Alfonso XIII, Regele Spaniei

"... mi-am dat intotdeauna silinta sa servesc Spania, avand drept unica preocupare pe aceea a interesului public, chiar in imprejurarile cele mai grele. Se pot comite erori si, fara indoiala, le-am comis si eu, Dar stiu ca tara noastra s-a aratat mereu indulgenta cu greselile facute fara intentii rele. Sunt regele tuturor spaniolilor si sunt eu insumi spaniol. As putea folosi mijloace energice pentru a-mi mentine prerogrativele regale si a rezista cu succes celor care ma ataca, dar prefer sa ma retrag decat sa provoc un conflict care ar putea opune compatriotii mei unii contra celorlalti, intr-o lume civila fratricida, Nu renunt la nici unul din drepturile mele, ele reprezinta un depozit acumulat de Istorie si de a caror pastrare va trebui intr-o zi sa dau socoteala"

       La 15 ianuarie 1941, regele Alfonso XIII isi transmite drepturile dinastice celui de-al treilea fiu al sau Juan, dandu-i astfel legitimitate regala. Moare o luna mai tarziu, la 28 februarie, strangand in maini crucifixul pe care-l smulsese din camera lui din Palatul Orient, inainte sa plece in exil. Ultimele sale cuvinte au fost adresate fiului sau Juan "Majestate, Spania inainte de toate". 

        Nascut la sase luni dupa moartea tatalui sau, Alfonso este proclamat Rege chiar in ziua nasterii, al treisprezecelea cu acest nume ... aceasta cifra fadica nu-i va ocoli destinul. Treisprezece este si numarul atentatelor de care regele va scapa in mod miraculos in timpul domniei sale. Unul din aceste atentate va avea loc chiar in ziua casatoriei sale cu printesa Victoria-Eugenia de Battenberg.

        Alfonso XIII domneste intr-o perioada critica a istoriei Spaniei. Dupa ce in primul razboi, Spania cunoaste o perioada de prosperitate, dar si cresterea miscarilor socialiste. In 1931, Regele paraseste Spania; nu a abdicat, nici nu a renuntat la tron, ci pur si simplu si-a suspendat temporar functiunile, izgonit de o revolutie de catifea, in care nici un strop de sange spaniol nu a fost varsat. Regele nu vrea sa fie motivul pentru care fratele se intoarce impotriva fratelui. 

          Din exil, Alfonso XIII urmareste cu tristete evenimentele din Spania, luptele inversunate ale razboiului civil, dezvoltarea fascismului si instaurarea dictaturii lui Franco. 

Bibliografie:

* Bricard Isabelle, Dinastiile Domnitoare ale Europei, Editura Vivaldi

Printesa Marie-Astrid de Luxembourg

                 Astazi Arhiducesa Maria Astrid a Austriei implineste 59 ani. Nascuta printesa de Luxembourg, Marie-Astrid este cea mai mare fiica a Marelui Duce Jean si a Marii Ducese Josephine Charlotte. Printesa a fost numita in onoarea bunicii materne, regina Astrid a Belgiei.

La multi ani!!!

Asasinarea Marele Duce Serghei al Rusiei

“Dry, nervous, short of speech, impatient, he had none of the rather careless good humor of his three elder brothers . . . but for all that we loved him, felt irresistibly attracted to him, hard though he could be. Few perhaps cherish his memory, but I do." 

- Maria a Romaniei

 

La 4/17 februarie 1905 a fost asasinat Marele Duce Serghei Alexandrovici, unchiul si cumnatul Tarului Nicolae al II-lea al Rusiei. La inceputul anului Marele Duce demisionase din functia de Guvenator General al Moscovei. In 1891, cand Alexandrul al III-lea si-a numit fratele in aceasta functiei, Marele Duce considera ca situatia politica a Rusiei se poate inca remedia spunand "Ganditi-va ce tara minunata va fi Rusia cand o sa il conducem pe Nicky la Incoronare". Dupa treisprezece ani, Serghei Alexandrovici nu mai avea nicio iluzie in legatura cu problemele tarii sale si a decis ca noile timpuri au nevoie de oameni noi.

Dupa demisie, Marele Duce s-a mutat impreuna cu sotia sa si cei doi nepoti (Maria Pavlovna si Dumitru Pavlovici) in Kremlin, temandu-se de un asasinat. De la moartea tatalui sau, Serghei Alexandrovici se temea ca va avea aceeasi soarta cu Tarul Alexandru al II-lea si a incercat sa isi protejeze familia.  Marele Duce nu a iesit din Kremlin decat in caz de urgenta la fel ca Marea Ducesa Elisabeta si nepotii lor. Marele Duce Serghei era adeptul credintei ortodoxie, autocratie, nationalism; ortodox infocat si descendent celei mai stalucitoare dinastii , el credea ca soarta sa se afla in mana lui Dumnezeu, iar daca Acesta crede ca el trebuie sa moara, nimic nu il moate salva. Singurul motiv pentru care a acceptat masuri de protectie a fost pentru a-si salva familia. 

La 15 februarie 1905, Marele Duce Serghei si familia sa au participat la un concert in cinstea activitatilor caritabile ale Marii Ducese Elisabeta Feodorovna. O organizatie terorista, care ii stia drumul a planuit sa il asasineze, dar vazand ca alaturi de el sunt cei doi copii si sotia sa au decis sa isi amane atacul. Teroristii considerau ca uciderea unei femei si a unor copii ar dauna cauzei lor, deci au planuit un nou atac.

In dimineata de 17 februarie, Marele Duce Serghei a decis sa mearga la biroul Guvernatorului General. Constient de pericol el a decis sa mearga singur, adjunctul sau avand copii mici. Teroristii au recunoscut caleasca Marelui Duce si Ivan Kalyayev, membru al Partidului Socialist Revolutionar a aruncat o bomba cu nitrogen in bratele Marelui Duce. Serghei Alexandrovici a fost literalmente spulberat in bucatele: capul, partea superioara a corpului si umarul drept au fost complet distruse ... degetele Marelui Duce au fost recuparate la ceva timp dupa explozie, fiind recunoscute dupa inelele pe care Marele Duce le purta ... Marea Ducesa Elisabeta era la Palatul Nicolae, cand a auzit explozia si s-a grabit la locul asasinatului; distrusa, dar foarte calma ea a ajutat la adunarea bucatilor din corpul sotului sau. Moartea lui Marelui Duce a socat Familia Imperiala. Tarul, Tarina si alti membrii ai Familiei au vrut sa mearga la inmormantarea sa, dar autoritatile au considerat ca este prea periculos pentru ei. Serghei Alexandrovici a fost condus pe ultimul drum de Elisabeta Feodorovna, Ducesa Maria de Coburg, Marele Duce Paul Alexandrovici si Marele Duce Constantin Constantinovici. 

Ella l-a vizitat pe ucigasul sotului ei in inchisoare si l-a iertat, dand dovada de mult eroism si demnitate. Inainte de a pleca spre Rusia  Paul Alexandrovici (care si-a pierdut atat tatal, cat si fratele in atentatele teroriste) a afirmat "Unde se va opri miselia acestor anarhisti? Dumnezeu sa il apere pe Imparat! Ma rog sa fie crutat de soarta tatalui meu".

Marele Duce Vladimir Alexandrovici

        Marele Duce Vladimir Alexandrovici a fost al treilea baiat al tarului Alexandru al II-lea si al sotiei sale Maria nascuta printesa de Hesse si de Rin. Parintii lui Vladimir Alexandrovici s-au casatorit din dragoste, dar in curand Alexandru al II-lea in inceput sa aibe tot mai multe aventuri. In ciuda acestui lucru, pana in 1866 el pastreaza aparentele si familia lor este fericita.

          In 1865 viata lui Vladimir se schimba deoarece fratele sau mai mare si mostenitorul tronului, Nicolae moare. Alexandru devine mostenitorul tronului, dar el nu avea nici talentul nici educatia unui viitor tar. In acest context in capitala rusa au inceput sa apara zvonuri ca Alexandru al II-lea o sa isi dezmosteneasca fiul si o sa-l numeasca pe Vladimir mostenitor. Aceste zvonuri s-a dovedit false, dar au reprezentat baza neincrederii lui Alexandru Alexandrovici fata de fratele sau mai mic, precum si a ambitiei lui Vladimir Alexandrovici. In tinerete, insa Alexandru, Vladimir si Alexei au fost nedespartiri; aventurile lor facand inconjurul St. Petersburgului si ajungand pana la Regina Victoria care si-a manifestat consternatia in scrisorile catre Printesa Mostenitoare a Prusiei. Dupa casatoria lui Alexandru cu Dagmar a Danemarcei, a venit randul lui Vladimir sa se casatoreasca si aleasa sa a fost ducesa Marie de Mecklenburg-Schwerin.

        Vladimir a cunoscut-o pe Miechen la Berlin si a descris-o astfel"ochi minunati de expresivi, si ceea ce e si mai important, ea e extrem de desteapta, vorbareata si draguta". Totusi, in acelasi timp el nu se gandea sa se casatoreasca. Maria a stiu de la bun inceput ca vrea sa se casatoreasca cu el, parasindu-si logodnicul. Cand Vladimir Alexandrovici a auzit de intentiile Mariei, el a exclamat "Saraca fata", explicand "Ce fel de sot as fi eu? Beau in fiecare noapte, si trec peste durerea de cap de a doua zi band din nou". Pana in 1872, Marele Duce Vladimir Alexandrovici decide sa isi schimbe viata si o cere in casatorie pe Miechen. Daca printesa e decisa sa devina Mare Ducesa, ea e la fel de decisa sa isi pastreze religia luterana. Dupa trei ani, Alexandru al II-lea ii permite sa ramana luterana. Miechen castiga prima batalie ... nu va fi ultima. Sotia Marelui Duce Vladimir Alexandrovici ia numele de Maria Pavlovna, dorind sa sublineze descendenta din tarul Paul I. Vladimir si Maria vor avea cinci copii: Alexandru, Kyril, Boris, Andrei si Elena si sunt strabunicii actualei pretendente la tronul imperial al Rusiei. Avand interese si ambitii comune, cei doi s-au bucurat de o casnicie fericita.

    Marele Duce a construit Palatul Vladimir in St. Petesburg, care in timpul domniei fratelui sau, dar mai ales in timpul domniei nepotului sau Nicolae al II-lea, palatul va deveni principala curte a Rusiei. Treptat intre Alexandru si Maria Feorovna, pe de o parte si Vladimir si Maria Pavlovna pe cealalata parte a inceput sa creasca pana nu a mai existat niciun contact intre ei in afara ocaziilor oficiale. Miechen nu si-a ascuns dezamagirea fata de Alexandru al III-lea si convingerea ca sotul ei era mult mai indreptatit decat fratele sau sa fie Imparat. Dovada ca cuplul imperial ii privea pe Vladimir si pe Maria drept rivali au iesit la suprafata cu ocazia dezastrului de la Borki din 1888 cand Alexandru a spus "Imi imaginez cat de dezamagit va fi Vladimir cand va afla ca suntem inca in viata". Dupa dezastru, Miechen va spune "Nu vom mai avea niciodata o astfel de sansa".

      Odata cu urcarea pe tron a nepotului sau, Marele Duce Vladimir Alexandrovici devine cel mai senior membru al Familiei Imperiale. In urmatorii ani, disputa dintre Vladimirovici si Cuplul Regal (Nicolae II si Alexandra Feodorovna) va creste, Nicolae II incercand sa se impuna ca Imparat, Vladimir considerand ca varsta si experienta il face demn de cea mai inalta pozitie in stat. 

       

      In 1905, Vladimir era comandantul garnizoanei St. Petersburg a ordonat politiei si soldatilor sa deschida focul asupra multimii de muncitori ce veneau sa ii ceara Tarului ajutorul. Evenimentul a ajuns sa fie cunoscut in istoria Rusiei drept "Duminica Sangeroasa". Initial Nicolae a vrut sa ii primeasca, dar Vladimir l-a convins sa plece din oras si sa raspunda cu forta. Acest eveniment a fost inceputul revolutiei ruse. Nicolae a fost nevoit sa semneze Manifestul din Octombrie care a insemnat sfarsitul autocratiei ruse. Vladimir Alexandrovici a fost distrus, deoarece in ciuda tuturor ambitiilor sale el era profund rus si credea ca autocratia era singura modalitate prin care acest vast imperiu  poate fi condus. 

  Odata cu razboiul ruso-japonez, popularitatea Alexandrei si a lui Nicolae a continuat sa scada, in timp ce Vladimir si Maria Pavlovna, exclusi din Curtea Imperiala, erau totusi in fruntea societatii din St. Peterburg. 

  Dupa terminarea razboiului, fiul si mostenitorul lui Vladimir, Kiril se casatoreste cu verisoara sa primara, Victoria Melita de Saxa-Coburg si Gotha. Pe langa faptul ca ei erau versiori, Victoria era si fosta sotie a fratelui tarinei, Ernest de Hesse si Rin. Dupa divortul celor doi, Victoria Melita devenise o parie. Multi ani, Vladimir si Maria au incercat sa impiedice aceasta poveste de dragoste, dar dupa ce Kiril fusese pe punctul sa moara in razboi, ei au fost de acord. Kiril Vladimirovici si Victoria Melita se casatoresc la Coburg si apoi Marele Duce se intoarce in Rusia pentru a-l anunta pe Tar. Nicolae II este furios; el il demite pe Kiril din Marina, ii anuleaza statutul militar, ordinele si onorurile si ii ia titlul de Mare Duce. Vladimir este furios si ii cere socoteala Tarului. Cand Nicolae II nu cedeaza, Vladimir isi smulge decoratiile, le arunca pe jos si isi tranteste usa in timp ce pleaca "L-am servit pe tatal tau, pe bunicul tau si pe tine. Dar mi-ai degradat fiul si nu mai doresc sa te servesc".

      Pentru restul vietii, Marele Duce Vladimir Alexandrovici a continuat sa se implice in conducerea Academiei Imperiale de Arta. In ianuarie 1909, sanatatea lui Vladimir a inceput sa se deterioreze. Nicolae a numit-o pe Victoria Melita Mare Ducesa si i-a dat inapoi titlul lui Kiril. Fericirea familei a fost de scurta durata, Vladimir Alexandrovici murind la 17 februarie 1909.

Printesa Clementine de Saxa-Coburg-Kohary

 "King's daughter, no Queen herself, yet King's mother."

         La 16 februarie 1907, la Viena se stingea din viata printesa Clementine de Saxa-Coburg-Kohary, fiica regelui Louis Philippe I al Frantei, sotia printului August de Saxa-Coburg-Kohary (fratele regelui Ferdinand I al Portugaliei si versiorul primar al reginei Victoria si a Printului Consort) si mama Regelui Ferdinand I al Bulgariei. Clementine s-a nascut in 1817, fiind cea mai mica fiica pe care Marie Amalie a Celor Doua Sicilii i le-a daruit sotului ei. 

    Fiica a Regelui Frantei, Clementine era o partida foarte importanta. Cumnatul sau, regele Leopol I al Belgiei a orchestrat casatoria Clementinei cu printul August de Saxa-Coburg-Kohary. In ciuda faptului ca August era inrudit cu familiile regale ale Regatului Unit, Belgiei, Portugaliei, Braziliei, Mexicului si Spaniei, August era o Alteta Serena, cu o mare avere, dar fara un titlu important. Cei doi au avut cinci copii. 

       Pana in 1848, Clementine si August au stat in Paris, Printul demisionand din pozitia de ofiter austriac, pentru a intra in armata Frantei. Dupa revolutia franceza, familia Saxa-Coburg-Kohary s-a stabilit la Viena. caracter foarte puternic, printesa si-a dominat sotul si si-a crescut copii cu ambitia ca merita sa aiba o pozitie importanta. Primul nascut al Clementinei, Ferdinand Philipp s-a casatorit cu printesa Louise Marie a Belgiei, cea mai mare dintre fiicele regelui Leopold II si a avut o cariera stralucita in armata austro-ungara. Al doilea baiat, August a fost trimis impreuna cu verisorul sau Gaston de Eu, in Brazilia pentru a se casatori cu fiicele imparatului Pedro II. August s-a casatorit cu Leopoldina. Maria Clotilde s-a casatorit cu Arhiducele Karl Joseph si a fondat asa numita ramura maghiara a dinastiei de Hasburg, in timp ce Amelie se va casatori cu fratele preferat al Imparatesei Elisabeta, Maximilian al Bavariei.  

     Ferdinand, cel mai mic baiat al Clementinei, va fi si fiul sau preferat, cel care va avea o coroana.  Nascut dupa 13 ani de la nasterea surorii sale Amelie, Ferdinand a fost educat sa devina Rege. Cand tronul Bulgariei a devenit liber, Clementine a luptat pentru alegerea fiului sau ca Print al Bulgariei. Clementine si-a urmat fiul in Bulgaria, continuand sa fie cel mai important sfatuitor al acestuia. Utilizand actiunile caritabile, Printesa Clementine a ajuns sa fie foarte populara in tara fiului sau. Dupa moartea Reginei Maria Louise, Clementine s-a ocupat de educarea nepotilor sai: Boris, Kiril, Eudoxia si Nadejdea.

     Considerate una din cele mai inteligente membre ale regalitatii europene, Clementine a reusit sa asigure recunoasterea fiului sau ca Print al Bulgariei si intarirea recentei Case Regale a Bulgariei .  

Printesa Nadejdea, Ducesa Albrecht de Wurttemberg

       Ducesa Albrecht de Wurttemberg, nascuta Printesa a Bulgariei s-a stins din viata la 15 februarie 1958, la Stuttgart. Nadejdea a fost cea mai mica dintre cei patru copii ai regelui Ferdinand I al Bulgariei si a sotiei sale Maria Louise de Parma. Maria Louise a murit dandu-i nastere Nadejdei. In ciuda faptului ca Ferdinand nu a vrut sa se recasatoreasca, el a considerat ca este important sa o faca pentru cei patru copii ai sai. Eleonore de Reuss-Kostritz a devenit a doua mama pentru Nadejdea.

      Cand Ferdinand a fost nevoit sa abdice dupa primul razboi mondial, Nadejdea, Eudoxia si Kiril il insotesc in exil, in timp ce Boris ramane la Sofia. In 1922, guvernul le permite Eudoxiei si Nadejdei sa se intoarca in Bulgaria. 

 

          Doi ani mai tarziu, printesa Nadejdea a Bulgariei se casatoreste cu Ducele Albrecht Eugen de Wurttemberg, al doilea fiu al ducelui de Wurttemberg. Cei doi au avut cinci copii: Ferdinand Eugen, Margareta, Eugen (casatorit cu Arhiducesa Alexandra a Austriei, fiica a printesei Ileana), Alexander si Sophie. In timpul celui de-al doilea razboi mondial, Boris moare intr-un suspicios accident de avion, in timp ce Kiril este executat. Eudoxia reuseste sa scape din inchisoare si se stabileste in Germania aproape de Nadejdea.

Printesa Irene a Greciei si Danemarcei

         La 13 februarie 1904, la Atena se nastea Irene, cea de-a doua fiica al Sofiei si a lui Constantin, Printii Mostenitori ai Greciei. Irene a fost foarte apropiata de fratii sai, mai ales de sora sa, Elena, devenita printesa a Romaniei. Sofia, demna fiica a Printesei Regale si-a crescut fiicele ca niste printese engleze, nestirbind cu nimic legatura acestora cu Grecia. Vara, printii Greciei isi petreceau vacanta in Anglia, unde Alexandru, Paul, Elena si Irene mergeau la scoala. 

        In 1917, Irene a fost fortata sa fuga impreuna cu familia sa in Elvetia. Aici, drama exilului a fost amplificata de faptul ca fratele mai mare al Irenei, Alexandru a ramas singur in Atena. Cand Alexandru a murit, poporul grec i-a cerut lui Constantin sa se intoarca pe tron. Inainte sa se intoarca in Grecia, Irene si cei doi frati mai mari, George si Elena, au fost oaspetii Reginei Romania, la Sinaia. Dupa casatoria Elisabetei cu George si a Elenei cu Carol, Irene a petrecut tot mai mult timp in Romania. In 1921, Constantin a fost fortat sa abdice inca odata si fratele mai mare al Irenei a devenit George II al Greciei. Doi ani mai tarziu, Grecia a fost proclamata republica si Irene s-a mutat in Italia impreuna cu mama sa si sora sa mai mica Katharine. Irene a fost apropiata de cele patru fiice a Regelui Italiei.

        In 1927, George al II-lea a anuntat casatoria Irenei cu Christin de Schumburg-Lippe. Dupa cateva saptamani logodna a fost rupta. Dupa cinci ani, Irene si-a pierdut mama "pierderea iubitei noastre mame si agonia ultimelor luni este mai mult decat putem suporta si sunt inca impietrita de aceasta cruda lovitura"; cei sase frati au continuat sa fie foarte apropiati, iar legatura dintre Elena si Irene a crescut odata cu trecerea timpului. In 1935, George al II-lea si-a recapatat tronul si Irene s-a intors in Grecia. George divortase de Elisabeta a Romaniei si Irene era cea mai importanta femeie a Curtii Regale din Atena.

      La 35 de ani Irene s-a casatorit cu printul Aimone de Savoia, verisorul Regelui Italiei si fiul ducelui Emmanuel-Philibert si a Helenei de Orleans. La 27 septembrie 1943 se naste singurul lor copil, Amadeo Umberto.

    In 1942, Aimone accepta coroana Croatiei si devine Tomislav II. Irene nu dorea aceasta coroana, dar si-a sprijinit sotul. Dupa o vizita de cinci zile in noul sau regat, Aimone se intoarce la Roma si isi continua viata linistita. Dupa un an, la moartea fratelui sau mai mare, Amadeo, Aimone devine duce de Aosta si seful ramurei mai tinere a Casei Regale a Italiei. Cand germanii au ocupat Italia, noul duce a reusit sa scape in teritoriu aliat, dar Irene si Amadeo au fost capturati de Germani.

         Dupa razboi, Irene s-a stabilit impreuna cu fiul sau in Elvetia. In 1948, sotul ei a murit si micul Amadeo in varsta de cinci ani a devenit duce de Aosta. Cativa ani mai tarziu, Irene s-a intors in Italia, recuperand proprietatile familiei Aosta. Ducesa s-a stabilit in vila Domenico, aproape de vila Sparta, unde locuia Regina-Mama Elena a Romaniei. Ducesa de Aosta a murit in aprilie 1974.

Printul Nicholas al Greciei si Danemarcei

La 8 februarie 1938, in Hotelul Grand Bretagne din Atena murea printul Nicolae al Greciei si Danemarcei. Printul era bolnav de zece zile si alaturi de el erau sotia sa, printesa Elena a Greciei*, fiica lor, printesa Olga a Iugoslaviei si nepotul sau, regele George II.

         Printul Nicolae s-a nascut la Atena in 22 ianuarie 1872, fiind al treilea fiu al regelui George I si a reginei Olga. Familia Regala Greaca era foarte apropiata; cei opt frati ajungand sa fie uniti si in dragostea lor fata de Grecia. Familia lui Nicky nu era foarte bogata si el era al treilea fiu, deci cand a cerut-o de sotie pe Marea Ducesa Elena Vladimirovna, mama ei, Maria Pavlovna a fost foarte revoltata. Totusi dupa doi ani a fost fortata sa le accepte casatoria si cei doi s-au casatorit in 1902.

          Nicolae a fost alaturi de fratele sau in timpul primului razboi mondial, fiindu-i aparator in fata acuzatiilor ca acesta ar fi pro-german. Cand cauza regalista a fost infranta si Constantin a fost fortat sa plece in exil, Printul Nicolae si familia sa l-a insotit. Ei s-au stabilit in Elvetia, intorcandu-se din nou in Grecia in 1920. Dupa doi ani Constantin a fost fortat sa plece din nou; mai mult un alt frate al Regelui, printul Andrei a fost arestat si acuzat de tradare. Cu ajutorul regelui George al V-lea, Andrei a fost gratiat. De data asta, Nicolae si familia sa s-au stabilit in Paris, unde traiau "intr-un modest apartament in Passy". In acesta perioada, Nicky s-a dedicat picturii si scrisului. Din cauza ca in 1924 monarhia a fost abolita din Grecia, vanzarea tablourilor lui Nicky reprezentau o mare parte a veniturilor lor. In aceste conditii, pentru Nicolae si Elena era foarte important sa isi casatoreasca bine cele trei fete, ceea ce au facut. Olga s-a casatorit cu printul Paul al Iugoslaviei, Regent in numele nepotului sau Petru al II-lea. Elisabeta s-a casatorit cu contele Carl Teodor de Toerring-Jettenbach, un bogat print german inrudit cu Casa Regala a Belgiei si cu cea a Bavariei. Marina va face cel mai stralucitor mariaj casatorindu-se cu George, Duce de Kent.



*Sotia printului Nicolae a Greciei si Danemarcei s-a nascut Mare Ducesa Elena Vladimirovna a Rusiei; pentru fiica Regelui Constantin I si mama Regelui Mihai I vezi: Printesa Elena a Greciei si Danemarcei

Regina Maria-Cristine a Spaniei

        La 6 februarie 1929, in Palatul Regal din Madrid, murea Regina Maria-Cristina, mama regelui Alfonso XIII al Spaniei. Regina s-a nascut Arhiducesa a Austriei, fiind fiica arhiducelui Ferdinand-Karl si a arhiducesei Isabella. Marie-Christine a fost foarte educata, avand foarte bune cunostiinte de filozofie si stiinte economice. In acelasi timp, in centrul educatiei sale era religia, Marie-Christine devenind o catolica convinsa. 
 
        La 29 noiembrie 1879, Arhiducesa Marie-Christine de Austria se casatoreste cu Regele Alfonso XII al Spaniei. Prima sotie a Regelui, Infanta Maria de las Mercedes de Orleans si de Bourbon, murise cu un an inainte si Regele nu a putut fi consolat. Pentru a-si asigura dinastia, Alfonso se casatoreste cu Marie-Christine, dar o insala cu numeroase cantarete de opera. Arhiducesa se indragosteste de sotul ei si este umilita cand legatura Regelui cu Elena Sanz devine publica (mai ales ca din aceasta legatura se nasc si doi copii nelegitimi).

       Regina Maria-Cristina isi indeplineste indatoriile dinastice, dand nastere la doua fiice: Maria de las Mercedes si Maria-Therese. Cand Regele moare ea este insarcinata cu al treilea copil. Maria-Cristina este proclamata Regenta, in timp ce tronul e vacant: daca va fi baiat, acesta va deveni Rege, daca nu Maria de las Mercedes va deveni Regenta. Timp de saisprezece ani, pana cand fiul sau Alfonso va ajunge la majorat, Regina Maria-Cristina va conduce Spania cu tenacitate, seriozitate si abnegatie. In acelasi timp, Regina este o mama devotata care isi educa fiul pentru viitoarele sale obligatii si care il trateaza ca pe un Rege inca de la nastere. Regenta Mariei-Cristina i-a sfarsit la 17 mai 1902. 

            Din ziua in care fiul sau ia fraiele domniei, regina Maria-Cristina se retrage complet din viata publica, dedicandu-se operelor publice si familiei sale. Regina moare in 1929, cu doi ani inainte de exilarea fiului sau din Spania.

Regina Frederica a Grecilor

 "Freddie was born 50 years too late. In the 1890's she would have been a fabulous royal, but at the time she lived, we were in decay and many of her ideas just did not fit in.  She was tough, had extremely strong opinions, a piece of work even, but she wanted to protect Palo and the children as much as possible.  I have always believed she should have given Tino more space to develop.  is she guilty for the calamity of 67?  I would dare say that perhaps she is, not the only one mind you, but maybe if she had absented herself from Greece after Palo's death, politicians would not have used her figure to attack Tino.  all quite terribly sad if you ask me."

          

         La 6 februarie 1981, in Madrid murea regina Frederica a Grecilor. Regina a fost inmormantata in Tatoi, guvernul grec permitand fostului rege Constantin II sa participe la inmormantare.

        Frederica s-a nascut la 18 aprilie 1917, fiind fiica lui Ernest Augustus, Duce de Brunswick si a printesei Victoria Louise a Prusiei. Bunicul matern era Wilhelm II, ultimul imparat al Germaniei, in timp ce bunicul patern era fiul ultimului Rege al Hanovrei. Bunicul Fredericai, Ernest Augustus, Duce de Cumberland isi pierduse tronul din cauza reunificarii Germaniei sub Casa de Hohenzollern. Mariajul lui Ernest Augustust si al Victoriei Louisa a remediat divergentele dintre cele doua familii, fiind si ultimul mare eveniment la care au participat Casele Regale ale Europei inainte de razboi.

           In 1938, printesa Frederica s-a casatorit cu printul Paul al Greciei si Danemarcei, fratele si mostenitorul regelui George al II-lea al Grecilor. Cei doi au avut trei copii: Sofia (viitoare Regina a Spaniei), Constantin (viitorul Rege al Grecilor) si Irene. 

           Frederica si Paul au devenit Regii Grecilor intr-un moment in care tara lor era in razboi civil. Timp de trei ani armata greaca, sprijinita de britanici si americani a luptat impotriva armatei democratice, comunista. Regele si Regina au apelat la loialitatea poporului lor pentru cauza monarhista. In timpul razboiului, Regina Frederica a creat Taberele Reginei destinate orfanilor de razboi; prin acesta tabere copii au primit adapost, mancare si educatie.

          Dupa razboi, Frederica si Paul au facut numeroase vizite externe pentu a intari monarhia. In 1960, Regina a organizat o croaziera in insulele grecesti, la care au participat numeroase Familii Regale. In acesta croaziera fiica sa Sofia l-a cunoscut pe Juan Carlos al Spaniei, cu care se va casatori in 1962.

          La fel ca soacra sa, Sofia,  Frederica a suferit din cauza originii sale germane. In tinerete Regina a facut parte (la fel ca toti germanii) din Liga Fetelor Germane si adversarii monarhiei au folosit acest lucru impotriva ei. Mai mult, Regina s-a implicat in viata politica; intr-o tara in care regii fusesera invatati sa aiba valiza pregatita, Frederica a fost acuzata ca a fost eminenta cenusie a domniei sotului si fiului sau si vinovata pentru dezvoltarea sentimentului republican din aceasta tara. 

         Dupa aceste zvonuri si dupa casatoria fiului sau cu Anne-Marie a Danemarcei, Frederica s-a retras din prim-plan. In 1974, Constantin al II-lea a fost fortat sa abdice si impreuna cu familia sa a plecat in exil. Frederica s-a stabilit la Madrid, dar a facut si numeroase calatorii in India.

George VI, Regele Regatului Unit

The highest of distinctions is service to others

       In noaptea de 11 decembrie 1936, regele Edward al VIII-lea semneaza in prezenta celor trei frati ai sai, duci de York, Gloucester si Kent, actul de abdicare. In transmiterea care a urmat el si-a justificat astfel decizia "But you must believe me when I tell you that I have found it impossible to carry the heavy burden of responsibility and to discharge my duties as King as I would wish to do without the help and support of the woman I love." Abdicare lui Edward al VIII-lea a reprezentat o lovitura puternica pentru regalitate, facand "mai mult pentru republica decat cincizeci de ani de propaganda" (George Hardie). George al VI-lea a mostenit tronul in conditii mult mai grele decat fratele si tatal sau ... Dupa renuntarea lui Edward la tron pentru femeia pe care o iubeste, multi credea ca monarhia nu mai are niciun rost. Timp de 16 ani, George al VI-lea le-a demostrat ca monarhia este un simbolul cel mai important al Regatului Unit.

         
        Cel de-al doilea fiu al printului si printesei de York s-a nascut in 1895. Albert Frederick Arthur George a fost destinat unei cariere in marina. Mai mult, Albert era foarte timid si complexat de faptul ca era balbait; comparat cu fratele sau mai mare, care era mostenitorul perfect, Albert iesea in dezavantaj.

          In 1923, dupa doua cereri in casatorie respinse si mai multi ani de logodna, Albert, duce de York s-a casatorit cu Elisabeth Bowes-Lyon. Casatoria cu o femeie ce nu era membru al unei Case Regale era vazut de multi ca un gest foarte modern. Alaturi de aceasta femeie puternica, ducele de York s-a schimbat. Din 1925 el a inceput sa il viziteze pe Lionel Logue pentru a remedia problema cu balbaitul. Desi discursurile au continuat sa fie foarte dificile pentru Duce, treptat ele s-au imbunatatit. Ducele si Ducesa de York au avut doua fetite: Elisabeth si Margaret, ducand o viata linistita in casa lor din centrul Londrei.

           La 20 ianuarie 1936, regele George V moare si pe tronul Regatului Unit urca Edward al VIII-lea. Dupa niciun an Edward abdica pentru a se putea casatori cu Wallis Simpson. Ducele si Ducesa de York devin Regele si Regina Regatului Unit. Albert a decis sa urce pe tron cu numele de George, pentru a evidentia legatura cu tatal sau si continuitatea monarhiei. La incoronarea ce a avut loc in iunie 1937 a fost prezenta si Regina Mary; in ciuda traditiei care presupunea ca sotia unui Rege nu este prezenta la incoronarea succesorului acestuia, Regina-Mama a considerat important sa isi sprijine fiul. 

          Primii ani ai domniei lui George al VI-lea au fost dominati de cresterea importantei nazismului si de declansarea celui de-a doilea razboi mondial. Regele si Regina au decis sa ramana in Londra in timpul bombardamentelor, Elisabeta justificandu-si decizia astfel "Printesele nu pot pleca fara mine, eu nu pot pleca fara Rege si Regele nu-si va parasi niciodata poporul". Dupa primul raid din septembrie 1940, Regele si Regina au vizitat East End. Familia Regala a impartit in timpul razboiului acelasi pericole si lipsuri ca restul populatiei: mancarea era rationalizata, palatul a fost bombardat si fratele regelui, George, duce de Kent a fost omorat in actiune in august 1942. George si Elisabeta au devenit simboluri ale rezistentei. In 1945, in timpul zilei Victoriei, multimile reunite in fata Palatului Buckingham au strigat "Il vrem pe Rege".

             In restul domniei, George al VI-lea a fost nevoit sa accepte transformarea imperiului Britanic in Commonwealth, o asociere voluntara de state independente. Regele a murit la 6 februarie 1952 reusind prin curajul personal si dedicatia fata de familie si tara sa intareasca increderea in monarhie.

Executia Printului Kiril al Bulgariei

La 28 august 1943, Regele Boris al III-lea al Bulgariei a murit intr-un suspicios accident de avion. Fiul si urmasul sau, Simeon al II-lea avea sase ani, asa ca a urcat pe tron sub o regenta, condusa de unchiul sau, Printul Kiril al Bulgariei. 

Printul mostenitor Boris al Bulgariei si fratele sau, Printul Kiril al Bulgariei

Kiril s-a nascut la 17 noiembrie 1895, fiind al doilea fiu al regelui Ferdinand I al Bulgariei si al Mariei-Louisei de Bourbon-Parma. Pe langa Boris, cel mai mare dintre cei patru copii ai cuplului regal, Kiril a mai avut inca doua surori Eudoxia si Nadejdea. In 1918, cand Ferdinand a fost fortat sa abdice, Boris a devenit Rege, restul Familiei Regale a Bulgariei a plecat in exil. In 1922, cele doua printese s-au intors in Sofia si dupa ceva timp a fost permisa intoarcerea lui Kiril. Desi cei patru frati aveau personalitati diferite, ei erau foarte apropiati. Kiril era mult mai extrovertit decat Boris.

Dupa ce a devenit Regent, Kiril a continuat politica externa a fratelui sau, ramanand credincios aliantei germane. In acelasi timp comunistii bulgari, incurajati de succesele militare ale URSS si-au sporit actiunile de pe plan intern. La fel ca printul Nicolae in Romania, Kiril nu avea nicio inclinatie pentru a conduce, regenta fiind condusa de Bogdan Filov. Filov a permis armatei germane sa se comporte in Bulgaria ca o armata de ocupatie si a fost inlocuit de Bagrianov, apoi de Konstantin Muraviev. La 5 septembrie 1944, U.R.S.S a lansat un ultimatum Bulgariei si a violat frontierele tarii. Armistitiul a fost semnat in 11 septembrie si Armata Rosie a ocupat Bulgaria.  In acelasi timp, noua putere de la Sofia i-a arestat pe cei trei Regenti. La 1 februarie 1945, Filov, Mihov si Printul Kiril au fost asasinati. Daca primii doi au platit pretul unei partide pe care o pierdusera, in schimb Kiril, care nu cerea nimanui nimic si nu isi asumase regenta pentru ca nu se putea face altfel, a fost una din victimele urii antimonarhiste, raspandite de extrema stanga bulgara.

Regicidul din Lisabona

       Regicidul din Lisabona este numele dat asasinarii regelui Carlos I al Portugaliei si al fiului si mostenitorului sau Luis Philippe, duce de Braganza.  La 1 februarie 1908, Regele, Regina si Printul Mostenitor se intorceau dupa o vacanta de o luna in Alentejo, in timp ce printul Manuel se intorsese cu  o zi mai devreme. Tulburarile politice din aceasta tara l-au facut pe rege sa isi scurteze vacanta. In ciuda climatului politic, Regele a decis sa intre in oras intr-o caleasca deschisa, purtandu-si uniforma de General si sperand ca va reusi sa prezinte un aer de normalitate. In timp ce caleasca traversa Piata Palatului, Regele a fost impuscat, murind pe loc. Un al doilea asasin a urcat in caleasca si Regina a incercat sa se apere folosind singura arma pe care o avea, un buchet de flori si strigand "Infamni! Infamni!". Printul Luis Philippe a incercat sa se apare, folosindu-si pistolul, dar a fost impuscat in piept. Fratele sau, Manuel a incercat, fara succes sa opreasca sangerarea. Asasinii au continuat sa traga, impuscandu-l in brat de printul Manuel, pana au fost impuscati de cei care insoteau caleasca regala. 

          Ziarele din Londra au aparut cu titlul Rusinea Lisabonei, in timp ce unchiul lui Carlos I, Edward al VII-lea al Regatului Unit scria "au omorat doi gentlemen ai Ordinului Gardeniei in strada ca pe niste caini si nimanui nu ii pasa".

 

      Imediat dupa regicid, noul Rege Manuel al II-lea  cerut demisia primului ministru, ale carui masuri erau considerate motivul asasinarii. Multi au vazut in aceasta demisie o greseala, deoarece republicanii erau vazuti acum ca cei care au oprit dictatura lui Joao Franco, nu ca cei care l-au omorat pe Rege si pe Mostenitorul Tronului. Spre deosebire de fratele sau, noul Rege nu era atras de armata si daca soldatii il adorau pe Louis Phillipe, ei il dispretuiau pe Manuel al II-lea. Aceasta lipsa de popularitate nu l-a ajutat pe Rege in Revolutia din 1910. 

         In ciuda faptului ca Manuel al II-lea a invatat din greselile tatalui sau si a domnit, dar nu a guvernat, el nu a reusit sa salveze monarhia portugheza, pierzandu-si tronul dupa doi ani.