joi, 23 decembrie 2010

Ileana a Romaniei

       Cea de-a treia fiica a Regelui Ferdinand si a Reginei Maria s-a nascut la 5 ianuarie 1909 (23 decembrie 1908 dupa rit vechi). Ileana a fost numita de Maria copilul sufletului meu. Printesa-mostenitoare isi castigase independenta si se afla la varsta la care se putea bucura din plin de bucuriile maternitatii.

      Viata printesei-mostenitoare Maria a fost si este inca subiect de barfa. Paternitatea copiilor ei este unul din lucrurile care au declansat numeroase discutii. Unii istorici considera ca Barbu Stirbei, seful Casei Regale a Romaniei, era adevaratul tata al Ileanei si al fratelui sau mai mic, Mircea. Guy Gauthier considera nefondat acest zvon, atribuindu-l partidelor antimonarhice. In cartea sa, Traiesc din nou, printesa Ileana il mentioneaza pe Barbu Stirbei ca "un vechi prieten de incredere al familiei nostre". Desi printesei Ileana nu ii erau necunoscute zvonurile privind legatura dintre mama ei si Barbu Stirbei*, ea il priveste ca cel mai important sfatuitor al parintilor sai, omul care la moartea lor ramane o ultima veriga a trecutului, admirandu-i in acelasi timp casnicia cu printesa Nadejdea Bibescu. Ferdinand I este tatal, distant, dar totusi protector, om delicat, timid dar si un mare carturar cu un acut si perspicace simt al nuantelor. Printesa Ileana povesteste ca in copilarie fusese acuzata pe nedrept de o nazbatie facuta de verisoara ei. regele Ferdinand a fost singurul care a spus "eu imi cunosc fiica, ea nu ar fi putut face niciodata asa ceva". 

      Copilaria fericita a Ileanei ia sfarsit odata cu declansarea primului razboi mondial. Moartea fratelui sau Mircea este o alta lovitura pe care o suporta printesa in varsta de doar sapte ani. Ileana se atasase foarte mult de Mircea, pe care il va evoca pana la sfarsitul vietii. 

          Dupa razboi, si mai ales dupa casatoria surorilor sale mai mai mari, Ileana este Printesa a Romaniei, printesa ce se implica in organizatiile pentru tineret, in actiuni caritabile, in actiuni sportive si mai mult decat orice este alaturi de mama sa, Regina Maria. O printesa nu poate fi insa doar insotitoarea mamei sale, de aceea Regina Maria incepe sa-i caute un sot tinerei sale fiice. 

     La 22 de ani, Printesa Ileana a Romaniei se casatoreste cu Arhiducele de Hasburg-Toscana. Din pacate, Carol al II-lea le interzice sa se stabileasca in Romania. Cei doi isi aleg drept casa castelul Sonnberg, din apropierea Vienei. Aici se nasc cei sase copii ai cuplului: Stefan, Maria Ileana, Alexandra, Dominic, Maria Magdalena, Elisabeta. Ileana este impiedicata de Carol al II-lea sa petreaca mult timp in Romania, el fiind gelos atat pe relatia deosebit de apropiata dintre Regina Maria si tanara sa fiica, cat si de popularitatea de care se bucura Ileana in tara fiind considerata Domnita. Din aceasta cauza, Ileana nu a fost alaturi de mama sa in ultimele clipe ale acesteia. Totusi puternica lor legatura va continua si dupa moartea marii Regine. In Traiesc din nou,  Ileana povesteste "moartea nu ne-a despartit niciodata. Asa cum nici o umbra nu a intrat intre noi in timp ce paseam alaturi in aceasta viata, nici moartea nu a aruncat umbre intre noi".
  
       In timpul celui de-al doilea razboi mondial, Ileana se intoarce in Romania si se stabileste la Bran, castelul ce il primise mostenire de la mama sa. La Bran ea a construit spitalul Inima Reginei, oferind asistenta medicala unor persoane care nu aveau alte posibilitati.

        In ianuarie 1948, Domnita este obligata sa paraseasca tara pe care o construisera parintii ei. Ea povesteste cum la plecarea din Bran, masinile s-au impotmolit in noroi si au fost ajutati de un grup de tarani. Printesa Ileana a vrut sa le ofere o suma de bani drept multumire pentru ajutorul oferit. Oamenii insa au refuzat spunandu-i "Nu, domnita. Nu luam noi astazi daruri de la dumneavoastra. Oare nu ati raspuns chemarilor nostre zi si noapte? Nimeni nu a batut la usa dumneavostra fara sa fie primit. V-am facut un  mic bine, dar atat de trist - vedeti, nici pamantul nu va lasa sa plecati. Mai avem insa o rugaminte la dumneavoastra. Vreti sa ingenuncheati cu noi ca sa spunem o rugaciune pentru rege si pentru tara si pentru ca sa va reintoarceti?"

    Printesa Ileana a trait restul vietii in America, intorcandu-se in Romania in 1991, cu cateva luni inainte de a muri.

      Domnita si-a trait viata convinsa ca "soarele a apus atunci, dar el rasare din nou!".





*Unul din zvonurile raspandite in acea vreme povestea ca printesa Elisabeta, viitoarea Regina a Greciei, vazandu-l pe Barbu Stibei plecand de la palat ii spuse Ileanei "uite ca pleaca tatal tau"

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu