Moartea primei Regine a Romaniei

"Regina a murit la Bucuresti, in camaruta ei, unde ajungeai pe o scara atat de stramta, incat nici sicriul nu a putut fi adus pana sus. Doctorul Manulea, ajutat de devotatul Lupin, au coborat-o pe brate, plangand-o pe aceea care fusese stapana lor infinit de buna, o femeie a carei fire atat de bogata in sentimente mari, iesind din cadrul prea conventional al societatii de atunci, avusese cinstea de a fi prima regina a Romaniei, dar niciodata n-a fost inteleasa de poporul pe care-l iubise atat de mult. Acum nu mai era decat un trup neinsufletit, o regina de piatra, ce va fi condusa cu mare alai si asezata in scumpa sa manastire din Arges, alaturi de domnitorii si doamnele peste care veghea lacasul de cult"

- Zoe Camarasescu

Leopold, Print de Hohenzollern

Printul Leopold de Hohenzollern - Sigmaringen

        "Inteligent si cult, cu un frumos aspect exterior, el impresiona ca un perfect om de lume. In plus  era modest si de un altruism admirabil. Traia numai pentru altii. Era un fin cunoscator in materie de arta si totdeauna extraordinar de amabil si de ingenios"

- Maria a Romaniei

         La 8 iunie 1905, murea printul Leopold de Hohenzollern-Sigmariengen, fratele regelui Carol I al Romaniei si tatal viitorului rege Ferdinand I al Romaniei. Leopold a renuntat la doua tronuri. In 1870, lui Leopold i s-a oferit tronul Spaniei, dar a fost nevoit sa renunte in fata presiunii diplomatice internationale. In 1880, cand Romania a fost declarata Regat, Leopold a devenit mostenitorul fratelui sau, dar a renuntat la tron in favoarea fiilor sai.

          
          Leopold a fost cel mai mare fiu al printului Karl Anton de Hohenzollern si a printesei Josephine de Baden. Leopold a copilarit impreuna cu fratii sai Stephanie (viitoarea regina a Portugaliei), Carol (viitorul rege al Romaniei), Anton, Friedrich, Marie (viitoarea Contesa de Flandra si mama a Regelui Albert I al Belgiei). 

            Urmand traditia familiei, Leopold era un cavaler adevarat dupa principiul tatalui sau "Iubire si credinta, moderatie, stapanire de sine in  toate imprejurarile, iubire de prefesie si de alte activitati, omenie si nu disprest in raporturile cu servitorii'.  Chiar daca Karl Anton a avut o influenta foarte mare asupra intaiului sau nascut, Leopold era in pulte privinte contrariul tatalui sau. Karl Anton, la fel ca si Carol I al Romaniei era severitatea in ce are ea mai autentic. Leopold era delicat, bland, conciliant. Dupa cum scria Eugen Wolfe tatal nu stia decat de sine si de interesele sale; fiul isi consuma fortele servindu-i pe ceilalti. Printul Leopold de Hohenzollern-Sigmariengen era foarte apropiat de Frederick Wilhelm, printul mostenitor al Prusiei; cei doi avand caractere si principii comune. 

Printul Leopold si Printesa Antonia

       
      In 1858, printul Leopold isi insoteste sora in Portugalia, unde aceasta se va casatori cu regele Pedro V. In Portugalia, Leopold e primit cu bratele deschise de noul sau cumnat si de familia acestuia. Tanarul print german se indragosteste de sora lui Pedro, Infanta Antonia. Cei doi se logodesc trei ani mai tarziu. Leopold si Anntonia a avut o casnicie fericita, dar Antonia a avut dificultati de acomodare in noua ei tara. Leopold si Antonia au avut trei baieti: Wilhelm, Ferdinand si Karl Anton. 

           Religia juca un rol deosebit de important in viata printului Leopold; nu este deloc surprinzator avand in vedere deviza familiei sale Nihil sine deo. 

           In 1868, Regina Isabella II a Spaniei este fortata sa abdice, si  printul Leopold de Hohenzollern-Sigmariengen este chemat sa urce pe tronul Spaniei. Bismarck sustine candiatura printului german, dar Napoleon se impotriveste. Mai mult, Imparatul francez este convins ca fratele lui Leopold, Carol I al Romaniei este implicat in alegerea fratelui sau. Dupa repetate refuzuri, Leopold pare dispus sa accepte in 1870. La Bucuresti, romanii isi arata sustinerea fata de Franta si Carol I este in pericol sa isi piarda tronul. In acelasi timp, Berlinul nu renunta la promovarea lui Leopold asa ca Parisul declara razboi. Este inceputul  razboiului franco-prusac, primul pas in creare Imperiului German. 

           Leopold a ramas toata viata apropiat de fratele sau mai mic, Carol, vizitandu-l in Romania de foarte multe ori. Printul Leopold si-a sustinut fratele si cumnata in 1874, cand unica fiica a celor doi a murit. In 1881, printul Leopold si intaiul sau nascut, printul Wilhelm, au renuntat la tronul Romaniei in favoarea lui Ferdinand, care va deveni cel de-al doilea rege al Romaniei. 

Regina Elisabeta a Romaniei

                   "Tuturor muritorilor li se da dreptul la cuvant si chiar la pana, pentru a se apara. Numai suveranilor li se pretinde sa fie ca Dumnezeu, care indura batjocura in tacere"

- Carmen Sylva

           Astazi se implinesc 97 ani de la moartea primei regine a Romaniei, Elisabeta. Intr-o friguroasa zi de iarna, la 18 februarie 1916, regina Elisabeta se stingea din viata la Curtea de Arges, unde s-a refugiat dupa moartea sotului sau. Ultimii ani de viata ai reginei au fost marcati de primul razboi mondial, cand Elisabeta s-a identificat tot mai mult cu Germania. Carmen Sylva a admirat toata viata cultura franceza, fiind o buna prietena a autorului Piere Loti, dar in 1914 era convinsa ca Germania va triumfa. Prin aceasta decizie, Elisabeta s-a aflat in contradictie cu regina Maria si cu marea majoritate a poporului roman.

Printesa Elisabeta de Wied

"Meseria de suverana nu cere decat trei calitati: frumusete, bunatate, fecunditate"

- Carmen Sylva

             In amiaza zilei de vineri, 29 decembrie 1843, la Neuwied s-a nascut primul copil al printului Hermann de Wied si a printesei Maria de Nassau: o fiica. Dupa nasile sale, regina Elisabeta a Prusiei si Elisabeta Mihailovna, Mare Ducesa a Rusiei si Printesa de Nassau, fetita a fost botezata cu numele de Elisabeta Paulina Otilia Louise.

Bibliografie : 
„Aus Carmen Sylvas Leben“ (Din viaţa Carmen Sylvei) de Natalie von Stackelberg, Heidelberg, 1885. Traducere în româneşte de Silvia I. Zimmermann.

Printesa Josephine Caroline a Belgiei

                   Al treilea copil si a doua fiica a contelui si contesei de Flandra a

fost printesa Josephine Caroline a Belgiei. Nascuta la 18 octombrie 1872, Josephine Caroline a fost numita in onoarea surorii sale, moarte cu un an inainte, Josephine Marie. Josephine era si numele bunicii materne, Josephine de Baden, consoarta printului Karl Anton de Hohenzollern. Philippe si Marie au avut o casnicie armonioasa, fiind parinti iubitori, dar stricti pentru cei patru copii: Baudouin, Henriette, Josephine Caroline si Albert.

                      Josephine Caroline si Albert erau foarte uniti, fiind numiti de fiica lui Albert, Maria Jose, "elementul modern" al familiei contelui de Flandra. Cei doi se aflau uneori in contradictie cu ideile conservatoare ale mamei si ale cuplului format din fratii lor mai mari Baudouin si Henrieta.

                    In 1894, printesa Josephine Caroline a Belgiei se casatoreste cu verisorul sau primar, printul Karl-Anton de Hohenzollern-Sigmariengen, fratele mai mic al regelui Ferdinand al Romaniei. Cei doi au avut patru copii: Stephanie, Marie Antoinette, Albrech si Henriette. 

                     Primul razboi mondial a despartit-o pe Josephine Caroline de tara sa natala, condusa acum de fratele sau. La sfarsitul razboiului, printesa a putut sa revada Belgia, dar viata ei a fost in curand umbrita de pierderea sotului sau in 1919. In urmatorii ani, Josephine a fost inconjurata de numerosi nepoti. In anii '30, dupa pierderea fratelui sau, Josephine Caroline, printesa Karl Anton de Hohenzollern Sigmariengen a decis sa se calugareasca. A murit in manastire in 1958.

Regele Carol II al Romaniei

avea într-însul un tainic imbold la domnie de a subjuga şi de a impune restricţii ... butal şi încăpăţânat ... impetos, tiranic ... răsfăţat şi îngânfat, simţ practic, bun organizator; perseverent ... zgârcit şi nepretenţios în gusturi ... inteligent, cu o memorie deosebită, curiozitate naturală, pedant, dispreţuitor ...  ^"   

^{- Regina Maria}

           Cel dintâi fiu al dinastiei născut român, vorbind întâi româneşte şi botezat ortodox, a fost primul bărbat al Casei domnitoare, însămânţat, iar nu răsădit în pământul ţării, născut, iar nu făcut.⁸⁷ Fiul principelui mostenitor Ferdinand si al principesei Maria (nascut printesa a Regatului Unit) a fost numit in onoarea unchiului patern, regele Romaniei. Carol I înregistrează ca pe o dovada a legăturii dintre dinastia sa de obârşie germană şi poporul român numeroasele dovezi de bucurie pentru naşterea micului prinţ, care este chemat „să-i continue opera începută şi să asigure viitorul României”.⁸⁸ Carol I vede in micul principe continuitatea dinastii pe care a fondat-o. Inca de la inceput, micul Carol a fost educat de Regele si Regina Romaniei, cei doi considerand ca printesa mostenitoare este mult prea imatura pentru a avea grija de fiul ei. Aceasta perioada a fost marcata de lupta Mariei pentru independenta, lupta ce a stat la baza relatiei dificile pe care Carol o va avea cu mama sa. 

            Ca mostenitor al tronului, Carol a fost foarte rasfatat. În copilărie, chipul lui de elev, în şcoala militară de la Iaşi, era infinit mai popular decât acela al regelui Carol I şi mai ales decât al moştenitorului prinţ Ferdinand, căruia liberalii îi creaseră un renume antipatic de ofiţer prusac, rigid, distant şi dispreţuitor. (Admirabilul Ferdinand pe care copleşitoarea lui bunătate îl făcea timid şi modest, ca un licean de altă dată într-un salon, încorpora după aceşti intriganţi răceala şi trufia!). Ca orice popularitate, şi aceea a puiului de prinţ era întovărăşită de nenumărate anecdote, între care cea mai gustată pretindea că severul Carol I ar fi spus o dată despre micul “Cărluţă”: “Acesta este un adevărat român; fiindcă înjură şi face datorii!”⁸⁹

   La 11 octombrie 1914, Carol a devenit print mostenitor al Romaniei. La consiliul de coroana care a hotarat intrarea Romaniei in razboi, Carol a fost mesagerul mamei sale, militand pentru intrarea in razboi. Insa, după înfrângerile suferite de România în anul 1917, Carol, principele moştenitor, devenise sceptic în legătură cu perspectivele monarhiei în această ţară. Potrivit unor informaţii, el ar fi declarat: “Ştiu bine că în 20 de ani România, ca toate celelalte ţari, va fi republică; de ce să fiu împiedicat atunci să trăiesc cum vreau?”⁹⁰

In timp ce jumatate din Romania se afla sub ocupatie germana, in timp ce parintii sai incercau din rasputeri sa ii apere mostenirea, Carol face un lucru inadmisibil: în 1918, a parasit ţara ca să se căsătoreasca morganatic în Rusia, la Odessa, cu iubita lui, Zizi Lambrino, aparţinând unei familii de boieri din Moldova. Această acţiune îi păruse lui Ionel Bratianu un foarte prost semn în privitor la maturitatea sa. Casatoria este anulata, iar Carol este trimis in arest la o manastire. Mai multi fruntasi politici incearca sa il convinga pe Ferdinand sa il dezmosteneasca si sa il numeasca mostenitor al tronului pe principele Nicolae. Ferdinand, amintindu-si de iubirea sa neimplinita pentru Elena Vacarescu, precum si de faptul ca in cazul sau onoarea a invins, refuza. Regina Maria organizeaza pentru Carol o calatorie in jurul lumii, in speranta ca o va uita pe Zizi. Initiativa are succes; Zizi paraseste Romania.

          Spre sfarsitul calatoriei, Carol se opreste la Geneva unde se intalneste cu mama sa, care vizita familia regala a Greciei. Aici o cunoaste pe printesa Elena a Greciei si Danemarcei. Fratele Elenei, printul George si sora lui Carol, Elisabeta s-au logodit, asa ca Regina Maria le invita pe Elena si pe Irene in vizita in Romania. Vizita lor este scurtata de vestea mortii fratelui preferat al Elenei, regele Alexandru I al Greciei. Deoarece ducesa de Coburg murise cu o zi mai devreme, regina Maria decide sa le insoteasca pe cele doua printese. Spre surprinderea ei, Carol vine si el. In Elvetia, principele mostenitor o cere in casatorie pe Elena, care accepta. Cei doi se casatoresc la 10 martie 1921, la Atena. 

          Dupa cateva luni de la casatorie se naste unicul copil al cuplui, Mihai. Cu timpul mariajul celor doi incepe sa se destrame. Carol si Elena erau firi complet diferite. Mai mult, familia regala greaca a fost o familie foarte unita si Elena a fost puternic afectata de detronarea, si mai apoi de moartea tatalui sau. In 1923, Elena a parasit Romania mai multe luni pentru a fi alaturi de familia sa in exil. La intoarcere, ea a fost insotita de sora sa, Irene. In aceasta perioada Carol a inceput sa aiba o serie de legaturi. In 1925, nu se mai vorbea despre legaturile printului mostenitor, ci de legatura sa cu Elena Lupescu. Pentru a incerca o despartire intre cei doi, Carol este trimis sa reprezinte Casa Regala a Romaniei la inmormantarea reginei Alexandra a Regatului Unit. Carol se intalneste cu Elena Lupescu la Paris si trimite o noua scrisoare de renuntare la tron. Principesa Elena propune sa mearga sa il convinga sa se intoarca, dar regele Ferdinand ii spune ca el si Regina au mai trecut prin aceasta situatie si il dezmosteneste pe Carol. Fiul sau in varsta de patru ani devine mostenitorul bunicului sau.

            În 1927, când moare regele Ferdinand, principele Carol este deci, în mod legal, dezmoştenit, tronul trecând direct la fiul său, Mihai, care nu are decât 6 ani.⁹¹ În 1930, date fiind dificultăţile economice şi politice în care se zbate ţara, apare o tendinţa din ce în ce mai vădită la marele public şi chiar în sânul partidelor politice: “să-l rechemăm pe principele Carol”. Iar principele dă impreună cu câţiva complici, o lovitură: vine în ţară pe neaşteptate cu avionul, la 6 iunie 1930, într-un moment când Iuliu Maniu este preşedintele guvernului. Maniu are slăbiciunea de a demisiona pentru a lăsa Parlamentul să hotărască, iar Carol este recunoscut de Parlament ca rege al ţării. ⁹²

La 37 de ani, când s-a suit pe tron, Carol avea deja o bogată experienţa de viaţa. Călatoriile îl purtaseră până în Japonia. Citise mult, văzuse multe, avea vaste cunoştiinţe. A continuat să muncească, să-şi studieze cu grijă dosarele. Avea multă prestanţă, deşi silueta îi fusese îngreuiată de o obezitate timpurie. Îi placea meseria de rege şi ar fi fost, desigur apt s-o exercite spre binele ţarii, dacă n-ar fi fost cu totul lipsit de curaj şi de simţ moral. ⁹³ Pe de alta parte, Carol II a urcat pe tron intr-o perioade tulbure pentru Europa.

         Carol a jurat să respecte Constituţia şi să impuna respectarea ei. Odată ajuns pe tron, s-a străduit s-o ocolească. În loc să se mulţumească cu rolul de arbitru între partide, să le încurajeze fuzionarea, să le întărească – cum făcuse regele Ferdinand -, a făcut eforturi să le învrăjbească. A subminat pas cu pas unitatea fiecăruia.⁹⁴ Era vorba de a dovedi opiniei publice că organizaţiile democratice tradiţionale erau incapabile să guverneze. Înşelat de un om pe care-l crezuse pe cuvânt, Iuliu Maniu a intrat în opoziţie, nu înainte de a-l blestema pe rege.⁹⁵ În noiembrie 1933 regele a încredinţat mandatul formării noului guvern lui I.G. Duca, preşedintele Partidului Naţional.⁹⁶ , care a luat imediat măsuri coercitive împotriva legionarilor din Garda de Fier, a căror mişcare a fost dizolvată. La 29 decembrie 1933, după ce periculoasa acţiune a fost încheiată, Duca a fost asasinat într-un mod misterios pe peronul gării din Sinaia, pe când se întorcea de la o întrevedere cu regele. Serviciul de protecţie tocmai fusese redus numeric, iar gara din Sianaia plute în întuneric din cauza unei pene providenţiale de curent, astfel încât crima a putut fi dusă fără dificultate la bun sfârşit. Regina Maria şi-a suspectat fiul de a fi fost la originea dramei, dar Carol a aruncat vina pe Grada de Fier. Într-adevăr, trei asasini având legătură cu mişcarea fascistă au fost judecaţi şi condamnaţi pe viaţă.⁹⁷

 

Dupa ce reuseste sa discrediteze partidele politice, Carol II le desfinteaza si impune o dicatatura de inspiratie fascista. Regimul dictatorial, instituit de Carol II, în 1938, nu se sprijină pe un program, ci pe o camarilă, cu Elena Lupescu în frunte şi din care făceau parte mai mulţi industriaşi şi parteneri de afaceri. Această camarilă încurajează o atmosferă de corupţie şi nu va întârzia să pună regimul într-o stare de criză. Carol guverneză sprijinindu-se pe armată şi poliţie. Opinia publică rămâne mai degrabă apatică, iar un consens al forţelor politice, pe care situaţia externă l-ar fi cerut, nu se realizează. Cu partidele istorice suveranul nu colaborează, acestea neacceptând condiţiile impuse de rege, iar cu legionarii intră în confict.⁹⁸ 

            ^{La începutul celui de-al doilea razboi mondial, nereuşiind să formeze “Blocul Neutrilor”, Carol a constatat că a rămas singur în faţa germanilor şi a ruşilor. Stalin a revendicat Basarabia şi Bucovina, pe care le-a ocupat militar în iunie 1940, în timp ce Hitler impunea României un pact al petrolului ce rezerva Reichului 3 milioane de tone de petrol românesc pe an.101  Complet depăşit de evenimente şi definitiv descreditat în ochii opiniei publice, Carol II a fost constrâns să-l cheme la putere pe generalul Ion Antonescu. 102 Pe fondul continuării manifestaţiilor publice şi obligat de Antonescu, Carol II abdică la 6 septembrie 1940. Împreună cu imensa avere pe care o stânse, Carol s-a refugiat în Portugalia, unde moare in 1953.}

    Regele Carol II ramane si astazi un personaj foarte controversat. Domnia sa a fost caracterizata de camarila stansa in jurul Elenei Lupescu si de o mare coruptie. În cei zece ani cât a purtat coroana României a depus în Bancile stăine aproximativ 50 de milioane de dolari, ceea ce la valoare de atunci a dolarului însemna mult.¹⁰ In acelasi timp, Carol II a domnit intr-o perioada de mare dezvoltare economica si culturala a Romaniei. Sprijinul acordat de el culturii nu a mai fost egalat in istoria acestei tari. Carol II a pus bazele primei dictaturi din Romania, dictatura care a creat contextul celorlalte dictaturi.

 Regele Boris al Bulgarie spunea despre Carol într-o convorbire cu un apropiat de-al său: “Vărul meu din România are mult dintr-un Hohenzollern: pofta de panaş, uniforme, decoraţii. Are si mult dintr-un Romanov: nu poate vedea o fustă fără să fuga după ea. Are şi mult dintr-un Coburg: politeţe, şiretenie”. Să adăugăm că era totodată pătruns de moravurile româneşte şi că nu le alesese chiar pe cele mai bune.

Principesa Elisabeta a Romaniei

         Al doilea copil al principelui mostenitor Ferdinand al Romaniei si al sotiei sale Maria, o fetita s-a nascut la 12 octombrie (29 septembrie) 1894, la niciun an de la nasterea fratelui sau, Carol. Fetita va purta numele matusii paterne, Regina Elisabeta a Romaniei.

Carol I, Regele Romaniei

       In toamna anului 1914 in Europa s-a declansat primul razboi mondial. In acest timp, in Romania o mare domniei lua sfarsit. La 10 octombrie (27 septembrie), primul rege al Romanilor, Carol I murea in castelul Peles. Decizia de a cladi leaganul dinastiei atat de aproape de granita cu Austro-Ungaria i-a surprins pe multi dintre conteporanii Regelui, dar Carol si-a mentinut decizia, spunandu-le ca granitele se pot schimba si poate odata Pelesul va fi in centrul tarii. Din pacate, regelul Carol nu a trait sa isi vada indeplinita dorinta de unire a Transilvaniei cu Regatul Romaniei, unire care va fi realizata  in timpul domniei nepotului sau, Ferdinand I.

         Domnia lui Carol I a fost o epoca de mari realizari pentru Romania. Mica provincie, vasala Turciei a devenit una din cele mai importante tari din Balcani.

Karl Anton de Hohenzollern - Sigmaringen

          La 7 septembrie 1811 se naste printul Karl Anton de Hohenzollern - Sigmariengen, fiul printului Karl de Hohenzollern - Sigmariengen si a printesei Marie Antoinette de Murat.

Regele Ferdinand I al Romaniei

"Omul potrivit la momentul potrivit, astfel personalitatea 

sa inconjurata de nimbul datoriei va dainui vesnic in inima romanilor"

        Regele care a intrat in istorie cu numele de Ferdinand cel Leal s-a nascut la 24 august 1865. Fiul al printului Leopold von Hohenzollern-Sigmaringen si a infantei Antonia a Portugaliei, el a primit numele de Ferdinand Viktor Albert Meinrad. Primul nume i-a fost dat in onoarea bunicului matern, regele Ferdinand II al Portugaliei, nascut print de Saxa-Coburg si Gotha.

        Ferdinand a copilarit in Sigmariengen, fiind baiatul preferat al mamei sale. Catolic devotat, Nando - cum era numit de aceasta - visa la o existenta linistita. Destinul insa i-a rezervat altceva. In 1866, unchiul patern, Karl devenise domnitorul Romaniei. In 1881, la aniversarea a 15 de ani de domnie, Romania a devenit Regat si Carol primul Rege. Cu aceasta ocazie a fost reglementata si legea succesiunii, printul Leopold si fii sai devenind mostenitorii lui Carol. In acelasi an, Leopold a renuntat la succesiune, fiind urmat de Wilhelm in 1886. In 1888, Ferdinand a devenit in mod oficial mostenitorul unchiului sau si s-a mutat in Romania.

Ferdinand I, Regele Romaniei

^“să-mi consacru munca poporului român, a cărui propăşire a fost, 

fără  preget şi fără încetare, scopul vieţii mele“.

    Deoarece Elisabeta, soţia princepelui Carol, născută Wied, nu a dăruit ţarii mult doritul moştenitor al tronului, principele i-a cerut prinţului Ferdinand, fiul fratelui său Leopold, să-şi sacrifice cariera stălucită de ofiţer, comodă pe timp de pace, dar în primul rând etnicitatea germană, recomandându-l poporului român ca pe moştenitorul al tronului. Ca om de onoare şi caracter, Ferdinand s-a conformat cu bucurie şi conştiinciozitate obligaţiei ce i s-a impus, aceasta chiar şi cu riscul ca sub rigoarea îndeplinirii ei să i se frângă inima.⁴⁵

Regele Ferdinand I

El va fi regele Ferdinand I, cel mai bun rege pe care l-am avut. Se urcă deci pe tron în 1914. Este căsătorit cu o prinţesă pe jumătate engleză, pe jumătate rusoică, viitoarea regină Maria, nepoată de fiu a reginei Victoria a Angliei şi nepoată de fiică a ţarului Alexandru al II-lea. Femei cu mult cap politic şi foarte energică. În mare parte sub influenţa ei, dar şi fiindcă îşi dă seama care este adevăratul interes al poporului român, regele Ferdinand îşi calcă pe inimă, el, născut şi crescut în Germania, devine mai român decât mulţi români şi hotărăşte, în august 1916, să intre în război împotriva propriei sale patrii.⁴⁶

Voinţa majorităţii oamenilor politici o rezumă Nicolae Filipescu, adesându-se regelui: “Sire, să mori pe Câmpia Turzii (acolo unde murise Mihai Viteazul) sau să te încoronezi la Alba Iulia (acolo unde se încoronase şi Mihai)”⁴⁷

Înainte de jerfa celor 800000 de morţi pentru înfăptuirea României Mari, a fost nevoie de jerfa morală a regelui Ferdinand. Puţini poate îşi dau seama, în toată amploarea ei, de drama sufletească a defunctului rege, omul duios şi plin de scrupule, cu simţul datoriei în sânge, cu cugetul tulburat de conflicte de conştiinţă. “Am simţit, spune el, o mare mâhnire, căci am înţeles de ce avea să mă indepărteze acea cale pentru totdeauna: de familia mea, de amicii mei de odinioară, de afecţiunile din copilărie. A fost în mine o luptă a conştiinţei şi a inimei. Conştiinţa a învins. Atunci am putut păstra neclintită speranţa de a învinge pe Mackensen, deoarece reuşisem să înving în mine pe un Hohenzollern”.⁴⁸

La 27 august, regele şi-a convocat miniştri şi politicienii la un consiliu de coroană. Cu această ocazie el arată cea mai mare stăpânire de sine. Mâna lui nu trădează nimic din lupta grea ce se dă în sufletul lui.⁴⁹ Duelul dintre suveran şi Petre Carp, personaj de factură shakesperiană, dă măsura capacităţii regelui Ferdinand, nebănuită de public. La cuvintele lui Carp care spune că se va ruga lui Dumnezeu ca armata română să fie bătută, că numai aşa va scăpa România de la pieire, regele îi ripostează: “vorbele d-vs. Au izvorât dint-o necugetată mânie. Aţi greşit şi adineaurea, când aţi vorbit de interesele dinastiei. Nu cunosc acele interese. Dinastia va urma soarta ţării; învingătoare cu ea sau învinsă cu ea”. Când tot Carp găseşte de cuviinţî să-i spuie: “Sire, Hohenzollernii nu pot fi învinşi”, regele îi va da cu promtitudine replica, semnificativă şi profetică - “vă înşelaţi d-le Carp, am învins deja unul”; se referea la dânsul.⁵⁰  

Regele Ferdinand I si Regina Maria pe
coperta New York Times

  La 28  august 1916, de ziua Sfintei Marii ortodoxe şi deci ziua reginei, armatele române au trecut Carpaţii  şi au pătruns in Transilvania după ce Bucureştiul a declarat război Austro-Ungariei. Pentru a-l menaja pe rege, guvernul a evitat să declare război Germaniei, cu care, la urma urmelor, România n-avea nici un conflict teritorial. Românii au fost învingători în Transilvania şi au respins trupele austro-ungare peste o sută de kilometri. Din nefericire, furios să vadă o ţară guvernată de un Hohenzollern ce alesese tabăra adversarilor săi, Wilhelm al II-lea a decis să zdrobească România cu toate mijloacele militare de care dispunea, neezitînd chiar să ia o parte dintre trupele de la Verdun pentru a le trimite pe frontul romanesc.⁵¹ Deşi a luptat cu eroism şi spirit de sacrificiu, armata română – copleşită de numărul şi mai ales de tehnica inamicului – a fost nevoită să se retragă din Transilvania, apoi din Oltenia, Muntenia şi Dobrogea.⁵² La 12-25 noiembrie regale, apoi şi guvernul român la 20 noiembrie/ 3 decembrie, au părăsit Bucureştiul, plecând spre Iaşi, care a devenit capitala vremelnică a României. A urmat o perioadă foarte grea pentru poporul român, inclusiv pentru monarhie. În teritoriul ocupat, autorităţile germane susţineau că “oficial Regatul României” nu mai există. Au oprit ca să fie pomenit în biserici regele şi chiar să se pronunţe numele lui.⁵³

 Pacea de la Brest-Litovsk i-a determinat pe conducătorii români să se angajeze pe aceeaşi cale. Clemenceau le-a interzis-o în mod formal, în  timp ce englezii  şi italieni le dădeau sfaturi opuse. În mai 1918, împotriva voinţei reginei Maria, care preconiza rezistenţa îndârjită şi prefera capitulării exilul, al patrulea Tratat de la Bucureşti a fost semnat cu imperiile centrale de un guvern roman de colaborare. România rupea astfel în mod oficial legăturile sale cu Aliaţii şi devenea o ţară total supusă imperialismului economic german.⁵⁴ Regele Ferdinand, cu toate presiunile şi ameninţările de fiecare zi ale puterilor centrale şi ale guvernului român, mereu amâna ratificarea unui tratat care mutila pământul ţarii. Spre marea lui cinste, acest tratat n-a purtat niciodată iscălitura sa regală.⁵⁵

Principele Mostenitor Ferdinand al Romaniei

Războiul fusese crud cu România abandonată, învinsă, cotropită şi martirizată, dar prin el, regele Ferdinand I şi regina Maria refăcuseră România Mare, a lui Mihai Viteazul.⁵⁶ Monarhii, încoronaţi solemn la Alba Iulia la 15 octombrie 1922, s-au consacrat transformării ţării lor într-un stat cu adevărat modern. În 1923, noua constituţie promulgată de rege integra în viaţa naţiunii sufragiul universal şi reforma agrară, vechile visuri ale lui Cuza. Regele Ferdinand şi regina Maria au devenit ambasadori itineranţi ai ţării lor.⁵⁷

În dimineaţa zilei de 20 iulie 1927 regele Ferdinand a încetat din viaţa, iar la 23 iulie a fost inmormânta - “cu o pompă vană şi rece” – în biserica mănăstirii Curtea de Argeş, alături de înaintaşul său, Carol I.⁵⁸ 

După numai 13 ani de domnie, dintr-un "necunoscut", Ferdinand avea sa devina un mare Rege, supranumit fie "Intregitorul", fie "Lealul" pentru felul in care şi-a dedicat viaţa ţării sale. 

Regele Carol I al Romaniei

“Viaţa mea era aşa strâs legată de această de Dumnezeu binecuvântată Ţară, că doresc să-i las şi după moartea mea, dovezi de vădită simpatie şi de viul interes pe care le-am avut pentru dânsa. Zi şi noapte m-am gâ ndit la fericirea României, care a ajuns să ocupe acuma o poziţie vrednică între statele europene [...] Succesorul meu la tron primeşte o moştenire de care el va fi mândru şi pe care el o va cârmui, am toată speranţa, în spiritul meu, călăuzit fiind de deviza: «Tot pentru Ţară, Nimic pentru mine»...”.²⁶

 

         Cel care va deveni primul Rege al Romaniei s-a nascut la 20 aprilie 1839, la Sigmariengen fiind al doilea fiu al lui Karl Anton de Hohenzollern-Sigmariengen si a printesei Josephine de Baden.Viata ofiterului german se schimba in 1866, cand dupa refuzul lui Filip de Flandra, delegatia romana ii ofera tronul Principatelor Unite.

      Curând după venirea lui Carol în ţară, parlamentul a votat, în ziua de 29 iunie/ 11 iulie 1866, o nouă Constituţie, pe care domnitorul a depus următorul jurământ: “Jur a păzi Constituţiunea şi legile poporului român, a menţinea drepturile lui naţionale şi integritatea teritoriului”.¹⁵ Constituţia introduce cele trei principii cunoscute: suveranitate naţională (pentru tânărul stat român deocamdată un deziderat), guvernare reprezentativă şi separarea puterilor în stat. Suveranul urma a fi un element ponderator între cele trei puteri, temperându-le excesele, un element care să reprezinte principiul colaborării puterilor.  Şi sub Carol I chiar acesta a fost. Carol n-a avut favoriţi sau favorite în România. Nici prieteni n-a avut, ducând preceptul lui Ludovic XIV: “n’ayez jamais d’attachement pour personne” dincolo de marginile sale.¹⁶

        Prin urcarea la tron a lui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen pe tronul României marile puteri au fost puse în faţa faptului împlinit; rezistenţa lor s-a diminuat treptat. Cea mai importantă stavilă a fost înlăturată în octombrie 1855, când principele Carol a făcut o vizită la Instambul, în timpul căreia a primit firmanul de numire din partea sultanului:

     Este de remarcat că domnitorul nu s-a conformat tuturor normelor stabilite de Poartă, afirmând prin atitudinea sa aspiraţia României spre independenţa...“Lângă sofaua pe care se aşezase sultanul s-a pregătit un scaun pentru prinţ; prinţul Carol însă face uz de privilegiul său de prinţ de sânge, dă scaunul la o parte, ceea ce provoacă o clipă de confuzie şi se aşează lângă suveranul său (...) În sfârşit, sultanul întinde cu un gest cam încurcat tânărului prinţ o hârtie, firmanul; acesta, fără a-l desface, îl pune pe masă ”.¹⁷

 

Dupa ce si-a asigurat tronul, Carol a inceput sa se gandeasca la casatorie. Aleasa a fost prinţesa Elisabeta Paulina Ottilie Luise de Wied. A doua zi după ce s-au cunoscut, principele României o cere în căsătorie, iar Elisabeta acceptă fără să stea pe gânduri. Iuţeala cu care s-au logodit avea să scandalizeze curţile germane. Dar princepelui Carol chestiunile sentimentale i s-au părut întotdeuna nepotrivite şi a dorit ca totul să fie făcut în mare grabă. De asemenea, vroia să scape de comentariile şi obiecţiile supuşilor săi, ce pot apărea mai ales când o logodnă se prelungeşte prea mult. În sfârşit, el fusese de fapt definitiv cucerit de aleasa lui datorită aparentei docilităţi a Elisabetei faţa de mama ei, semn că putea fi o soţie supusă şi fără pretenţii.²⁸

                 ^{In 1870 se naste singurul copil al cuplului, o fetita pe care o vor numi Maria. Moartea sa va fi o lovitura puternica pentru parintii sai, Carol se refugiaza in munca, in timp ce Elisabeta gaseste in scris o alinare. Chiar daca moartea Mariei a insemnat inceputul rupturii dintre domnul si doamna Romaniei, ei se vor dedica din acel moment tarii unda fiica lor a trait "cea mai scumpa amintire a fiicei noastre piedute, o comoara imensa este dragostea ei fara limite pentru tara in care s-a nascut, o dragoste atat de puternica ca in ciuda varstei ei fragede s-a imbolnavit de dor in prima ei vizita in strainatate".} 

 

Cu ocazia războiului franco-prusac din 1870 – provocat, de astfel, de candidatura fratelui său Leopold de Hohenzollern-Sigmaringen la tronul Spaniei -, el l-a susţinut pe vărul său Wilhelm I, căruia i-a scris următoarele “Simţamintele mele vor fi totdeuna acolo unde flutură stegul negru cu alb (...)”. Din nefericire pentru el, românii n-au împărtăşit entuziasmul său faţă de prusaci. În martie 1871, ei au organizat o imensa manifestaţie profranceză la Bucureşti şi au cerut abdicarea lui Carol I şi instaurarea republicii, pentru a sancţiona refuzul suveranului lor de a veni în ajutorul Franţei învinse şi invadate. Monarhul n-a insistat şi, prudent, s-a ferit să-şi arate public admiraţia pentru armata prusacă.¹⁸

În 1876 se ivesc în Peninsula Balcanică mişcări ale populaţiilor creştine împotriva dominaţiei turceşti, în Muntenegru, în Bulgaria, în Serbia , iar mişcările sunt reprimate în mod sălbatic de turci. Europa este indignată, dar nu reacţionează decât o singură ţară, care avea întotdeauna interesul să intervină în Balcani luând ca pretext aceste revolte, şi anume Rusia.¹⁹          

Având alături un guvern liberal, condus de Ion C. Brătianu, şi un ministru de externe în persoana lui M. Kogălnicenu, Carol I se aproprie de Rusia. La 4/16 aprilie 1877, Kogalnicenu semnează o Convenţie cu Rusia, prin care armatele acesteia sunt lăsate să treacă pe teritoriul României (şi dacă n-ar fi semnat, ruşii tot ar fi forţat trecerea), în condiţiile respectării integrităţii ţării.

La 9/21 mai 1877, Parlamentul declară “independenţa absolută a României”. O independenţa pe care şi-o apără cu strălucire în luptele de la sud de Dunăre, de la Plevna, Rahova, Smârdan ş.a., la care armata română participă sub comanda principelui Carol (comandant suprem al armatelor ruso-române care asedează Plevna).²⁰

Trei ani mai tarziu, în 1881, principele Carol ia titlul de rege – fapt acceptat de toate puterile, ceeaa ce ne ridică, din punct de vedere protocolar, la rang de egalitate cu celelalte monarhii din Europa. In acelasi timp, fiul fratelui sau, printul Ferdinand de Hohenzollern-Sigmariengen devine mostenitorul tronului.

În mai 1906 se deschide marea Expoziţie jubiliară naţională pe domeniul vast al Filaretului de lângă Bucureşti. Din toată avalanşa de omagii prezentate regelui Carol la jubileul său de patruzeci de ani de domnie, cel mai simpatic pare să fie acela tradus prin organizarea acestei expoziţii – căci pe el nu-l interesează niciodată vorbele, ci numai faptele, niciodată aparenţa, ci esenţa.²²

În primăvara anului 1907, regatul a fost în întregime zdruncinat de o adevărată insurecţie, care a fost pe punctul de a distruge monarhia. Carol şi-a salvat tronul numai cu preţul reprimării sălbatice a ţaranilor răsculaţi, care se pregăteau să atace capitala, după ce-şi dăduseră mâna cu un proletariat ale cărui condiţii de viaţa, mai ales în mine, erau înspăimântatoare.²³  Dramaticile evenimente din 1907, survenind la doar câteva luni de la jubileul din 1906, l-au zguduit pe rege, care a început să fie contestat.²⁴

Declanşarea primului război mondial în august 1914 l-a despărţit definitiv pe Carol de poporul său. Dorind să lupte alături de Germania, conform altfel cu tratatul secret din 1883 care-l lega de imperiile centrale, Carol I s-a găsit în totală contradicţie cu principesa Maria şi cu imensa majoritate a poporului român.²⁵ 

După o domnie de 48 de ani, o domnie benefică, în care România a făcut un salt înainte uimitor – mai toate căile ferate române datează de pe vremea lui Carol, s-au construit şosele, au apărut uzine, a început exploatarea petrolului ( a doua ţară în lume, după SUA, în privinţa extracţiei petrolului), s-au făcut uriaşe progrese economice -, Carol I a murit la castelul său de la Sinaia. Boala sa a fost agravată de sentimentul că nu reuşise să-şi facă datoria de ofiţer german şi monarh Hohenzollern.

Bibliografie:

* Paul Lindenberg, Regele Carol I al Romaniei

* Guy Gauthier, Acvile si lei. Monarhiile Balcanice

* Gabriel Badea Paun, Carmen Sylva - Uimtoarea Regina a Romaniei

Moartea principesei Maria a Romaniei

            La 9 aprilie 1874, la Peles murea principesa Maria, unica fiica a domnului Romaniei, Carol I si a printesei Elisabeta de Wied. Nascuta la 8 septembrie 1870, mica printesa a fost botezata in religia ortodoxa. Moartea ei a fost o lovitura puternica pentru ambii parinti. Carol ii scria tatalui sau "Nervii Elisabetei sunt atat de distrusi incat cea mai mare grija este necesara. Trebuie sa iti marturisesc ca adesea sunt anxios si eu si sunt foarte deprimat de durere si tristete. Dorm foarte putin si de multe ori am auzit-o pe saraca mea Elisabeta plangand in visele sale : "Moarta, Moarta". Acest strigat de durere este de fiecare data o noua lovitura in inima mea ranita."

Carol II, Regele Romaniei

       Carol II al Romaniei murea la 4 aprilie 1953, in Portugalia in compania sotiei sale Elena Lupescu. Regele Romaniei a fost inmormantat in Panteonul Regal al Casei de Braganza, al carei descendent este prin bunica paterna, infanta Antonia a Portugaliei.

    Carol s-a nascut la 3 octombrie (15 octombrie) 1893, fiind primul mostenitor al tronului nascut pe pamant romanesc. Educatia tanarului print este responsabilitate regelui Carol I, care ii considera pe printii mostenitori prea imaturi pentru a avea grija de un copil. Carol este printul adorat de intreaga tara, fiind considerat mult mai indreptatit sa domneasca decat tatal sau. Pregatit de Nicolae Iorga, absolvent al scolii militare din Bucuresti, apoi al Academiei Militare din Potsdam, el devine general in 1923. La urcarea pe tron a lui Ferdinand I, Carol devine mostenitorul tronului si dupa cateva luni senator. 

     In timpul primului razboi mondial, in momentul in care jumatate din Romania era ocupata de inamic, printul mostenitor face o greseala de neiertat: isi paraseste regimentul, fuge la Odessa cu Ioana Lambriono si se casatoreste cu ea. Carol isi anunta parintii printr-o telegrama si le spune ca renunta la domnie. Ion Bratianu considera ca printul nu e suficient de matur ca sa ia o decizie atat de importanta, in timp  ce Alexandru Averescu doreste ca el sa fie decazut din drepturile de print mostenitor. Ferdinand I, aducandu-si aminte de episodul sau Elena Vacarescu, decide sa il trimita pe Carol la manastire Horaita in arest. Mai multe luni, Casa Regala si Guvernul incearca sa ii convinga pe Carol si pe Zizi sa accepte anularea casatoriei. Carol accepta, dar nu vrea sa se desparta de Zizi. Dupa anularea casatoriei, Zizi da nastere unui baiat. A doua zi, Carol este trimis intr-o calatorie de studii in jurul lumii. La intoarcere se opreste in Elvetia, unde o cunoaste pe printesa Elena a Greciei si Danemarcei. 

       Cei doi se casatoresc in 1921, iar dupa cateva luni se naste unicul lor fiu, viitorul Mihai I al Romaniei. Treptat diferentele de caracter dintre cei doi soti incep sa se accentueze. Mai mult Elena facea parte dintr-o familie foarte unita si problemele cu care se confrunta tatal sau la Atena au facut-o sa plece mult timp de langa sotul sau. Mai mult, dupa exilarea Familie Regale din Grecia, sora Elenei si alte rude ramaneau foarte mult timp in Romania. Treptat au inceput sa apara zvonuri in legatura cu relatiile amoroase ale Printul Mostenitor si marea problema era ca acum acestea nu erau in legatura cu mai multe femei, ci in legatura cu una singura: Elena Lupescu. 

        Pentru a-l desparti de Elena Lupescu, regele Ferdinand si regina Maria decid sa il trimita la Londra sa reprezinte Romania la inmormantarea Reginei Vaduve Alexandra a Regatului Unit. De la Londra, Printul a plecat la Paris, unde a intalnit-o pe Elena Lupescu si a trimis in tara o telegrama prin care renunta la tron. Ferdinand I decide sa accepte aceasta renuntare si isi numeste nepotul Print mostenitor. 

           La moartea Regelui Ferdinand I, Mihai I urca pe tron la varsta de sase ani sub o regenta, prezidata de unchiul sau, printul Nicolae. Treptat in tara au aparut doua tabere cu vederi deosebite: PNL-ul, care recunostea actul de la 4 ianuarie si PNT care manifesta o opozitie fata de acele decizii si dorea intoarcerea lui Carol pe tron. Pana in 1930, institutia Regentei si-a pierdut din credibilitate si Carol era vazut drept salvatorul. In iunie 1930, Carol s-a intors in Romania, si-a detronat fiul pe care l-a numit Voievod de Alba Iulia si a urcat pe tron sub numele de Carol II.

      In timpul domniei sale, Carol II a sustinut cultura, urmand linia predecesorilor sai, dar dedicand mult mai multe eforturi. A infiintat Fundatia "Ferdinand I", a sustinut Academia prin Fondul Cultural "Regele Carol II". Mai mult infiinteaza numeroase fundatii culturale indreptate spre publicarea editiilor critice, a colectiilor autorilor clasici in tiraje de masa. Infiinteaza case de cultura, biblioteci, muzee, teatre, promoveaza cultura romaneasca in strainate.

        

Karl, Print de Hohenzollern-Sigmaringen

        La 20 februarie 1785 se nastea printul Karl de Hohenzollern-Sigmaringen, fiul lui Anton Aloys, Print de Hohenzollern-Sigmaringen si a Printesei Amalie Zephyrine de Salm-Kyrburn.  Dupa nasterea sa, mama sa a plecat in Paris. Printesa Amalie a fost crescuta in capitala Frantei si nu s-a adaptat niciodata la micul principat german asa ca dupa ce i-a oferit un mostenitor sotului sau, ea a plecat in orasul copilariei sale, unde a avut o relatie cu Alexandre de Beauharnais. Karl a fost educat de tatal sau fiind destinat sa devina Print de Hohenzollern-Sigmariengen.

     In 1808, la Paris, Karl s-a casatorit cu printesa Marie Antoinette Murat, fiica lui Pierre Murat (fratele mai mare al regelui Celor doua Sicilii, Joachim Murat)  si a Louisei d'Astorg. Cei doi au avut patru copii: Karoline, Karl Anton (tatal regelui Carol I al Romaniei), Amalie, si Friederike.

      In 1831, la moartea tatalui sau, Karl devine principatului Hohenzollern-Sigmariengen. Karl si-a educat copiii intr-o randuiala patriarhala, fiind in acelasi timp un domnitor sever ce veghea la respecatrea etichetei de curte si mai ales la disciplina de familie. Printul Karl era serios, cumpatat, cu spirit gospodaresc si cu o profunda dragoste pentru ordine

         Doi ani dupa ce a urcat pe tron, Karl a hotarat sa adune o adunare constitutionala, care mai apoi va crea constitutia principatului sau. Noua Constitutie a inlaturat mai multe legi medievale, ca iobagia.

         Marie Antoinette a murit la 19 ianuarie 1847. Dupa un an, Printul Karl s-a casatorit cu Katharina von Hohenlohe-Waldenburg-Schillingsfurst

     Anul revolutiilor nu a trecut cu vederea micul principat german. La 28 august 1848, Karl, profund mahnit de rasturnarea politica a decis sa renunte la domnie in favoarea fiului sau mai mare Karl Anton. Printul a murit la 11 martie 1853, la Bologna.

Regina Elisabeta a Romaniei

"Putini sunt aceia care sa se fi bucurat atat de mult ca mine cand am implinit saizeci de ani. Cand eram de douazeci de ani doream cu ardoare sa fiu de saizeci. Mi se parea ca aceasta varsta este limanul desavarsit al linistii si pacii si ca atunci cand viata, care a inceput pentru mine foarte viforoasa, ar trebui sa se netezeasca si sa sa oglindeasca numai in culori stralucite cel mai frumos apus de soare. Dar viata ramane de cele mai multe ori intunecata si plina de enigme pana la sfarsit. Nu viata se netezeste, ci sufletul.

      Prima Regina a Romaniei, Elisabeta a incetat din viata la 18 februarie 1916, la Curtea de Arges, orasul unde s-a refugiat dupa moartea sotului sau, Carol I. Elisabeta s-a nascut in anul 1843, fiind fiica printului Herman de Wied si a sotiei sale, printesa Maria de Nassau. In copilarie, Elisabeta a fost inconjurata mereu de intelectuali si a calatorit mult, devenind foarte cultivata. 

      Elisabeta de Wied a devenit Doamna si mai apoi Regina Romaniei prin casatoria cuprintul german Karl de Hohenzollern-Sigmariengen. Printesa s-a ridicat la inaltimea rolului sau devenind o mare Regina. Totusi, nu numai asta a facut-o sa ramana in istorie, ci mai ales munca sa artistica. Regina sensibila si cultivata a fost cunoscuta si sub pseudonimul literar Carmen Sylva. Carol si Elisabeta au fost un cuplul regal care au lucrat cu eficacitate la prestigiul si maretia Romaniei. Lasand politica pentru sotul sau, Elisabeta s-a consacrat in intregime lumii artelor si a facut din tara noastra locul de trecere obligatoriu pentru numerosi artisti si scriitori. La Bucuresti sau Sinaia, salonul Reginei era o adevarata curte a artelor. Elisabeta a Romaniei il sprijina pe Nicolae Grigorescu, pune bazele carierei lui George Enescu, fara sa luam in seama tot ceea ce a facut pentru scriitorii romani.

      Desi Regina Elisabeta a Romaniei a scris inca din copilarie, dupa moartea fiicei sale, Maria a Romaniei, Regina a gasit in scris un substitut pentru pierderea unicului sau copil :

 " De atitea ori spre odaita

Copilei  eu ma-intorc privind -

tresar si vreau sa plec sa prind

Ca-n fuga intra iar fetita

Pe larga usa chicotind

De-ai fi si inselator vederii

Un chip de mort, si mut ai sta

In orice chip te-ai arata

Sa nu te temi tu ca ma sperii

Copila, cu ivirea ta. "

        Regina ii arata poeziile lui Vasile Alexandri, care incearca sa o convinge sa le publice. Desi la inceput are rezerve (deoarce nu stie cum opera poetica se potriveste cu meseria de "Regina"), Carmen Sylva isi publica prima poezie in 1879, iar dupa doi ani la Bonn ii apare primul volum de poezie. In acelasi timp impreuna cu Mite Kremitz, Regina Elisabeta publica sub pseudonimul Dido si Idem cinci romane scrise in forma epistolara.

          Pe langa propiile poezii, Regina a tradus poezii ale lui Vasile Alexandri, Mihai Eminescu si alti mari poeti romani contribuind la rapandirea culturii romane in Europa.

           Pentru opera sa poetica, Regina Romaniei va primi laurii Academiei Franceze. 

Infanta Antonia a Portugaliei

 I must speak of Leopold & Antoinette. I must say now how charmed with her we are. How lovely she is and what a look of dear Aunt Victoire she has. How like her she is - only handsomer perhaps. And so simple & unaffected - and dear Leopold I am so fond of. Oh if Bertie & Alix were like them ! Of if Antoinette was in Alix's place ! she is so much more sympathique and grande dame. 

 - Regina Victoria    

Infanta Antonia a Portugaliei

   Infanta Antonia Maria Fernanda Micaela Gabriela Rafaela Francisca de Assis a Portugaliei, Printesa de Saxa-Coburg si Gotha s-a nascut la 17 februarie 1845, la Lisabona, fiind a treia fata a reginei Maria II si a regelui Ferdinand II al Portugaliei. 

       Maria da Gloria a murit in 1853 si Maria Anna, sora mai mare a Antoniei s-a ocupat de fratii sai. In 1858, Pedro V al Portugaliei se casatoreste cu printesa Stephanie de Hohenzollern-Sigmariengen. Printesa a fost insotita in noua sa tara de fratele sau, Leopold. Dupa moartea Stephaniei, care a fost lovitura foarte dura atat pentru Pedro, cat si pentru familia sa, Leopold a vizitat din nou Portugalia. Infanta Antonia avea 14 ani si a petrecut foarte mult timp alaturi de Print. In urmatoarele vizite ale lui Leopold in Portugalia, cei doi au devenit tot mai apropiati si in 1860 s-au logodit. Infanta Antonia si Printul Leopold s-au casatorit la 12 septembrie 1861. In timpul casatoriei de nunta, Antonia a aflat ca fratii ei Pedro V, Joao si Fernando au murit de holera. Fratele preferat al Antoniei a devenit Luis I. Infanta a fost foarte afectata de moartea fratilor sai. Mai mult, ea a avut dificultati de adaptare in noua sa tara. Antonia isi adora sotul, dar sangele latin al Infantei o facea sa fie mult prea diferita de aceasta familie tipic germana.
  
       Antonia si Leopold au avut trei copii: Wilhelm, Ferdinand si Karl Anton. Cei doi au avut o casnicie fericita, chiar daca Printesa Antonia petrecea foarte mult timp in tara sa natala. Fiica preferata a regelui Ferdinand II, Antonia a fost foarte afectata de casatoria acestuia cu contesa de Edla. La fel ca Maria Alexandrovna, cumnata sa, Infanta Antonia a fost sfasiata intre dragostea pentru tatal sau si dispretul fata de sotia sa. In Hohenzollern, Josephine de Baden, mama lui Leopold, a incercat treptat sa o schimbe pe Antonia, ceea ce a facut-o pe aceasta sa devina mai trista si distanta, dorind sa se intoarca in Portugalia.

Printul si Printesa Leopold de Hohenzollern, si cei trei fii: Wilhelm, Ferdinand si Karl

     In 1880, Romania condusa de cumnatul sau, Carol I devine Regat si pentru ca cuplul regal nu avea copii s-a decis ca mostenitorul Regelui va fi fratele sau, Leopold de Hohenzollern-Sigmariengen. Leopold si Wilhelm au renuntat la tron si Ferdinand, fiul preferat al Antoniei, devine mostenitorul unchiului sau, regele Carol I al Romaniei. Infanta Antonia a fost mereu impotriva plecarii fiului sau in Romania si a sperat ca nu v-a ajunge niciodata Rege. Pentru Antonia, fiul sau a ramas mereu Nando. Maria de Edinburg a fost deranjata de atitudinea soacrei sale, considerand ca Printesa Antonia continua sa isi vada fiul ca un copil. In scrisorile catre fratele sau, Luis I, Antonia scria "El ar fi acceptat un tron oriunde in lume, doar ca sa fie Rege, e atat de copilararos". Antonia, la fel ca Missy, era o femeie foarte puternica care nu intelegea cu Ferdinand nu a putut sa ii spuna niciodata nu unchiului sau.

       Infanta Antonia a incercat sa aduca cat mai mult din tara sa natala in Germania. Printesa Hohenzollern-Sigmariengen a decorat "Galeria portugheza" cu lucrurile mostenite de la Ferdinand II al Portugaliei; dintre toti copii reginei Maria II, Antonia era cea care iubea cel mai mult antichitatile si obiectele traditionale portugheze. 

      Alteta Sa Regala Infanta Antonia, Printesa de Hohenzollern a murit in decembrie 1913, cu putin timp inainte de urcarea fiului sau pe tronul Romaniei.