Alfred, Duce de Saxa-Goburg si Gotha

       In seara zilei de 30 iulie 1900, la Rosenau murea Alfred, Ducele de Saxa-Coburg si Gotha. Bolnav de cancer, ducele a murit dupa o operatie ce trebuia sa il ajute sa respire. La fel ca tatal sau, Printul Consort Albert al Regatului Unit, Afred nu s-a agatat de viata si a murit in somn. Alaturi de el erau sotia, ducesa Maria si trei dintre fiicele sale, Ducky, Sandra si Bee. Moartea lui i-a afectat puternic familia. La Windsor, regina Victoria exclama "O, Doamne! Scumpul meu Affy a plecat si el ... Este greu de suportat la optzeci de ani!". Fiica sa, regina Maria a Romaniei nu spune prea multe despre moartea tatalui sau in memoriile sale - semn al unei dureri profunde.

Alfred, Duce de Saxa-Coburg si Gotha

             Alfred s-a nascut in 1844, fiind al doilea fiu al Reginei Victoria si a Printului Consort. Alfred a fost fiul preferat al tatalui sau, care dezamagit de Edward, vedea in el multe din trasaturile sale. Dupa moartea Printului Consort, Alfred a inceput sa fie tot mai influentat de fratele sau mai mare, si Regina Victoria a inceput sa se teama de exemplu pe care Bertie l-ar putea avea asupra fratelui sau. Dupa moartea Printului Consort, Alfred a continuat calatorile in teritoriile britanice. In timpul unei vizite in Malta, printul Alfred a avut o aventura cu o localnica, aventura ce a ajuns la urechile Reginei. Dezamagita, Victoria a apelat la Printesa Mostenitoare a Prusiei pentru ajutor. Vicky a vorbit cu fratele sau, dar cu timpul trasaturile mostenite de la familiile Coburg si Hanovra au devenit tot mai puternice in personalitatea lui Alfred si relatia sa cu Regina nu va mai fi niciodata la fel.

            Ofiter in Marina Regala, Alfred era si mostenitorul unchiului sau Ernest II, duce de Saxa-Coburg si Gotha. In 1871, Regina Victoria considera ca a venit timpul ca Alfred sa se casatoreasca. Spre disperarea mamei sale, insa, Alfred a decis sa o cunoasca pe Marea Ducesa Maria Alexandrovna a Rusiei, unica fiica a tarului Alexandru II si a tarinei Maria Alexandrovna. Razboiul Crimeei era inca proaspat in mintea englezilor si Regina Victoria considera dinastia Romanov ca fiind "falsa si aroganta". In acelasi timp, Regina Victoria se temea si de diferentele de religie dintre cei doi. Totusi, treptat regina si-a schimbat parerea, mai ales ca Alfred nu se aratase interesat de alta femeie. Cei doi s-au casatorit in 1873, la Sank Petersburg. Cei doi au avut cinci copii, dar casatoria lor nu a fost una fericita. Maria nu s-a acomodat niciodata la Londra, si Alfred iubea mult prea mult marea, fiind plecat o mare parte a timpului. Maria si Alfred nu erau un cuplu popular. Maria era mult prea mandra de mostenirea sa rusa pentru a fi iubita in Anglia. Alfred nu era asa de cunoscut ca fratii sai. Mai mult era considerat plictisitor, rezervat si prea atasat de sticla. Spre sfarsitul vietii, pe masura ce greutatile s-au acumultat, problema sa cu bautura s-a agravat. 

             Alfred era mult mai timid decat fratii sai, de aceea multi nu reuseau sa il cunoasca. In acelasi timp, pentru cei care reuseau sa il cunoasca era un prieten valoros, cu multe interese. Creat duce de Edinburgh in 1866, Alfred si-a dedicat viata Marinei.

in picioare: Printesa Alexandra, Ducele Alfred, Printesa Victoria Melita, Printesa Beatrice, asezati: Ducesa Maria, Ducesa Alexandrine, Printesa Maria

             
                    In 1893, Printul Alfred a devenit Duce de Saxa-Coburg si Gotha la moartea unchiului patern, Ernest II si a trebuit sa isi paraseasca postul din Marina. Cu cateva luni inainte, cea mai mare fiica a lui Alfred s-a casatorit cu Ferdinand, Printul Mostenitor al Romaniei. Alfred nu a fost de acord cu acest mariaj, dorind ca Marie sa se casatoreasca cu nepotul sau, printul George de York. Regina Victoria a scris ca aceasta casatorie a fost "visul vietii lui Affie". Din fericire pentru Romania, Ducesa Maria a impiedicat aceasta nunta. Alfred a fost foarte dezamagit si relatiile dintre el si Bertie au fost stricate pentru cativa ani. 

                          Dupa viata aventuroasa petrecuta in Marina si ca reprezentant al Reginei Victoria, Alfred a fost plictisit de pozitia sa de Duce intr-un mic ducat german. In acelasi timp, el se temea de ce va face nepotul sau din poziitia de Imparat al Germaniei. Ultimul an al vietii lui Affie a fost marcat de pierderea unicului sau fiu, printul Alfred de Saxa-Coburg si Gotha.

Asasinarea Regelui Umberto I al Italiei

        In seara zilei de 29 iulie 1900, regele Umberto I al Italiei a fost asasinat de anarhistul Gaetano Bresci. Cu doi ani inainte, revoltele provocate de cresterea pretului paini din Milan au fost oprite prin folosirea tunurilor de catre generalul Bava-Beccaris. Umberto a timis o telegrama sa il felicite pe general si dupa l-a decorat. Gaetano Bresci a sustinut ca l-a asasinat pe Regele Italiei pentru a-i razbuna pe acei oameni ucisi in masacru.

         Al doilea rege al Italiei unificate a fost ingropat in Panteonul din Roma, alaturi de tatal sau Victorio-Emmanuell II. 

Mormantul lui Umberto I

       Umberto s-a nascut in 1844, fiind primul fiu al lui Victorio-Emmanuel II, pe atunci regele Sardiniei si viitorul rege al Italiei Unificate. Mama sa era Arhiducesa Adelaide a Austriei.  Umberto a participat la razboaiele de unificare ale Italiei, fiind alaturi de tatal sau. Dupa realizarea unificarii Italiei de catre casa de Savoia, a fost dificil sa se gaseasca Case Regale care sa vrea sa stabileasca legaturi cu aceasta, de aceea Umberto s-a casatorit cu verisoara sa primara, Marguerita de Savoia. Cei doi au avut un singur copil, viitorul Victorio-Emmanuel III.

Umberto I al Italiei

          Umberto a devenit Rege al Italiei la 9 ianuarie 1878. Spre deosebire de tatal sau, noul rege a decis sa fie cunoscut sub numele de Umberto I si nu Umberto IV (cum trebuia sa fie numit al patrulea rege al Sardiniei cu acest nume). Umberto a vrut ca prin aceast nume, unifiacarea Italiei sa se faca si prin persoana Regelui. Inca de la inceputul domniei sale, Umberto a decis sa faca un tur al tarii pe care a fost sortit sa o conduca. In noiembrie 1878, un anarhist a tras asupra Regelui si a primului ministru. Umberto I a scapat nevatamat, dar primul ministru a fost ranit in incercarea de a-si proteja Regele. 

                 Umberto I al Italiei a fost adeptul Triplei Aliante, facand numeroase vizite in Berlin si Viena. Multi italieni nu vedeau cu ochi buni apropierea de Imperiul Austro-Ungar, care continua sa detina anumite parti ale peninsulei. In acelasi timp, Umberto era adeptul extinderii influentei italiene in Africa. 

                In ciuda faptului ca domnia lui Umberto a fost considerata belle epoque, dupa tumultoasa domnie a tatalui sau, ea a fost si o perioada de tulburali sociale, de cresterea importantei ideilor socialiste.

Ducesa Frederica de Wurttemberg

             Al saptelea copil, o fiica,  a lui Frederick II, Duce de Wurttemberg si a sotiei sale printesa Frederica Dorthea de Bradenburg-Schwedt, s-a nascut la 27 iulie 1725. Ducesa a primit numele mamei sale, Frederica. Fratele sau mai mare, Frederick va deveni primul rege al Wurttembergului, in timp ce sora sa mai mare se va casatori cu mostenitorul tronului imperial si va deveni tarina Maria Feodorovna. 

 

Printul August de Saxa-Coburg si Gotha-Kohary

        La 26 iulie 1881 murea printul August de Saxa-Coburg si Gotha-Kohary. Nascut in 1818, August era al doilea fiu al printului Ferdinand de Saxa-Coburg si Gotha si a sotiei sale, bogata mostenitoare maghiara Maria Antonia Kohary de Csabrag si Szitnya. Cand tatal Mariei Antonia a murit, Ferdinand a adaugat la numele sau si cel de Kohary, fondand o noua ramura a dinastiei, Saxa-Coburg si Gotha-Kohary. August era fratele regelui Ferdinand II al Portugaliei si al Victoriei, ducesa de Nemours. Printre verisorii sai se numara regina Victoria si printul Albert ai Angliei, regele Leopold II al Belgiei si Carlota, Imparateasa Mexicului. 

Printul August

         Dupa moartea tatalui sau si renuntarea fratelui sau mai mare, August a mostenit a treia avere imobiliara din Austro-Ungaria. In 1836, printul August intra in armata austro-ungara, obtinand treizeci de ani mai tarziu gradul de general de brigada.         

            In 1843, printul August se casatoreste cu printesa Clementine de Orleans, cea mai mica fiica a regelui Louis-Philipe I. Mariajul parintilor sai a fost inegal, de aceea casatoria sa cu fiica suveranului Frantei ii intareste pozitia la curtea vieneza. Din aceasta casatorie se vor naste cinci copii: Filip, August, Clothilde, Amelie si Ferdinand (viitorul Rege al Bulgariei). In primii ani ai casniciei, August si Clementine stau mult timp la curtea lui Louis-Philippe, dar revolutia din 1848 le schimba viata. O parte importanta a bunurilor familiei Orleans sunt confiscate si aceastia pleaca in exil. Mai mult, revolutia din Ungaria ameninta privilegiile seniorilor. Dupa infrangerea revolutiei din Ungaria de catre armata Rusiei, familia Saxa-Coburg si Gotha-Kohary isi recapata posesiunile din aceasta tara. In 1851, August devine membru in Parlamentul din Ungaria. Pasionat de stiinte, printul devine un adevarat mecena. August de Saxa-Coburg si Gotha-Kohary moare in 1881, cu sase ani inainte ca fiul sau sa devina domnitor al Bulgariei.

Printesa Elisabeth de Bavaria

      Elisabeth Gabriele Valerie Marie, Ducesa in Bavaria s-a nascut la 25 iulie 1876, fiind fiica ducelui Karl-Theodor si a infantei Maria Josepha a Portugaliei. Ea a fost numita in onoarea matusii paterne, Imparateasa Elisabeth a Austriei. Ducele era un barbat liberal si antecleric. Daca in tinerete el a intrat in armata, dupa razboiul din 1870 s-a dedicat studiilor de medicina. Maria Josepha era infirmiera la clinica creata de sotul ei. In tinerete, Elisabeth a invatat meseria de infirmiera alaturi de ei. 

Printesa Elisabeth si Printul Albert

       In 1897, la Dreux, la inmormantarea ducesei de Alencon, matusa sa, Elisabeth il cunoaste pe printul Albert al Belgiei, mostenitorul unchiului sau Leopold II. La trei ani de la intalnirea lor, Albert o cere in casatorie. Desi foarte diferiti, cei doi s-au iubit foarte mult. Albert ii scrie la putin timp dupa logodna "In timpul acestei vizite la Possenhofe, atat de placuta, dar atat de scurta, am ajuns sa te cunosc mai bine, si mai mult decat orice, trebuie sa iti marturisesc ca am ajuns sa apreciez mai bine inteligenta si bunatatea care o caracterizeaza pe draga mea Lisa si care m-au cucerit din prima zi cand am cunoscut-o. Stii ca eu nu am multe calitati, dar iti promit cu toata sinceritatea sa am una: pentru totdeauna o sa ma straduiesc sa merit o sotie ca tine." La 2 octombrie 1900, Elisabeth de Bavaria se casatoreste cu Albert. Pentru urmatorii treizeci si patru de ani, fantezia si vioiciunea Elisabethei o vor face partenera perfecta pentru Albert, cel serios, studios si oarecum pesimist.

       Elisabeth si Albert au trei copii: Leopold, Charles si Marie Jose. In perioada in care Albert este printul mostenitor al Belgiei, Elisabeth isi transforma casa in centrul cultural al Bruxelles-ului. Ea insasi artista, sculptorita si violonista talentata, Elisabeth este printesa perfecta. In 1909, Albert urca pe tron. In timpul domniei lor, Regele si Regina vor reprezenta idealul familiar. Imaginea lor devine legenda dupa primul razboi mondial. Desi germana prin nastere, regina Elisabeth si-a ales tabara inca din 1914. Dupa ce si-a pus copiii la adapost in Anglia, ea revine in tara pentru a fi alaturi de sotul ei. Timp de patru ani, Regele Cavaler si Regina Infirmiera impartasesc viata spartana si periculoasa. Elisabeth organizeaza spitalele de campanie, insufleteste medicii, panseaza ranitii. Pierre Nothomb spunea El este seful, dar ea e sufletul.

      Dupa razboi, regina Elisabeth a devenit modelul rafinamentului. Curajoasa, independenta, puternica, Regina era pasionata de calatorii, stiinte, egiptologie. Inainte de toate, Regina era o sotie si mama, fiul sau viitorul rege Leopold III scria "Noi eram o familie adevarata. Tatal si mama mea erau uniti de o dragoste minunata ... aceasta dragoste nu a slabit niciodata: o dragoste ce nu are nevoie de cuvinte sau demonstratii, dar care a fost substanta si fericirea vietii lor. A fost un privilegiu pentru copii sa fie crescuti de un cuplu care niciodata nu a incetat sa proiecteze imaginea unei uniuni perfecte ".

Printul Charles, Regina Elisabeth,Printesa Maria-Jose, Regele Albert I, Printul Leopold

        La 17 februarie 1934, Albert moare. Regina Elisabeth este distrusa  si familia sa este ingrijorata din cauza pericolului pe care tristetea il are asupra sanatatii sale. Elisabeth afirma "Lasati-ma in pace. Daca ma imbolnavesc, cu atat mai bine. Vreau sa mor, vreau sa fiu alaturi de Albert al meu". Pentru restul vietii, Elisebeth isi va dedica viata memoriei sotului sau. Din pacate, moartea lui Albert nu a fost ultima incercare la care a fost supusa Regina Elisabeth. In 1936, fiul si nora sa au un accident rutier si Regina Astrid moare. Elisebeth reprezinta un sprijin pentru fiul sau, Leopold si pentru nepotii sai. Ea e cea care i-o va prezenta pe Lillian Baels Regelui. In timpul celui de al doilea razboi mondial, Franta il acuza pe Leopold ca a tradat cauza aliatilor sub influenta mamei sale germane. In acelasi timp, regina Elisabeth organizeaza o retea de informatii si de complicitati prin care va salva numerosi evrei. 

     Dupa razboi, regina Elisabeth continua sa sustina numeroase opere caritabile, sociale si medicale. Cu toate aceste, varsta ii accentueaza caracteristicile mostenite de la familia Wittelsbach. Regina moare in 1965.

Printesa Charlotte a Prusiei

             Printesa Victoria Elisabeth Augusta Charllotte a Prusiei s-a nascut la 24 iulie 1860, fiind prima fiica si al doilea copil al imparatului Frederick III si a Victoriei, Printesa Regala a Regatului Unit. Printesa Regala a fost norocoasa ca a supravietuit nasterii primului copil, viitorul Wilhelm II, iar nasterea fiicei sale a fost lipsita de probleme. Printesa a fost numita in onoarea bunicii materne, regina Victoria, in onoarea matusii paterne, regina Elisabeta a Prusiei, in onoarea bunicii paterne, Augusta, printesa mostenitoare a Prusiei. Numele cu care va fi cunoscuta pentru tot restul vietii sale va fi dat in onoarea surorii bunicului sau, printesa prusaca care a devenit tarina Alexandra Feodorovna. Din cauza incercarilor fratelui sau mai mare de a-i spune "dear sister" sau "little sister", ea a ajuns sa fie cunoscuta drept Ditta. 

                   In 1862, s-a nascut fratele mai mic al Charlottei, Henry. El a fost urmat de doi baieti, Waldemar si Sigismund (care au murit in copilarie) si de trei fete, Victoria, Sophia si Margaret. Printesa regala si-a tratat in mod diferit primii trei copii de ultimele trei fete. La nasterea Charlottei si a fratilor sai, Vicky era inca foarte tanara. Mai mult, Wilhelm si Bismarck nu vroiau ca Vicky sa educe viitorul imparat al Germaniei intr-o maniera liberala. In acelasi timp, Printesa Regala a avut asteptari mai mari de la copiii mai mari decat de la cei mici. Cu timpul ea a inteles ca dorinta ei de a-i educa in aceeasi maniera in care a fost ea educata va avea un efect negativ, la fel cum a fost cazul cu fratele sau, viitorul Edward VII. Victoria, Sophia si Margaret si-au adorat mama si au avut o relatie foarte stransa cu aceasta, spre deosebire de Charlotte care a fost mereu  o sursa de neliniste pentru Printesa Regala. 

Adolphe, Mare Duce de Luxembourg

Marele Duce Adolphe de Luxembourg

       La 24 iulie 1817 s-a nascut Adolphe Guillaume  August Charles Friedrich de Nassau, cel mai mare fiu al lui Guillaume de Nassau si primei sale sotii, Louise de Saxa-Altenburg. Printre surorile lui Adolphe se numara Therese de Oldenburg (mama marii ducese Alexandra Petrovna), Marie de Wied (mama Reginei Elisabeta a Romaniei), Helene de Waldeck si Pymont (mama Reginei Emma a Tarilor de Jos si a ducesei Helena de Albany) si Sophia a Suediei (mama regelui Gustav V al Suedie). 

       In  1839, Adolphe devine duce de Nassau, la moartea tatalui sau. In 1843, in timpul unei vizite in Rusia, Adolphe o cunoaste pe marea ducesa Elisabetha Mihailovna, nepoata tarului Paul I. Cei doi se indragostesc, casatorindu-se in anul urmator. Din pacate Marea Ducesa moare la mai putin de un an de la casatorie. In onoarea sotiei pierdute, Adolphe ordona costruirea bisericii ortodoxe Sf. Elisabeta, unde este inmormantata sotia sa. 

       In 1851, Ducele de Nassau se recasatoreste cu printesa Adelheid-Marie de Anhalt-Dessau. Cei doi au cinci copii, dar doar doi ajung la maturitate: Guillaume IV, Mare duce de Luxembourg si Printesa Hilda de Luxembourg.   

       In 1890, verisorul indepartat al lui Adolphe, regele William III al Tarilor de Jos moare. Pe tronul Tarilor de Jos urca fiica sa Wilhelmina, dar in Luxembourg se aplica legea salica asa ca tronul marelui ducat ii revine lui Adolphe. Marele duce Adolphe I domneste timp de cinsprezece ani, fiind urmat de fiul sau Guillaume IV. Guillaume nu are decat fete, deci in 1907, legea salica care i-a permis lui Adolphe sa urce pe tronul Luxembourgului este modificata pentru a asigura independenta Marelui Ducat.

85 de ani de la urcarea pe tron a regelui Mihai

        Conform actului de decadere din drepturi de la 4 ianuarie 1926, dupa moartea regelui Ferdinand I pe tronul Romaniei a urcat nepotul sau, principele Mihai, in varsta de sase ani. Abandonat de tata, dar sustinut de doua femei puternice, mama printesa Elena si bunica vaduva Regina Maria, Mihai a domnit asistat de o regenta pe durata minoratului. 

Regina Vaduva Maria a Romaniei, Regele Mihai I, Printesa Mama Elena a Romaniei

        In iunie 1930, Mihai I isi pierde tronul, tatal sau fiind proclamat Rege al Romaniei sub numele de Carol al II-lea. Mihai devine din nou rege in septembrie 1940, intr-una din cele mai negre perioade ale istoriei Europei. In decembrie 1947, el si-a pierdut tronul pentru a doua oara. In octombrie 2011, Mihai I a aniversat 90 de ani in tara sa, fiind recunoscut drept unul din putinele simboluri ale Romaniei. Discursul sau in fata parlamentului a reprezentat poate singura clipa de normalitate din ultimii 64 de ani. 

Ferdinand I, Regele Romaniei

^“să-mi consacru munca poporului român, a cărui propăşire a fost, 

fără  preget şi fără încetare, scopul vieţii mele“.

    Deoarece Elisabeta, soţia princepelui Carol, născută Wied, nu a dăruit ţarii mult doritul moştenitor al tronului, principele i-a cerut prinţului Ferdinand, fiul fratelui său Leopold, să-şi sacrifice cariera stălucită de ofiţer, comodă pe timp de pace, dar în primul rând etnicitatea germană, recomandându-l poporului român ca pe moştenitorul al tronului. Ca om de onoare şi caracter, Ferdinand s-a conformat cu bucurie şi conştiinciozitate obligaţiei ce i s-a impus, aceasta chiar şi cu riscul ca sub rigoarea îndeplinirii ei să i se frângă inima.⁴⁵

Regele Ferdinand I

El va fi regele Ferdinand I, cel mai bun rege pe care l-am avut. Se urcă deci pe tron în 1914. Este căsătorit cu o prinţesă pe jumătate engleză, pe jumătate rusoică, viitoarea regină Maria, nepoată de fiu a reginei Victoria a Angliei şi nepoată de fiică a ţarului Alexandru al II-lea. Femei cu mult cap politic şi foarte energică. În mare parte sub influenţa ei, dar şi fiindcă îşi dă seama care este adevăratul interes al poporului român, regele Ferdinand îşi calcă pe inimă, el, născut şi crescut în Germania, devine mai român decât mulţi români şi hotărăşte, în august 1916, să intre în război împotriva propriei sale patrii.⁴⁶

Voinţa majorităţii oamenilor politici o rezumă Nicolae Filipescu, adesându-se regelui: “Sire, să mori pe Câmpia Turzii (acolo unde murise Mihai Viteazul) sau să te încoronezi la Alba Iulia (acolo unde se încoronase şi Mihai)”⁴⁷

Înainte de jerfa celor 800000 de morţi pentru înfăptuirea României Mari, a fost nevoie de jerfa morală a regelui Ferdinand. Puţini poate îşi dau seama, în toată amploarea ei, de drama sufletească a defunctului rege, omul duios şi plin de scrupule, cu simţul datoriei în sânge, cu cugetul tulburat de conflicte de conştiinţă. “Am simţit, spune el, o mare mâhnire, căci am înţeles de ce avea să mă indepărteze acea cale pentru totdeauna: de familia mea, de amicii mei de odinioară, de afecţiunile din copilărie. A fost în mine o luptă a conştiinţei şi a inimei. Conştiinţa a învins. Atunci am putut păstra neclintită speranţa de a învinge pe Mackensen, deoarece reuşisem să înving în mine pe un Hohenzollern”.⁴⁸

La 27 august, regele şi-a convocat miniştri şi politicienii la un consiliu de coroană. Cu această ocazie el arată cea mai mare stăpânire de sine. Mâna lui nu trădează nimic din lupta grea ce se dă în sufletul lui.⁴⁹ Duelul dintre suveran şi Petre Carp, personaj de factură shakesperiană, dă măsura capacităţii regelui Ferdinand, nebănuită de public. La cuvintele lui Carp care spune că se va ruga lui Dumnezeu ca armata română să fie bătută, că numai aşa va scăpa România de la pieire, regele îi ripostează: “vorbele d-vs. Au izvorât dint-o necugetată mânie. Aţi greşit şi adineaurea, când aţi vorbit de interesele dinastiei. Nu cunosc acele interese. Dinastia va urma soarta ţării; învingătoare cu ea sau învinsă cu ea”. Când tot Carp găseşte de cuviinţî să-i spuie: “Sire, Hohenzollernii nu pot fi învinşi”, regele îi va da cu promtitudine replica, semnificativă şi profetică - “vă înşelaţi d-le Carp, am învins deja unul”; se referea la dânsul.⁵⁰  

Regele Ferdinand I si Regina Maria pe
coperta New York Times

  La 28  august 1916, de ziua Sfintei Marii ortodoxe şi deci ziua reginei, armatele române au trecut Carpaţii  şi au pătruns in Transilvania după ce Bucureştiul a declarat război Austro-Ungariei. Pentru a-l menaja pe rege, guvernul a evitat să declare război Germaniei, cu care, la urma urmelor, România n-avea nici un conflict teritorial. Românii au fost învingători în Transilvania şi au respins trupele austro-ungare peste o sută de kilometri. Din nefericire, furios să vadă o ţară guvernată de un Hohenzollern ce alesese tabăra adversarilor săi, Wilhelm al II-lea a decis să zdrobească România cu toate mijloacele militare de care dispunea, neezitînd chiar să ia o parte dintre trupele de la Verdun pentru a le trimite pe frontul romanesc.⁵¹ Deşi a luptat cu eroism şi spirit de sacrificiu, armata română – copleşită de numărul şi mai ales de tehnica inamicului – a fost nevoită să se retragă din Transilvania, apoi din Oltenia, Muntenia şi Dobrogea.⁵² La 12-25 noiembrie regale, apoi şi guvernul român la 20 noiembrie/ 3 decembrie, au părăsit Bucureştiul, plecând spre Iaşi, care a devenit capitala vremelnică a României. A urmat o perioadă foarte grea pentru poporul român, inclusiv pentru monarhie. În teritoriul ocupat, autorităţile germane susţineau că “oficial Regatul României” nu mai există. Au oprit ca să fie pomenit în biserici regele şi chiar să se pronunţe numele lui.⁵³

 Pacea de la Brest-Litovsk i-a determinat pe conducătorii români să se angajeze pe aceeaşi cale. Clemenceau le-a interzis-o în mod formal, în  timp ce englezii  şi italieni le dădeau sfaturi opuse. În mai 1918, împotriva voinţei reginei Maria, care preconiza rezistenţa îndârjită şi prefera capitulării exilul, al patrulea Tratat de la Bucureşti a fost semnat cu imperiile centrale de un guvern roman de colaborare. România rupea astfel în mod oficial legăturile sale cu Aliaţii şi devenea o ţară total supusă imperialismului economic german.⁵⁴ Regele Ferdinand, cu toate presiunile şi ameninţările de fiecare zi ale puterilor centrale şi ale guvernului român, mereu amâna ratificarea unui tratat care mutila pământul ţarii. Spre marea lui cinste, acest tratat n-a purtat niciodată iscălitura sa regală.⁵⁵

Principele Mostenitor Ferdinand al Romaniei

Războiul fusese crud cu România abandonată, învinsă, cotropită şi martirizată, dar prin el, regele Ferdinand I şi regina Maria refăcuseră România Mare, a lui Mihai Viteazul.⁵⁶ Monarhii, încoronaţi solemn la Alba Iulia la 15 octombrie 1922, s-au consacrat transformării ţării lor într-un stat cu adevărat modern. În 1923, noua constituţie promulgată de rege integra în viaţa naţiunii sufragiul universal şi reforma agrară, vechile visuri ale lui Cuza. Regele Ferdinand şi regina Maria au devenit ambasadori itineranţi ai ţării lor.⁵⁷

În dimineaţa zilei de 20 iulie 1927 regele Ferdinand a încetat din viaţa, iar la 23 iulie a fost inmormânta - “cu o pompă vană şi rece” – în biserica mănăstirii Curtea de Argeş, alături de înaintaşul său, Carol I.⁵⁸ 

După numai 13 ani de domnie, dintr-un "necunoscut", Ferdinand avea sa devina un mare Rege, supranumit fie "Intregitorul", fie "Lealul" pentru felul in care şi-a dedicat viaţa ţării sale. 

Regele George II al Greciei

            La 20 iulie 1890, la vila regala din Tatoi s-a nascut printul George, cel mai mare fiu al regelui Constantin I al Greciei si al sotiei sale, printesa Sophia a Prusiei. Micul print a fost numit in onoarea bunicului patern, regele George I al Greciei.

Printesa Adelheid de Hohenlohe-Langenburg

            Printesa Adelheid de Hohenhole-Langenburg s-a nascut la 20 iulie 1835, fiind al cincilea copil al printului Ernest I de Hohenhole-Langenburg si a printesei Feodora de Leiningen, sora reginei Victoria a Regatului Unit. Familia Hohenhole-Langenburg era o modesta familie regala din Germania, care si-a pierdut ducatul odata cu formarea Regatului Wurttembergului, dar si-a pastrat rangul. Familia Adei, cum era cunoscuta printesa, s-a bucurat de o relatie apropiata cu regina Angliei. 

             Printesa Adelheid a avut reputatia de a fi foarte frumoasa, atragand atentia unui numar mare de pretendenti. Unul din acesti pretendenti a fost imparatul Napoleon III, care era cu douazeci si sapte de ani mai mare decat Ada. Oricat de tempatat a fost pentru Ada propunerea de a deveni Imparateasa Francezilor, regina Victoria si parintii ei s-au opus mariajului. Regina Victoria ii scria surorii sale "Stii cum este el, care este caracterul sau, care este anturajul sau si cat de imorala este Franta si societatea franceza - de abia se uita la ce e gresit, ci mai degraba la ce este la moda - stii cat de nesigura este pozitia lui - stii care ii este varsta ... si bineinteles ca dorinta sa de a se casatori [cu Ada] este una politica ... Te rog sa iti imaginezi pentru un moment ceva mai oribil decat o astfel de soarta pentru acest copil inocent." In ciuda acestei scrisoare, care prezinta nelinistile unei matusi pentru nepoata sa, opozitia reginei era mai degraba politica. Victoria si Albert nu doreau sa ofere legimitate imperiului creat de Bonaparte printr-o alianta regala. Trei ani dupa refuzarea propunerii lui Napoleon III, printesa Adelheid s-a casatorit cu printul Frederick de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Augustenburg

Bibliografie

Justin Vovk, Imperial Requiem: Four Royal Women and the Fall of Empire  

Regina Louise a Prusiei

Regina Louise a Prusiei

       La 19 iulie 1810 murea Regina Louise a Prusiei, in varsta de doar 34 de ani. Moartea sa in mijlocul razboaielor cu Napoleon a fost o lovitura dureroasa pentru sotul sau, Frederick William III, dar si pentru poporul sau. Dupa moartea sa, Louise a devenit "personificarea nationalismului prusac". Regina Louise a Prusiei a devenit un model care combina virtutea, modestia, gratia innascuta si bunatatea. Pentru posteritate, regina Louise a devenit idealul atributelor feminine: virtutea de sotie, bunatatea de mama si dragalasenia.

      Louise s-a nascut in 1776, fiind fiica ducelui Charles de Mecklenburg si a lui Friederike de Hessa-Darmstadt. Dupa moartea mamei sale si mai apoi a mamei vitrege, Louise si sora sa Frederika au fost educate de bunica materna Marie Louise de Hesse-Darmstadt. In 1793, Louise s-a casatorit cu Frederick Wilhelm, printul mostenitor al Prusiei. Noua printesa mostenitoare a fost primita cu bucurie in Berlin, captivand prin frumusetea sa. Frederick Wilhelm si Louise au avut noua copii: Frederick Wilhelm, William, Charlotte, Frederica, Charles, Alexandrine, Ferdinand, Louise, Albert. Cuplul princial a trait mai mult la tara, bucurandu-se de o casnicie fericita. In 1797, Frederik Willhelm urca pe tron, si Louise ii scrie bunicii sale: "Sunt acum Regina si ce ma bucura cel mai mult este speranta ca acum nu mai trebuie sa am atata grija cu actiunile mele de binefacere." Louise a avut un rol mult mai important decat predecesoarele sale, fiind pentru prima oara cand o Regina a Prusiei si-a insotit sotul mai departe de capitala. Inca de la inceput Frederick Wilhelm si-a consultat sotia in probleme de stat, si treptat ea a devenit o figura importanta in guvern.

        In 1806, Louise si-a convins sotul sa intre in razboi cu Napoleon. Regele si regina au insotit trupele la Jena, dar au trebuit sa fuga in urma victoriei lui Napoleon. In mijlocul tratativelor a ceea ce va fi numita Pacea de la Tilsit, regele Prusiei i-a cerut lui Louise sa se intalneasca cu Imparatul.Napoleon nu a cedat rugamintelor reginei, dar a incercat sa ii distruga reputatia. Aceste incercari nu au facut decat sa creasca dragostea Prusiei pentru Regina ei. Nici dupa semnarea pacii, Louise nu s-a putut intoarce la Berlin si in 1808 a fost bolnava tot anul. Dupa ce s-a intors acasa, ea si-a gasit casa devastata de francezi. 

         In 1810, Regina Louise a Prusiei a murit in bratele sotului sau. Un general german afirma "Sfanta noastra este acum in rai".

Regina Maria a Romaniei

  “te binecuvântez, iubită Românie, ţara bucuriei şi a durerii mele, 

minunată patrie care locuieşti in inima mea.Frumoasă țară pe care am văzut-o întregită, a cărei soartă mi-a fost îngăduit să o văd împlinită. Fii tu veșnic îmbelșugată, fii tu mare și plină de cinste, să stai veșnic falnică printre națiuni, să fii cinstită, iubită și pricepută. Am credința ca v'am priceput: n'am judecat, am iubit..."

Principii mostenitori Maria si Ferdinand al Romaniei

       

    Alertat de chestiunea Văcărescu, Carol I a hotărât să-l însoare cât mai curând pe moştenitorul tronului, pentru a asigura continuitatea dinastică printr-o căsătorie respectabilă, care să nu facă de râsul Europei tanara monarhie romana. Mai mult, Regele Romaniei priveste spre Germania, la fel cum a facut in urma cu mai mult de doua decenii, la casatoria sa. După mai multe discuţii cu Wilhelm II, Carol se hotărăşte să i-l dea în grijă pe Ferdinand pentru a-l căsători rapid şi conform rangului său.⁶⁰ Wilhelm II, ajutat de sora sa Charlotte se hotaraste sa il casatoreasca cu  vara sa primară, tânăra şi fermecătoarea Maria de Saxa Coburg si Gotha, fiica ducelui de Edinburgh^.

            Tânăra prinţesa de şaisprezece ani, imatură şi privată de sfaturile tatălui şi bunicii ei a căzut în capcana matrimonială care i se întindea. Ea i-a spus „da” lui Ferdinand mai degrabă din delicateţe faţă de timidul tânăr decât din dragoste adevărata ⁶²: “Tânărul prinţ  era de o sfială chinuitoare şi râdea, mai mult ca de obicei, pentru a o ascunde. Lucru ciudat, tocmai această nemaipomenită timiditate mă atrăgea; era într-însul ceva atât de tineresc, îl simţeai plin de o aşa stăpânită lăcomie de viaţa şi poate şi de oarecare slăbiciune. Parcă-ţi venea să-i netezeşti calea, să-l faci să se simtă în largul lui. Regele Carol I a vizitat Londra pentru a-i multumi Reginei Victoria de bucuria pe care i-o face Romaniei, oferindu-i una din nepoatele sale pentru a-i fi Regina. 

Principesa mostenitoare Maria
 a Romaniei

      Căsătoria s-a dovedit a fi un succes diplomatic de scurtă durată pentru Kaiser, căruia viitoarea regina Maria a României îi va aminti într-o zi că n-a încetat niciodată să fie o prinţesa engleză. Pentru monarhia română, în schimb, această căsătorie a fost o nesperată şansă de a accede în primele rânduri ale monarhiilor europene în virtutea strânselor legături ale noii prinţese moştenitoare cu toate dinastiile prestigioase ale vechiului continent. În timp ce Carol I şi nepotul său Ferdinand erau veri îndepărtaţi ai Kaiserului, Maria era vară primară deopotrivă cu Wilhelm II, cu viitorul George V al Angliei,  şi prin mama sa, ea însăşi mare-ducesă rusă, cu viitorul ţar Nicolae II. De altminteri, dinspre ramura Saxa-Coburg, în afară de verii englezi, mai era strâns înrudita cu regele Leopold II şi nepotul său, viitorul Albert I al Belgiei, ca şi cu prinţul Ferdinand I al Bulgariei,  care va deveni rege in 1908. Mai mult, verisoarele sale Maud de Wales, Victoria Eugenia de Battenberg, Sophia de Prusia si Alix de Hessa si Rin vor deveni Regine in Norvegia, Spania, Grecia precum si Imparateasa a Rusiei. Astfel prinţesa moştenitoare aducea ca zestre un inestimabil prestigiul, unei monarhii romaneşti, prea recente pentru a fi luată in considerare. Casatoria a fost sarbatorita la Sigmariengen.

        Primii ani ai casatoriei au fost foarte grei pentru printesa mostenitoare. Regele Carol I exercita un control deplin asupra vietii mostenitorilor sai. La Bucuresti, Maria era singura cu Ferdinand si Carol, fiindu-i interzis contactul cu aristocratia romana. Mai mult, printesa a ramas insarcinata si in octombrie 1893 l-a nascut pe printul Carol. Anul 1893 a marcat si reintoarcerea Reginei Elisabeta la Bucuresti. Daca printesa mostenitoare spera ca atmosfera de la Curtea Regala a Romaniei se va schimba odata cu reintoarcerea Reginei, ea a fost repede dezamagita. Elisabeta vroia sa faca din Maria cel mai stralucitor smarald al curtii sale, fiind dezamagita de refuzul acesteia. In acelasi timp, Missy a vazut doar partile negative ale Reginei; Elisabeta e credula, visatoare, nu are niciun simt practic, nu se gandeste la consecintele actiunilor sale. Un alt motiv al divergentelor dintre Maria si Regele si Regina Romaniei au fost copii sai. Carol si Elisabeta considerau ca printesa mostenitoare este mult prea tanara pentru a avea grija de educatia copiilor sai. 

Principele Carol, Principesa Maria, Principesa mostenitoare Maria cu
principele Nicolae, Principesa Elisabeta, Principele mostenitor Ferdinand

         In aceasta perioda, Maria era foarte fericita cand pleca din Romania. Desi Carol nu le permitea printilor mostenitori sa plece in vacanta, el nu putea impiedica participarea la anumite ocazii familiale. In 1894, Maria si Fedinand au fost la Coburg la nunta surorii preferate a printesei mostenitoare, Victoria Melita de Saxa-Coburg si Gotha cu printul Ernest de Hessa si Rin. In 1896, Printii mostenitori ai Romaniei vor merge in Rusia la incoronarea tarului Nicolae II si a tarinei Alexandra Feodorovna. 

  În 1897, Ferdinand se îmbolnăveşte de febră tifoidă. Pentru Maria, a cărei frivolitate nevinovată îl enervează pe Rege, moartea lui Ferdinand riscă să însemne sfârşitul aventurii sale în România. Adaptarea este prea nouă, prea fragilă pentru a supravieţui unei crize de acest fel.⁶⁵ Totuşi, Maria se va bate pentru a-l susţine pe Ferdinand în lupta sa cu boala. Se va bate pentru ca ştie că  acest om, mai mult decât un complice afectuos decât un amant adevărat este cheia destinului său; se va bate pentru ca renunţarea, abandonul în faţa fatalităţii sau a ceea ce laşii numesc fatalitate nu este în natura sa.⁶⁶ Ferdinand se va face bine, si Maria va incepe sa se gandeasca la Romania ca la tara sa. 

     

        Eduard al VII-lea şi Maria de România sunt singurii care au moştenit cu adevărat talentul politic al tatălui şi al bunicului lor. Calcul –  şi  nu duplicitate – pentru a pune în practică un proiect concret, precis, bine pus la punct. Albert dorea să  facă din Victoria, din aceasta mică floare, o mare Regină. A reuşit. Eduard dorea să-şi apropie ţara de origine Anglia, de cea care a reprezentat pentru el uneori fericirea, dar întotdeauna bucuria de a trăi: Franţa. A reuşit.⁶⁷ Din momentul in care Maria a inceput sa se gandeasca la Romania ca la tara sa va dori sa facă din această ţărişoară de la marginea Europei un edificiu uriaş care va fi botezat „România Mare”. Din momentul in care va începe să se gândească la acest proiect şi instinctul ii va spune că proiectul este bun, se va lupta şi, asemenea lui Albert şi Eduard, va învinge.

Incoronarea Regelui Ferdinand si a Reginei Maria
la Alba Iulia

          Prinţesa moştenitoare avea darul faptei creatoare. La soţul ei – cel puţin in perioada cât a fost succesor la tron – spiritul de iniţiativa era încă slab dezvoltat; el se subordona de bunăvoie conducerii autoritare pe care o întruchipa regele. Drept urmare, alături de această femeie, pe cât de energică, pe atât de genială, Ferdinand a devenit un alt om. El a înţeles că in lupta vieţii – luptă de care nici măcar un cap încoronat nu este scutit – două energii fac mai mult decât una. Maria isi urma obiectivele fara a se gandi la consecinte, in timp ce sotul ei era cel care, indeplinind rolul unui monarh constitutional, lega puntile rupte de Maria. Timp de aproape 35 de ani, cei doi au fost o echipa unita, punand binele Romaniei in fata dorintelor personale. Maria si Ferdinand au avut sase copii: Carol, Elisabeta, Maria, Nicolae, Ileana si Mircea. 

           La izbucnirea primului război mondial, Maria a optat pentru angajarea României de partea Antantei. Convinsă ca Aliaţii vor triumfa, Maria refuză orice tratat ce ar amâna Marea Unire. Într-o discuţie cu I.G Duca, regina Maria spunea: “N-am venit în România ca după 20 de ani să renunţ la Coroana României. Nu mi-am sacrificat tinereţea şi nu m-am ostenit ca să dau ţarii aceşti moştenitori de Coroană ca să-i văd acum rătăcind prin lume ca principi germani în exil”⁷⁰. Dupa urcarea pe tron a sotului sau, Maria va fi alaturi de el, sfatuindu-l si incurajandu-l. Convingerea ca Aliatii vor castiga a ramas la fel de puternica chiar si in perioda exilului din Moldova. Devotamentul de care Regina a dat dovadă în timpul războiului la căpătâiul răniţilor, statornicia sa în orele de zbucium ale anilor 1917 şi 1918 i-au câştigat o preţuire vecină cu veneraţia.  La 1 decembrie 1918, Maria si Ferdinand I se vor intoarce triunfatori la Bucuresti.

     

    Dupa razboi, Romania a trebuit sa isi apere pe cale diplomatica ce a cucerit pe calea armelor. Din cauza pacii de la Bucuresti, Clemenceau, Wilson si Lloyd George nu doreau sa accepte statutul Romaniei ca tara invingatoarea. Crucea de razboi pe care Clemenceau i-o decernase reginei Maria era expresia curajului Reginei, si nu a aliantei cu Romania. La Paris,. Bratianu ingreuna lucrurile cerand respectarea conditiilor sub care Romania a intrat in razboi in 1916. In aceste conditii s-a hotarat vizita particulara a suveranei Romaniei in capitala Frantei. Aceasta vizita incepe in forta, fiind asteptata de presedintele Frantei. Mai mult se spune ca in timpul intalnirii cu Clemenceau acesta i-ar fi zis Majestate, cereti partea Tigrului, la care Regina Maria ar fi replicat E ceea ce Leoiaca cere Tigrului. In urma tratatelor de al Saint German, Neuilly si Trianon, teritoriul Romaniei se dubleaza. Razboiul a fost crud cu Romania si cu familia sa Regala, dar prin acest razboi, Regele Ferdinand cel Loial si Regina Maria cea Mare au reusit sa indeplineasca cea mai de pret dorinta a romanilor, realizarea Romaniei Mari. La 15 octombrie 1922, suveranii Romaniei Mari au fost incoronati la Alba Iulia. 

Printesa Irene a Greciei, Principesa Ileana, Regina Maria, Regina Maria a
Iugoslaviei, Principesa mostenitoare Elena a Romaniei

    In momentul de glorie al vietii sale, Regina Maria era inconjurata de fiicele sale, Elisabeta, Regina Greciei si Maria, Regina Iugoslaviei. Demna nepoata a Bunicii Europei, Maria a Romaniei a reusit sa isi casatoreasca primii trei copii cu  Elena a Greciei, fiica regelui Constantin I, cu George, mostenitorul tronului Greciei si cu Alexandru I al Iugoslaviei. Prin aceaste aliante stralucite, regina Romaniei a ajuns sa fie cunoscuta drept Soacra Balcanilor.  In perioada 1918-1927, monarhia romana a fost din multe privinte o monarhie binecuvatata de zei. Victorioasa intr-un razboi care ar fi putut sa o distruga ca pe multe alte monarhii din zona, ea a reusit sa devina o forta in zona, atat din perspectiva aliantelor matrimoniale, cat si din punct e vedere a diplomatilor romani, ca Take Ionescu si Nicolae Titulescu.  In 1923, regele Ferdinand promulga noua Constitutie care integra in viata Romaniei votul universal si reforma agrara. Un an mai tarziu, Regele si Regina Romaniei au realizat un sir de vizite in Polonia, Franta si Anglia, care le-a permis sa intareasca din nou legaturile cu vechii aliati si sa apeleze la investitorii Romani. In Londra, Regina Romaniei a fost primita ca printesa engleza ce a venit sa isi viziteze tara natala. 

   Perioada fericita a vietii Mariei a luat sfarsit in noiembrie 1925. Carol, printul mostenitor reprezenta Familia Regala a Romaniei la inmormnatrea reginei Alexandra a Angliei, vaduva lui Edward VII. Dupa inmormantare, Carol nu s-a intors in Romania fara amanta sa, Elena Lupescu. Maria si Ferdinand au refuzat ultimatumul intaiului lor nascut. Maria incearca sa il convinga sa isi indeplineasca datoria, dar in fata refuzului acestuia accepta hotararea lui Ferdinand de a-l numi pe micul Mihai, print mostenitor. 

Regina Maria si Regele Ferdinand

 In 1927, Regina Maria, insotita de principele Nicolae si de principesa Ileana realizeaza o vizita in S.U.A. Triumfala vizitat a fermecatoarei Regine i-a sfarsit cand primeste vestea agravarii bolii sotului sau. Ferdinand nu si-a mai revenit dupa drama provocata de Carol si a murit in bratele sotiei sale la 20 iulie 1927. In aceeasi zi, Maria a fost alaturi de nora si nepotul sau, in momentul in care Mihai devenea rege la doar sase ani. După moartea regelui Ferdinand şi excluderea ei din regenţa, Maria se retrage la Balcic şi la Bran. Regina asista neputincioasa la urcarea pe tron a fiului sau. Aceasta democrată convinsă constatase cu disperare ca fiul ei angajase monarhia pe o cale primejdioasă. Răsturnarea lui Mihai I, asasinarea lui Ioan Duca, abolirea constituţiei promulgate de rege Ferdinand in 1923 au fost etapele unui drum al crucii pe care bătrâna suverană a fost nevoita sa-l străbată. Putinele clipe de fericire din timpul domnieiei lui Carol al II-lea erau cele petrecute in Belgrad, la curtea fiicei sale Maria, sau in Spania alaturi de sora si cumnatul sau, Beatrice si Alfonso de Galliera sau in Franta la sora sa preferata Victora Melita. Dupa casatoria Ileanei cu Anton de Hasburg-Toscana, Carol i-a interzis Ileanei stabilirea in Romania, indepartandu-si mama de fiica favorita. In 1938, Maria s-a imbolnavit si a plecat la tratament la o clinica din Germania. Cand doctorii au decis ca nu mai e nimic de facut i-au recomandat sa se intoarca acasa, cu avionul. Carol a refuzat si Maria a fost fortata sa vina in tara cu trenul. La putin timp dupa ce a ajuns la Peles, Regina a murit inconjurta de copii cei mai putin iubiti, Carol si Elisabeta.

   Cezar Petrescu descrie astfel vestea mortii Reginei Maria a Romaniei :Pe unde toate trecerile au fost triumfale, in aclamatii, surasuri si fluturari de batiste, acum drumul cel din urma e cu mainile nemiscate pe piept, cu ochii, cu fata, cu zambetul, cu toata lumina astupata de un negru capac, intr-o cutie dreptunghiulara purtata de un afet de tun.  Imi  amintesc o zi cu soare dulce si molatec de toamna, candva in 1906 ....

Regina Vaduva Maria a Romaniei

   Era numai Principesa, tinuta inadins la o parte de politica vremii, dar trecea ca o Regina aclamata de poporul Ei, dupa scurta clipa de reculegere, de emotie, de infiorata si muta adoratie a multimii. Tot ce era vulgar, baltat, zgomotos pe strada, se inobilase in acea unanima pornire catre faptura care reprezenta supranaturalul, o irealitate in absolut. Au venit mai tarziu, alte vremi, cand acelasi itinerar fixat cortegiului funerar de-acum, trecerile Reginei Maria dezlantuiau aclamatii intr-altfel insufletite. In anii neutralitatii cand tti stiau ca Dansa vecheaza pentru razboiul nostru. In ziua intoarcerii din Moldova. Dupa Incoronare. Atatea si Atatea ceasuri, zile, aniversari, pe care prezenta sa le transfigurase, intr-o magie de zana a basmelor noastre ce umplu Universul intreg cu minuni scoase numai dintr-o gaoace de nuca poleita. Basmul e sfarsit. Minunea e sfarsita. Pe unde a trecut zambind, luminand ziua cu  lumina ochilor de azur, ultimul drum e intr-o mare tacere, in intunericul de sub negru capac, cu mainile reci  pe piept - mana care atat de gingas, aerian, euritmic  raspundea imnurilor de adoratie. Nu vi se pare ca bulevardele si strazile Capitalei noastre  pe unde a trecut, vor ramane de acum pentru totdeauna mai goale, mai triste, mai fara sens, ca intr-o cetate de unde a fost nimicita o frumusete si o armonie, de unde a plecat o Icoana ocrotitoare?


   La 18 iulie 1938, regina văduva Maria, izolată din 1930, supusă la tot felul de umilinţe si constant supravegheată de spionii fiului ei, şi-a dat ultima suflare.  Dispariţia ei a fost pentru poporul român semnul ca România Mare era condamnată.⁷²