian, cel de-al treilea fiu al ducelui Frederick Wilhelm de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glucksburg in linia succesiunii la tron. Bunica materna era Louise a Danemarcei, fiica regelui Frederick al V-lea. Matusa materna, Marie Sophie de Hesse se va casatori cu regele Frederick al VI-lea. Dupa moartea tatalui sau, Christian va fi crescut de cuplul regal, care nu avea copii. Desi Christian era eligibil sa mosteneasca tronul, el nu era primul in linia de succesiune. Casatoria sa cu Louise de Hesse-Cassel a unit doua ramuri rivale si a intarit pretentia lui Christian la Tron. Mai mult, crescut si educat la curtea daneza, Christian era preferat in fata printilor germani.

Nascut in 1818, Christian a devenit Rege in 1863. Domnia sa a fost dominata de lupta cu Germania pentru ducatele Schleswig si Holstein, care a generat un puternic sentiment anti-german in Danemarca. In acelasi timp, la inceputul domniei sale, Christian IX a fost adept al autoritarismului si conservatorismului, incercand sa opreasca raspandirea democratiei in Danemarca, ceea ce ii limiteaza popularitatea. In 1901, el numeste un guvern format din membrii partidului reformist, ceea ce i-a refacut popularitatea. 

Marii Duci Romanovi executati in ianuarie 1919

28 ianuarie 1919 ... Petrograd: Fortareata Petru si Pavel ... Trei Mari Duci in fata unui pluton de executie ... Nicolae Mihailovici, George Mihailovici si Dumitru Constantinovici isi fac semnul crucii in momentul in care trec pe langa biserica in care sunt ingropati atatia dintre stramosii lor ... ajung langa fortareata si li se cere sa isi dea jos hainele ... un alt grup de soldati aduce o targa pe care era un om ... Marii Duci il recunosc pe Paul Alexandrovici, cel mai mic fiu al Imparatului Alexandru al II-lea al Rusiei ... Cei trei Mari Duci sunt impuscati in acelasi timp ... Paul Alexandrovici, foarte bolnav e impuscat pe targa ... Marii Duci au fost ingropati intr-o groapa comuna.

Moartea Marelui Duce Paul Alexandrovici si a verisorilor sai in Fortareata Petru si Pavel a fost ultima scena din acest crud final al celei mai fabuloase dinastii a Europei. Contesa Margarita Cassini scria "Unii spun ca era o lume nedreapta, un anacronism ce merita sa fie ras de pe fata pamantului, asa cum a fost de valurile istorie. Asa sa fie. Dar se uita ca binele si  frumusetea acestei lumi au fost si ele distruse ... "

Regina Maria Jose a Italiei

 On n'a jamais été heureux 

          La 27 ianuarie 2001 murea Regina Lunii Mai, Maria Jose a Italiei. Nascuta printesa a Belgiei, Maria Jose era fiica regelui Albert I al Belgiei si a sotiei sale, nascute Elisabeta de Bavaria. Bunicii paterni erau Filip, duce de Flandres (caruia i s-a propus tronul Romaniei) si Maria de Hohenzollern-Sigmariengen (sora regelui Carol I al Romaniei si matusa regelui Ferdinand I al Romaniei). Bunicii materni erau Karl-Theodor, duce de Bavaria (fratele imparatesei Elisabeta a Austro-Ungariei) si Maria Jose, Infanta a Portugaliei (cea de-a treia fiica a regelui Miguel I al Portugaliei).

 

 La 8 ianuarie 1930, in Roma, Maria-Jose s-a casatorit cu Printul Mostenitor al Italiei, Umberto. Printul de Piemont era la acea vreme singurul print catolic ce apartinea de o dinastie domnitoare, deci printul perfect pentru descendenta unei familii atat de religioase ca a Mariei Jose. Dupa casatorie, Printesa de Piemont a fost rugata sa isi schimbe numele in Maria Giuseppa, dar a refuzat. In ciuda faptului ca aceasta casatorie parea scoasa dintr-o carte de povesti, Maria Jose si Umberto au fost mult prea diferiti pentru a putea fi fericiti impreuna. Printul si Printesa de Piemont au avut patru copii impreuna: Maria Pia, Victorio Emmanuelle, Maria Gabrielle si Maria Beatrice. 

In 1939, Printesa de Piemont a devenit Presedinta Crucii Rosii Italiene. In timpul celui de-al doilea Razboi Mondial, Maria Jose a fost o punte de legatura intre cele doua tabere; un diplomat britanic considerand-o singurul membru al Familiei Regale ce are simt politic. In 1943, ea a incercat sa duca negocieri de pace, dar nu s-a intalnit niciodata cu agentii americani. Dupa aceste incident, Printesa de Piemont a fost trimisa impreuna cu copiii ei in Sarre. Simpatizanta a partizanilor, ea le-a furnizat arme si mancare. Dupa iesirea Italiei din razboi, discreditatul rege Victor Emanuel al III-lea s-a retras din guvernare si Umberto a devenit Locotenent-General. In urmatorii ani, Umberto si Maria Jose au vizitat Italia si au facut o impresie pozitiva. Victor Emanuel a abdicat in 1946 si Maria Jose a devenit Regina; referendumul care a urmat a decis ca Italia va deveni republica (46% au votat sa mentina Regatul). Se presupune ca daca Victor Emanuel abdica in 1943, si Umberto ar fi avut trei ani de domnie, nu doar o luna, cauza regalista ar fi castigat referendumul.  Familia Regala a plecat in exil in 13 iunie 1946.

In exil, monarhii italieni s-au separat, desi nu au divortat niciodata. Decizia de a nu divorta a avut atat cauze politice, Umberto sperand sa isi recapete tronul, cat si religioase, Maria Jose si sotul ei fiind catolici devotati. Regina Maria Jose s-a intors in Italia in 1983. Guvernul italian a permis femeilor din Casa de Savoia sa se intoarca in Italia, dar Regina si fiicele ei s-au intors doar dupa moartea Regelui, considerand ca nu este drept fata de el. Dupa moartea Reginei Maria Jose a Italiei, le-a fost permisa intrarea in Italia si barbatilor din Casa de Savoia.

Gustaf Adolf, duce de Vasterbotten

La 26 ianuarie 1947, la cateva minute dupa decolarea din aeroportul din Copenhaga, avionul Douglas DC-3 a explodat. Toti cei 22 de pasageri au murit. Unul din pasageri a fost Printul Gustaf Adolf, Duce de Vasterbotten, al doilea in linia de succesiune la tronul Suediei. Gustaf Adolf s-a nascut la 22 aprilie 1906, in Stockholm, fiind primul fiu al printului Gustaf Adolf al Suediei si al sotiei sale, printesa Margaret de Connaught.

In 1932, printul Gustaf Adolf s-a casatorit cu Printesa Sybilla de Saxa-Coburg si Gotha, verisoara sa. Cei doi au avut cinci copii: Margareta, Brigitte, Desiree, Cristina si Carl Gustaf. La moartea ducelui de Vasterbotten, fiul sau in varsta de noua luni i-a ocupat locul in linia de succesiune, devenind regele Carl XVI Gustaf al Suediei, la moartea bunicului sau. 

 

In timpul celui de-al doilea razboi mondial, socrul lui Gustaf Adolf, Carol, duce de Saxa-Coburg si Gotha a fost un apropiat al nazistilor, fiind judecat dupa razboi si acuzat de colaborare. In acelasi timp Gustaf Adolf si bunicul sau, regele Gustav al V-lea al Suediei au fost acuzati de colaborare cu oficialii nazisti inainte de declansarea razboiului. Printul nu si-a exprimat nicio simpatie politica, insa dupa intalnirea cu Hitler si alti ofiteri germani a ajuns sa fie cunoscut sub numele de Printul German. 

In 1947, Printul a vizitat-o pe Regina Juliana in Olanda. Inainte sa se intoarca in Suedia, avionul sau a avut o escala in Danemarca, unde a murit. Ducele de Vasterbotten a murit cu trei ani inaintea bunicului sau, deci nu a devenit niciodata Print Mostenitor. 

Printesa Margaret, Landgrafa de Hessa-Cassel

La 22 ianuarie 1954 murea Contesa de Hesse, Margaret cea mai mica dintre cei opt copii ai Imparatului Frederick Wilhelm al Germaniei si a sotiei sale Victoria, Printesa Regala a Marii Britanii. Margaret a fost foarte apropiata de surorile sale Sofia si Victoria, si spre deosebire de fratii lor mai mari, acest grup a fost crescut de parintilor, primind educatia pe care Victoria a primit-o de la Printul Albert.

 

La 20 ianuarie 1893 (aniversarea casatoriei parintilor ei), Margarest se casatoreste cu printul Frederick Charles de Hesse, mostenitorul Casei de Hesse-Kassel.

In 1918, la declararea independentei Finlandei, sotul Margaretei accepta tronul noii tari, dar din cauza situatiei Germaniei de dupa razboi renunta imediat. 

Margaret si Frederick Charles au avut sase baieti, din care trei au murit in primul si in al doilea razboi mondial. Frederick Wilhelm, cel mai mare dintre copiii sai a fost omorat in 1916 in Romania, in lupta directa. Maximilian, cel de-al doilea baiat si fiul preferat al Margaretei a fost omorat in 1914 in Belgia. In al doilea razboi mondial, Philipp si Cristoph au devenit adepti ai nazismului, in speranta ca Hitler va reinstaura monarhia in Germania. Phillipp era casatorit cu fiica lui Victor Emanuel al III-lea al Germaniei, Mafala. Cand Italia a capitulat, Philipp a fost inchis intr-o tabara de concentratie pentru prizonieri politici, in timp ce Mafala a murit la Buchenwald. Christoph planuia sa paraseasca nazismul, cand a murit intr-un accident aviatic. Maria Alexandra de Baden, sotia lui Wolfgang, al patrulea fiu al Margaretei,  a murit in timpul unui bombardament. 

Dupa razboi Margareta a fost in centrul dinamicii sale familii, avand grija de numerosii sai nepoti. A murit exact la 54 de ani dupa bunica sa, Victoria I a Marii Britanii.

Helene, ducesa de Aosta

La 21 ianuarie 1951, in Naples murea Helene Campini, nascuta Printesa Helene Louise Henriette de Orleans. Primul sot al Helenei a fost cel de-al doilea duce de Aosta, Emanuele Filiberto. 

Helene de Orleans s-a nascut in 1874, fiind a treia fiica a  Philippe de Orleans si a infantei Mariei Isabelle de Orleans. Cand Helene avea 10 ani, familia Orleans a fost fortata inca odata sa paraseasca Franta. Au plecat in exil in Anglia, aceeasi tara in care Louis Philippe I a trait dupa 1848. 

In Anglia, familia de Orleans a fost foarte apropiata de Familia Regala a Angliei. Helene era prietena cu copii printului de Wales si in curand s-a indragostit de Albert Victor, ducele de Clarence.  Printesa de Wales a aprobat aceasta relatie, ramanand foarte apropiata de Helene toata viata. Dupa ce a vorbit cu cuplul, Regina Victoria a fost castigata de cei doi indragostiti. Din pacate, atat Printul de Wales, cat si Contele de Paris au fost impotriva acestei casatorii. Sotia viitorului Sef al Bisericii Anglicane nu putea fi decat anglicana, in timp ce fiica pretendentului la tronul Frantei era catolica. Helene a vrut sa se converteasca si a mers pana la Roma, sa ceara permisiunea Papei. Acesta a confirmat refuzul tatalui ei si astfel aceasta poveste de dragoste a luat sfarsit. Parintii Helenei au incercat sa gaseasca un alt pretendent, in timp ce Familia Regala a Angliei l-a convins pe ducele de Clarence sa o ceara in casatorie pe Mary de Teck. In ciuda acestui fapt, Albert Victor a continuat sa o iubesca si in 1892, cand a murit pe mormantul sau a fost pusa o coroana cu numele Helene. 

Dupa casatoria surorii sale mai mari Amelie cu printul mostenitor Carlos al Portugaliei, parintii Helenei doreau ca si aceasta sa faca aiba o casatorie la fel de importanta. Calitatile Helenei parea ca acesta ii va fi viitorul, mai ales ca printesa de Oleans era onsiderata una din marile frumusete ale epocii, Helene era si personificarea sanatatii si frumusetii, distinsa si gratioasa.

Tarul si Tarina Rusiei doreau ca mostenitorul tronului sa se casatoreasca cu Helene, pentru a intari alianta ruso-franceza. Nicolea isi adora mama si a incercat sa o cunoasca pe Helene sunt la rascrucea a doua drumuri; eu vreau sa merg intr-o directie, in timp ce Mama vrea atat de mult sa merg in cealalta parte! Ce se va intampla. Nicolae era indragostit de Alix de Hesse si nici aceasta casatorie nu  a avut loc.

In 1895, Helene de Orleans s-a casatorit cu Emanuele Filiberto, ducele de Aosta. Emanuele era fiul lui Amadeo de Savoia, fostul Rege al Spaniei si nepotul lui Victor Emanuele al II-lea. Ducele si Ducesa de Aosta au avut doi copii: Amadeo (care se va casatori cu verisoara sa primara Anne de Orleans) si Aimone (care se va casatori cu Irene a Greciei si Danemarcei, sora Reginei Mame Elena a Romanie). 

La inceputul secolului 20, Helene traia despartita de sotul ei. In 1907, Ducesa de Aosta a descoperit ca sotul ei avea o relatie cu o alta femeie. Ea i-a cerut Regelui Victor Emanuele permisiunea sa se desparta de sotul ei. Dupa ce Helene s-a imbolnavit de tuberculoza, Ducii de Aosta s-au impacat.

In 1931, Helene a devenit vaduva. Dupa opt ani s-a casatorit, cu Otto Campini, un ofiter in armata italiana. Noua sa casatorie nu a fost acceptata nici de Rege, nici de familia sa.

Printul Christopher al Greciei si Danemarcei

La 21 ianuarie 1940, la Atena murea Printul Christopher al Greciei, cel mai mic dintre cei opt copii ai regelui George I si al reginei Olga. Nascut dintr-o mama rusoaica si un tata danez, printul Christopher a fost crescut si educat sa serveasca Grecia.

Printul Christopher s-a nascut in Rusia, fiind cu 20 de ani mai mic decat Constantin, printul mostenitor al Greciei. Cel mai apropiat frate ca varsta era Andrei, dar tovarasii sai de joaca au fost George, fiul lui Constantin, si Olga, Elisabeta si Mariana, fiicele lui Nicolae. 

Pentru regina Olga, timpul de joaca al copiilor era teroarea zilnica. La Atena, salile de bal deveneau piste de biciclete, unde copiilor i se alatura adesea si tatal lor. Copiii vorbea intodeauna greca unul cu celalalt si engleza cu parintii lor. In acelasiti timp ei au invatat daneza si rusa, limbile materne al parintilor lor si bineinteles franceza. In timp ce restul fratilor sai puneau pe primul loc Grecia si ignorau tarile parintilor sai (in special Andrei, care a refuzat sa vorbeasca alta limba acasa), Christopher a fost intodeauna atras de tara mamei sale. Cei mai buni prieteni ai tanarului print au fost Marele Duce Mihai Alexandrovici si Marea Ducesa Olga Alexandrovna, Christopher fiind apropiat si de copii surorii sale Alexandrea, Maria si Dimitri.

Dupa o scurta logodna cu Alexandra de Fife, ce a fost impiedicata de parintii sai, Christopher se casatoreste cu o americanca divortata Nancy Leeds. Cei doi au avut o lunga logodna de sase ani, atat din cauza razboiului, cat si din cauza dificultatilor casatoriei dintre o americanca divortata cu fiul regelui Greciei. Dupa ce banii lui Nancy a ajutat Familia Regala sa supravietuiasca in exil, Constantin I (la intoarcerea la Atena) i-a acordat titlul de Printesa Anastasia a Greciei si Danemarcei. Familia Regala a primit-o cu bratele deschise pe Nancy, dar ea a murit de cancer in 1923. Regina Olga scria "Inima imi este sfasiata in bucati cand ma gandesc la baiatul meu scump! A fost atat de fericit cu draga Nancy". Dupa moartea sotiei sale, Christofer isi invita mama la Vila Anastasia din Roma.

In 1929, printul Christopher se casatoreste cu Francoise de Orleans. In 1939, cu cateva luni inainte de moartea Printului, se naste fiul lor Mihai.

Juan, Conte de Barcelona

      Infantele Juan Carlos Teresa Silvestre Alfonso, fiul lui Alfonso XIII si a Victoriei-Eugenia de Battenberg, s-a nascut la 20 ianuarie 1913. Nasul baiatului este Regele Carol I al Romaniei, in onoarea acestuia copilul poarta numele Carlos, pe care il va da mai departe fiului sau, actualul Rege al Spaniei. Principesa Maria a Romaniei  este cea care il reprezinta pe Rege in Spania, mai ales ca sora sa era casatorita cu unul din verisorii regelui. Mai mult Missy si Ena erau amandoua nepoate ale Reginei Victoria.
      
      Juan este singurul baiat "normal" din familie, si creste alaturi de doi frati hemofili - Alfonso si Gonzalo si de al treilea surdo-mut, Jaime. Catre Juan se indreapta sperantele monarhice; sportiv, Infantele va face o cariera in marina, dragostea pentru mare fiind o constanta a vietii sale.

       In 1930, Infantele Juan intra in Scoala navala de la San Fernando de Cadix. Dupa plecarea tatalui sau la Roma, Infantele pleaca in Gibraltar si apoi isi continua educatia la Scoala Navala de la Dartmouth. In Regatul Unit, Infantele isi desavarseste conceptia lui democratica a monarhiei. In timp ce studia la Universitatea din Bruxelles, in 1933, Juan devine print al Asturiilor, dupa renuntarile succesive ale lui Alfonso si Jaime.

       La inceputul anului 1935, la un bal organizat de Victorio-Emmanuel III in onoarea casatoriei surorii sale Beatriz, Juan o cunoaste pe printesa Maria de las Mercedes de Bourbon si Orleans; cei doi se casatoresc cateva luni mai tarziu si se stabilesc la Cannes. La inceperea razboiului civil, printul revine in secret in Spania sub numele de Juan Lopez, pentru a lupta alaturi de nationalisti. Arestat de generalul Mora, el este convins de o scrisoare a lui Franco sa nu participe la razboi "Daca intr-o buna zi, in fruntea Statului s-ar gasi un rege, aceasta nu va putea reveni decat cu titlul de pacificator si nu ar fi decent ca el sa se numere printre invingatori". Pentru Juan, aceasta scrisoare este promisiunea unei restauratii. La 15 ianuarie 1941, Juan devine seful Casei Regale a Spaniei si mostenitorul tronului confiscat de Republica, cand tatal sau Alfonso XIII abdica drepturile sale dinastice. La moartea tatalui sau, Juan ia titlu de conte de Barcelona, unul din titlurile ereditare asociate cu Coroana Spaniei. Luand acest titlu, Juan si-a declarat legitimitatea, fara insa a pretinde titlu de Rege al Spaniei, pe care istoria i-l rapise.

           In 1945, Juan emite Manifestul de la Lausanne, vazut de multi ca sinuciderea politica a contelui de Barcelona. Pentru acest liberal convins, nu exista niciun compromis posibil intre monarhie si franchism. Familia contelui de Barcelona se stabileste la Estorial, unde Granzii de Spania vin pe rand sa se puna in serviciul Regelui Lor. Acesta lucreaza pentru restaurarea monarhiei in Spania, dar dispretul sau fata de Regimul lui Franco fac sa ii scada tot mai mult sansele de a domni.

           Duelul dintre Juan si General va dura zeci de ani; singurul subiect asupra caruia cei doi barbati vor cadea de acord va fi faptul ca Juan-Carlos va trebui educat in Spania. Cu timpul, rivalitatea dintre tata si fiu incepe sa se profileze, culminand cu desemnarea lui Juan Carlos drept mostenitorul lui Franco. Din acest moment, contele de Barcelona devine un distrugator al franchismului ... la moartea lui Franco, Juan-Carlos urca pe tronul Spaniei. Contele de Barcelona va renunta la drepturile sale dinastice doi ani mai tarziu. Juan moare in 1993 si e inhumat la Escorial cu toate onorurile funerare datorate unui Rege.

Bibliografie:

Bricard Isabelle, Dinastiile domnitoare ale Europei, Vivaldi, Bucuresti, 2004

GAUTHIER Guy, Missy, Regina Romaniei, Humanitas, Bucuresti, 2006

GELARDI Julia, Born to rule 

George al V-lea, Regele Regatului Unit

La 20 ianuarie 1936, in Anglia murea primul Rege din Casa de Windsor, George al V-lea.

George Frederik Ernest Albert s-a nascut 1865, fiind al doilea fiu al viitorului Edward al VII-lea si a Reginei Alexandra. De mic, Gerge era destinat unei cariere in armata. Urmand exemplul unchiului sau Alfred de Edinburg, printul de York a ales Marina Militara. Pana in 1891, George a calatorit foarte mult pe mare; a fost sub comanda unchiului sau la Malta (unde s-a indragostit de verisoara sa Maria de Edinburg), a ramas multe luni in Grecia (devenind unul din nepotii preferati ai reginei Olga a Greciei). 

 Destinul lui George se schimba brusc in 1891, odata cu moartea fratelui sau Albert, duce de Clarence, cand devine mostenitorul Tronului Britanic. 

Regina Victoria il convinge pe George sa se casatoreasca cu printesa Mary de Teck, logodnica fratelui sau. Ducele si Ducesa au avut o casatorie fericita; cei doi au avut cinci baieti: Edward VII, George VI, Mary, Printesa Regala, Henric, duce de Gloucester, George, duce de Kent si Printul John. Desi George si Mary au avut o casnicie unita, ei au avut relatii distante cu copii lor; spre deosebire de regina Alexandra, care era Motherdear si care era tot timpul inconjurata de copii sai, Mary si George intrau foarte rar in camerele copiilor. 

George devine Rege in 1910, la moartea tatalui sau Edward al VII-lea.  In anul urmator este incoronat Imparatul Indiei. In 1914, la declansarea Primului Razboi Mondial, Anglia condusa de George al V-lea intra in razboi impotriva Germaniei conduse de verisorul sau primar Wilhelm al II-lea. In fata puternicului sentiment anti-german din Marea Britanie, George decide sa schimbe numele dinastiei sale, din Casa de Saxa-Coburg si Gotha in Casa de Windsor. Exemplul lui George a fost urmat si de alti membri ai familiei sale: Louis de Battenberg a devenit Louis Mountbatten, Adolphus de Teck a devenit Adolphus Cambridge.

Regele George al V-lea si Regina Mary au fost suverani foarte populari, devenind simboluri ale luptei impotriva Puterilor Centrale. 

In 1917 are loc Revolutia Bolsevica si verisorul primar al Regelui, Tarul Nicolae al II-lea abdica, hotarand ca este mai important ca tara sa sa continue razboiul decat sa inabuse revolta populara. In timpul cand Tarul si familia sa erau prizonieri a exista tot timpul speranta ca vor reusi sa scape, ca ajutorul va veni. Ajutorul era Anglia regalista unde domnea verisorul primar al Tarului (Tarina Mama Maria Feodorovna si Regina Mama Alexandra erau surori) si al Tarinei (Regele Edward al VII-lea si Alice de Hesse erau frati).

In Anglia, multi politicieni considerau ca acordarea azilului pentru Tar si Familia sa ar fi o masura foarte nepopulara, deoarece Nicolae al II-lea avea imaginea unui autocrat care si-a distrus poporul pentru a-si pastra nenumaratele bogatii. Mai mult exista temerea ca prezenta unui monarh detronat in Marea Britanie ar incuraja demersurile republicane din acesta tara. George al VI-lea a ascultat sfaturile celor din jur si a refuzat sa acorde azilul. In iunie 1918 au inceput sa apara zvonuri privind asasinarea Familiei Imperiale Ruse. In septembrie George al VI-lea a primit confirmarea masacrului de la Ekaterinburg. In anul urmator, la rugamintile mamei sale, George trimite nava Marlborough pentru a o salva pe matusa sa Maria Feodorovana de la destinul tragic al multor Romanovi. 


Bibliografie:
Isabelle Bricard, Dinastiile Domnitoare ale Europei  

Imparateasa Carlota a Mexicului

O nunta minunata ... si-apoi, nebunia

       La 19 ianuarie 1927 in castelul Bouchout, din Belgia se stinge din viata o Imparateasa nefericita pe nume Carlota a Mexicului. Nascuta Printesa a Belgiei, Carlota este inmormantata in Biserica Notre Dame din Laeken. Din 1869, cand afla ca sotul sau, Maximilian I a fost asasinat mintile sale se intuneca pentru totdeauna ... Timp de 58 de ani, Carlotta canta cateodata la pian, noaptea, imnul Mexicului. 

        Printesa Charlotte s-a nascut la 7 iunie 1840, fiind singura fiica a regelui Leopold I al Belgiei si a sotiei sale Louise Marie de Orleans. Printesa a fost numita dupa prima sotie a tatalui sau, printesa Charlotte de Wales. Cand Charlotte de Saxa-Coburg si Gotha avea zece ani, mama sa a murit de tuberculoza; din acel moment cea mai apropiata femeie din viata Charlotte a fost bunica materna, Regina Marie Amalie a Frantei. Corespondenta dintre cele doua femei va dura toata viata.

       Singura fiica a lui Leopold I, Charlotte este foarte apropiata de Regele Belgiei, care exercita asupra sa o influenta profunda. Mai mult Charlotte are multe din calitatile acestuia: inteligenta, simtul datoriei, constiinta rangului sau, disciplinata, severitate, dar si vointa si sete de putere. 

            Leopold dorea sa gaseasca un sot demn de singura sa fiica si dupa ce au fost ignorati printul George de Saxa si regele Luis al Potugaliei, Charlotte se logodeste cu Arhiducele Maximilian al Austriei. Dupa nunta, Franz Joseph isi numeste fratele vicerege in Italia. Ambitoasa si mandra, Charlotte nu isi paraseste nicio clipa sotul, chiar daca acesta isi atrage ura statului major austriac si a aristocratiei lombarde: Milano ii reproseaza originea, Viena liberalismul.

         Dupa ce Maximilian este demis, cuplul se stabileste la Castelul Miramar, unde nepotrivirile de caracter dintre cei doi se accentueaza; Charlotte se plictiseste la Miramar dar detesta Viena unde este pe locul doi dupa imparateasa Elisabeta. Cand delegatia mexicana vine la Miramar si ii cere lui Maximilian sa devina Imparat, el accepta tronul. Din pacate Mexicul nu avea un partid monarhist si sprijinul Frantei si al lui Napoleon III nu este suficient pentru a-i asigura tronul. Maximilian si Charlotte debarca in Veracruz la 25 mai 1864. Maximilian, care desi isi vede visul de a domni implinit e distrus si se gandeste ca a facut o greseala renuntand la tot ce il lega de Austria, inclusiv la titlul de Arhiduce, in timp ce Charlotte e fercita, spunand "Maximilian are in sfarsit o ocupatie". Dupa trei ani, acelasi vas care i-a adus in Mexic, va duce in Europa trupul Imparatului Maximilian I al Mexicului. 

              In Mexic, Imparateasa Carlota - cum va fi numita - s-a dedicat complet noii sale tari, inspectand provinciile indepartate, infruntand holera, febrele tropicale, gherilele si dovedind calitati politice mult mai bune decat cele ale sotului sau. 

        In acelasi timp, din cauza problemelor intalnite in Mexic, a disputelor dintre conservatori si liberali, Maximilian isi indeparteaza sotia. Mai mult apar zvonuri ca o insala pe Carlota cu sotia unuia dintre gradinarii sai. Imparateasa este distrusa, mai ales ca afla si de moartea mult iubitului sau tata. Cand situatia din Mexic este critica, Carlota decide sa plece in Europa sa apeleze la Imparatul Napoleon. Imparatul Frantei renuntate de mult la visul mexican si deci Carlota nu obtine nimic de la el. Se intoarce la Miramar de unde ii scrie scrisori de imbarbatare sotului ramas in Ciudat de Mexico. 

            La Roma, Carlota cere sprijinul Papei, dand si primele semne de nebunie cand refuza sa manance de teama sa nu fie otravita de oamenii lui Napoleon III. Intre timp in Mexic, Maximilian este invins de Juarez si condamnat la moarte de un tribunal de razboi. In sfarsit Europa se agita ... prea tarziun, Maximilian este asasinat dupa ce ii scrie sotiei sale "Astept moartea ca un inger al mantuirii. Mor fara agonie. Voi cadea cu onoare ca un soldat, ca un rege infrant, Iar de nu vei putea indura atata sufeinta, daca Dumnezeu mi te va reda curand, voi binecuvand mana sa.  Charlotte a supravietuit 60 de ani dupa moartea sotului sau.

Printul Tomislav al Iugoslaviei

^{Cel de-al doilea fiu al regelui Alexandru I al Iugoslaviei si al reginei Maria s-a nascut la Belgrad in 19 ianuarie 1928. Nepotul lui Ferdinand si al Mariei a Romaniei a fost botezat cu numele primului Rege al Croatiei, Tomislav.}

^{Tomislav a fost fiul preferat al tatalui sau; Alexandru, impovorat de grijile regatului sau si-a gasit fericirea in viata de familie.} 

^{Urmatorii ani au fost marcati de instabilitatea Regatului Serbilor, Croatilor si Slovacilor. Fericirea familiei  regale si relativa stabilitate dobandita de Regat a fost scurtata cand Alexandru a fost asasinat in Franta si fratele lui Tomislav a devenit regele Petru al II-lea.}

^{Odata cu declansarea celui de-al doilea razboi mondial, Petru al II-lea a fost fortat sa abdica. In 1941, la varsta de 13 ani, Tomislav isi paraseste tara si isi urmeaza fratele in exil in Anglia.}

^{Tomislav, odata al doilea in linia succesiunii la tronul Iugoslaviei si al 20 in linia succesiunii la tronul Angliei, a cumparat in 1950 o ferma in Sussex, unde avea livezi de meri. Chiar daca si-a petrecut 50 de ani in exil si parea ca a devenit un gentleman englez, Tomislav a fost mereu aproape de comunitatea iugoslava si de religia ortodoxa. In 1966, Tomislav a organizat petrecerea de 21 de ani a nepotului sau Alexandru, printul mostenitor al Iugoslaviei. In acelasi timp, el s-a ocupat de strangerea de fonduri pentru construirea primei biserici sarbe din Marea Britanie, Sf. Lazar din Birmingham.} 

^{Tomislav a fost primul membru al dinastiei Karadjordjevic care s-a intors in Serbia in 1991. Din 1992, Printul s-a mutat definitiv inapoi in Serbia, facand din Oplenac casa sa si incercand sa descopere daca Casa Regala mai are vreun rol de jucat in aceasta tara grav afectata de razboiul civil.}

<sup>In primul drum inapoi acasa, masina lui a fost oprita de multimi care vroiau sa ii ureze bun venit. In primul sau interviu printul Tomislav spunea "Dintr-o data ultimii 50 de ani sunt nimic. E ca si cum nu as fi plecat niciodata." In urmatorii ani, printul Tomislav a infrunta razboiul impreuna cu poporul sau. 


Impreuna cu cea de-a doua sa sotie, Linda (prima sotie a sa a fost printesa Margarita de Baden), printul Tomislav a devenit o figura foarte populara printre soldatii sarbi, pe care ii vizita pe front.


Ultimii cinci ani ai vietii sale au fost marcati de lupta cu o boala terminala. In ciuda acestui lucru a refuza sa isi paraseasca tara in momentul in care fortele NATO au inceput bombardamentul republicii Iugoslave. Vizitele printului Tomislav pe front au continuat chiar daca boala sa s-a inrautatit. Tomislav a murit in 12 iulie 2000 si a fost ingropat in cripta familiei de la Oplenac.


Printul Tomislava a avut patru copii: Nicolae si Katarina (cu Margarita de Baden) si George si Mihai (cu Linda).</sup>

Printesa Sybilla de Saxa-Coburg si Gotha

 "She is wonderful. I am full of admiration. May she be granted strength to continue, I fear as time goes on it may be more difficult even than at the present moment. She never lost her moral balance, though it was a devastating blow. I can only repeat: she is an example to all of us."

- Gustaf VI Adolf al Suediei

Sybilla Calma Marie Alice Bathlidis Feodora s-a nascut la 18 ianuarie 1908, fiind fiica ducelui Charles de Saxa-Coburg si Gotha si a printesei Victoria Adelaide de Schleswig-Holstein. Bunicii paterni erau Leopold, duce de Albany (fiul hemofilic al Reginei Victoria si al Printului Consort) si printesa Helene de Waldeck si Pyrmont , iar bunicii paterni erau Friedrich Ferdinand, duce de Schleswig-Holstein (nepot al regelui Christian IX al Danemarcei) si Karoline Mathilde de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Augustenburg.

In noiembrie 1931, la nunta verisoarei sale primare May, fiica contelui si contesei Athlone, Sybilla era un din domnisoarele de onoare impreuna cu printesa Ingrid a Suediei. Dupa nunta, Printesa i-l prezinta pe fratele sau mai mare, Gustaf-Adolf, duce de  Vasterbotten. Cei doi se casatoresc in octombrie 1932, la Coburg, presedintele Germaniei, Hindenbug dorind sa dea toate onorurile viitorului Rege al Suediei. Prezenta la nunta a numerosi ofiteri nazisti nu a facut o impresie favorabila in Suedia, Sybilla ajungand sa fie privita ca o germanca si o nazista in tara sa de adoptie. 

Ducele si ducesa de Vasterbotten au avut o casnicie fericita, cei doi avand foarte multe interese comune. Insa Sybilla a avut dificultati de adaptare la noua ei tara, ingreunate de faptul ca nu a reusit sa invete limba. In acelasi timp, Sybila si Gustaf Adolf erau frecvent oaspetii oficialilor germani din Stokholm, ceea ce a facut ca ei sa fie priviti cu suspiciune de catre presa si supusi. Mai mult, nici Ducesa, nici sotul ei nu au avut o relatie buna cu presa. Faptul ca mostenitorul tronului s-a nascut dupa patru surori, a facilitat apropierea de suedezi.

La 26 ianuarie 1947, Sybilla isi pierde sotul, Ducele de Vasterbotten murind in accident de avion in Danemarca.  Dupa pierderea sotului sau, Sybilla s-a dedicat complet educarii celor cinci copii: Margareta, Birgitta, Desiree, Christina si Carl Gustaf. La moartea sotiei socrului sau, Louise de Mountbatten, Sybilla a devenit Prima Doamna a Natiunii, fiind nevoita sa aiba tot mai multe angajamente publice. 

Unul din aceste angajamente a fost asa numitele "Pranzurile doamnelor democratice"; evenimentul a fost initiat de Regina Louise ca sa inlocuiasa prezentarile facute la curte. Alte evenimente la care a participat printesa Sybilla  au fost Premiile Nobel si deschiderea Parlamentului. 

In privat, Sybilla a trait pentru si prin copiii sai. Dupa casatoria celor patru fete s-a dedicat numerosilor nepoti, devenind o bunica adorata. In acelasi timp, Sybilla s-a implicat in decorarea caselor sale, in gradinarit, in pictat.

Printesa Sybilla a murit in 1972, inainte de urcare fiului sau pe tronul Suediei. La moartea sa, jurnalistul suedez,  Barbro Alving a scris "There was warmth in Princess Sibylla´s being, a kind zealousness in her interest for people, which was greater than most people in the country believed."

Printul Arthur, Duce de Connaught

La 16 ianuarie 1942 murea Printul Arthur, Duce de Connaught, cel de-al saptelea copil al Reginei Victoria si al Printului Consort Albert al Marii Britanii. Nascut in 1 mai 1850, printul a fost numit dupa Ducele de Wellington, eroul de la Waterloo, care ii era si nas. 

Inca de mic, Arthur a fost interesat de armata, inscriindu-se in 1869 la Colegiul Militar Regal din Woolwich. In 1893, Printul Arthur devine general in Armata Engleza si doi ani mai tarziu, la pensionarea unchiului sau George, duce de Cambrige spera sa ii ia locul ca si Comandant Sef al Fortelor Armate. Aceasta dorinta i-a fost negata, devenind in 1900 Comandant Sef al Fortelor Armate din Irlanda. 

In 1911, nepotul sau George al V-lea il numeste Guvernator General al Canadei. Arthur a plecat in Canada impreuna cu sotia sa Margaret si cu fiica sa cea mica, Patricia, care va deveni foarte populara in aceasta tara.

Dupa anii petrecuti in Canada, Ducele de Connaught, nu va mai avea niciun post public, dar va continua sa participe la evenimente ale Familiei Regale. 

Arthur a murit la 91 de ani si 8 luni, la 25 de ani dupa moarte sotiei sale si la 22 de ani dupa moartea fiicei sale, Margareta, Printesa Mostenitoare a Suediei. Titlul de Duce de Connaught a a fost mostenit de nepotul sau Alastair, fiul sau Arthur murind in 1938.

Waldermar, Print al Danemarcei

Printul Valdemar al Danemarcei era cel mai mic dintre baietii Regelui Christian al IX-lea. Nascut la 27 octombrie 1858, Valdemar si-a petrecut copilaria in Copenhaga, alaturi de fratii sai viitorii Frederick al VIII-lea al Danemarcei, Alexandra a Regatului Unit, George I al Greciei, Maria Feodorovna a Rusiei si Thyra de Hanovra. 

Politica matrimoniala dusa de Louise de Danemarca, a legat Familia lui Christian al XI-lea de majoritatea Caselor Regale ale Europei. Cand a venit momentul casatoriei lui Valdemar, Louise a decis ca sotia sa trebuie sa fie o printesa franceza. In 20 octobrie 1885, la Castelul D'Eu, Valdemar s-a casatorit cu Printesa Marie de Orleans.

Valdemar a avut o lunga cariera in marina, dar a fost si aproape de doua tronuri. In 1886 i s-a oferit tronul Bulgariei, pe care l-a refuzat din cauza instabilitatii tarii si din cauza relatiilor acestei tari cu Grecia, unde domnea fratele sau, George I. In 1905 a refuzat tronul Norvegiei, considerand ca e prea batran pentru a incepe o noua dinastie. 

Printul Valdemar si sotia sa, Marie au dus o viata linistita; Printul a avut o lunga cariera in marina si in timpul Primului Razboi Mondial a condus Crucea Rosie Daneza. Printul Valdemar a murit la 14 ianuarie 1939, la 30 de ani dupa sotia sa.

Regina Sofia a Greciei

"Poor misjudged Queen Sophie is one of the best of women.  Her patience in adversity was wonderful, and her stoical philosophy enabled her to regard life as entirely a state of omnia vanitas, in which nothing was lasting."

- Eularia, infanta a Spaniei

In 13 ianuarie 1932, la Frankfurt, dupa o lunga lupta cu cancerul murea Sofia, cea de-a treia Regina a Elenilor, nepoata Reginei Victoriei si a Imparatului Wilhelm I, fiica Imparatului Frederick III si a Printesei Regale Victoria, verisoara Reginei Maria a Romaniei,  a Reginei Victoria Eugenia a Spaniei, a reginei Maud a Norvegiei si a Tarinei Alexandra aRusiei, a Regelui George V al Angliei, mama a trei Regi si a reginei Romaniei, bunica Regelui Mihai I al Romaniei, a Reginei Alexandra a Iugoslaviei, a Reginei Sofia a Spaniei si a Regelui Constantin II al Greciei. 

Sofia a devenit printesa  mostenitoare a Greciei in 1889 cand s-a casatorit cu printul mostenitor Constantin (Tino). Initial, mama lui Constantin, Regina Olga nu a vrut sa permita casatoria fiului sau cu o persoana care nu e ortodoxa, dar in final le-a dat binecuvantarea. Pentru monarhia greaca, o printesa mostenitoare inrudita cu majoritatea Caselor Regale ale Europei aducea un prestigiu dinatic important. 

Dupa nasterea primului ei fiu, George, printesa mostenitoare a decis sa se converteasca la religia ortodoxa, considerand ca este important sa aiba aceeasi religie ca si copii sai. Totusi decizia sa l-a infuriat pe Wilhelm II, care nu a mai vorbit mult timp cu ea. Mai mult, decizia Sofiei a suparat-o foarte mult pe Dona, care l-a nascut prematur pe printul Joachim. Atat Dona, cat si Wilhelm au invinovatit-o pentru acest lucru pe Sofia. Relatiile dintre cei doi frati (care nu au fost niciodata foarte calde, din cauza ca Wilhelm fusese crescut de bunicii sai intr-o spirit german si Sofia avusese o educatie englezeasca) nu au fost refacute niciodata. Dupa ce si-a schimbat religia pentru a fi mai aproape de copiii sai si de poporul sau, Sofia a inceput sa invete limba greaca, pe care o va vorbi ca un nativ.

Printesa mostenitoare a Greciei a fost prinsa in mijlocul luptelor interne din Grecia. In timpul razboiului cu turcii din 1897, Wilhelm al II-lea a dat ajutor dusmanilor grecilor, ceea ce a generat un val de ura la adresa Sofiei in noua ei tara, ea fiind vazuta ca o germanca si deci straina in noua ei tara. Eforturile Sofiei in ajutarea soldatilor raniti au fost complet ignorate de greci. Urmand exemplul mamei si soacrei sale, Sofia a imbunatatit sistemul sanitar din Grecia, aducand medici si infirmiere engleze. Mai mult Printesa Mostenitoare s-a implicat in ajutare Uniunii Femeilor Elene.

Zvonurile cu care s-a confruntat Printesa Mostenitoare a Greciei, au urmarit-o si dupa ce a devenit Regina. In 1914, la inceputul primului razboi mondial, Regina a fost tinta atacurilor franceze ce urmarea sa il forteze pe Constantin sa se alature Aliatilor. In 1915, cand Sofia isi ingrijea sotul, grav bolnav, in Atena au inceput sa apara zvonuri ca ea il atacase cu un cutit deoarece Regele nu vroia sa intre in razboi de partea Germaniei. Regina a fost fortata sa plece in exil si sa il lase la Atena pe Alexandru, fiul sau preferat. Regele si Regina au fost obligati sa plece de Marile Puteri, dar grecii nu a fost intrebati si multimea care a incercat sa impiedice plecarea Familiei Regale dovedeste adevaratele lor sentimente.

Exilul Sofiei a fost ingreunat de faptul ca Alexandru a ramas singur la Atena. Spre deosebire de fratele sau mai mare, cel de-al doilea fiu al Sofiei nu a fost niciodata educat sa devina Rege. Mai mult, au inceput sa apara zvonuri cu privire la logodna, apoi casatoria lui Aspasia Manos. Regina a fost devastata cand a aflat de moartea fiului sau. Printul Nicolae povesteste ca momentele care au urmat anuntului mortii fiului sau sunt prea sacre pentru a putea vorbi despre. Sofia a trait inca 12 ani, dar nu trecut niciodata peste moartea lui Alexandru.

In decembrie 1920, grecii doreau intoarcerea Regelui Constantin si a Reginei Sofia pe tron. Intr-un interviu dat in acelasi an, Sofia marturiseste bucuria ce a cuprins-o odata cu posibilitatea de a se intoarce acasa. Odata cu intoarcerea acasa, Sofia pregateste nuntile celor doi copii mai mari, George si Elena, care erau logoditi cu Carol si Elisabeta a Romaniei. Dupa nici un an de la aceste doua nunti, Sofia este din nou bunica.

In 1922, Regina infrunta din nou exilul, apoi moartea sotului ei. In anii care au urmat ea va vedea abdicarea fiului sau, George al II-lea, apoi schimbarea formei de guvernamant din Grecia, pierderea averii sale, separarea casniciilor Elenei si a lui George, divortul fiicei sale si exilul acestei (mai ales ca Elena a fost fortata sa isi lase fiul in Romania). In ciuda acestor lucruri, familia Sofiei a fost foarte puternica si au fost mereu alaturi unul de celalalt.

Lady Patricia Ramsay

Lady Patricia Ramsay a murit la 12 ianuarie 1974. Nascuta Printesa Victoria Patricia Helena Elizabeth in martie 1886, ea era fiica Printului Arthur, Duce de Connaught si a sotiei sale nascute printesa Louise Margaret de Prusia. Cel de-al doilea nume al Printesei si cel sub care va ajunge sa fie cunoscuta era in onoarea zilei Sf. Patrick, cand s-a nascut. 

Patsy (cum a ajuns sa fie numita Printesa) era cea mai mica dintre copii familie Connaught, fiind nascuta dupa Margaret, viitoarea Printesa Mostenitoare a Suediei si Arthur, tatal celui de-a doilea duce de Connaught. Patricia a fost si cea mai apropiata de parintii ei, fiind alaturi de ei in calatoriile lor si fiind singura dintre copii care i-a insotit in Canada. Printesa a fost foarte populara in aceasta tara, fiind numita Comandant-Sef al Regimentului de Infanterie Printesa Patricia. Patricia a jucat un rol activ in aceasta organizatie pana la moartea sa in 1974.

In 1905, la 19 ani Patricia si Margaret erau unele din cele mai eligibile printese din Europa; pe langa faptul ca erau nepoatele Reginei Victoria, cele doua surori erau si foarte frumoase. Dupa casatoria surorii sale cu Printul Mostenitor al Suediei, s-a planuit casatoria Patriciei cu Regele Alfonso al XIII-lea al Spaniei. Patricia s-a hotarat inainte sa il cunoasca ca un mariaj cu Regele Spaniei nu intra in discutie. La cina oficiala in cinstea Regelui, erau prezente toate nepoatele Reginei Victoria si Regele a fost atras de Victoria Eugenia de Battenberg, ceea ce l-a distras de la refuzul Patriciei.

Printre potentialii pretendenti ai Patriciei s-au numarat  mostenitorul tronului Portugaliei si Mihai, fratele lui Nicolae al II-lea al Rusiei. In final Patricia s-a casatorit cu Alexander Ramsey, comandant naval si unul din subalternii tatalui sau. Cei doi s-au cunoscut la inceputul anilor 1910, dar s-au casatorit in 1919, la sfarsitul razboiului si la doi ani dupa moartea ducesei de Connaught. Au avut un singur copil, Alexander Ramsay de Mar. La casatoria sa, Patricia a renuntat la titlul de Printesa; in ciuda acestui lucru ea a continuat sa fie membru al Familiei Regale.