Regele Carl XVI Gustaf al Suediei

                 Carl Gustaf s-a nascut la 30 aprilie 1946, in timpul domniei strabunicului sau, Regele Gustav V al Suediei. Unicul fiu al printului Gustav Adolf, duce de Vasterbotten si al printesei Sybilla de Saxa-Coburg si Gotha, micul print si-a pierdut tatal inainte de a implini un an. 

  

                Singurul fiu nascut dupa patru fiice, orfan de tata la zece luni, el este “cocolosit” de printesa Sybilla care deceptionata in speranta ei de a a domni intr-o buna zi in Suedia isi indreapta asupra fiului intreaga ei ambitie. In 1950, la urcarea pe tron a bunicului sau, Carl Gustav devine print mostenitor al Suediei. De la patru ani, printul mostenitor isi insoteste bunicul in toata manifestarile oficiale.

                       Departe de a fi un print mostenitor model, Carl Gustag este timid, dislexic, aplecat mai degraba spre disciplinele manuale sau sportive. Printul mostenitor trece cu greutate student examen. Notele mediocre obtinute sunt publicate in presa si inevitabil apare intrebarea daca Carl Gustav are calitatile necesare pentru a fi un rege bun "este greu de imaginat ca un print atat de mediocru sa incoroneze pe viitorii premianti Nobel, mai degraba republica imediat".

               Printul are o imagine foarte proasta ... sters, cu un intelect limitat, stalp al cluburilor de noapte, amator de masini de sport, el este indepartat de putere cand parlamentul decide sa ridice varsta majoratului constitutionala de la 21 la 25 de ani. Printul a incercat sa isi schimbe imaginea incepand un program intens de studii academice la universitatea din Uppsala si la cea din Stockholm. Dupa terminarea studiilor el a inceput o serie de vizite nationale, implicandu-se si in munca realizata de parlament si de Ministerul Afacerilor Externe. In acelasi timp el a realizat stagii la misiunea parlamenta a Suediei la ONU si in institutiile suedeze din Londra.

         Printul urca pe tron in 1973, la varsta de 27 de ani, devenind regele Carl XVI Gustav. Noul rege isi alege drept motto "For Sweden - With the times", declarandu-si deci dorinta de a adapta institutia monarhica cerintelor societatii moderne. Ultimul burlac din Gotha, Regele Suediei declara "nu voi face decat o casatorie din dragoste. Vreau sa fiu eu insumi. Este fundamental pentru a fi un rege bun". In 1976, Regele Suediei se casatoreste cu Silvia Sommerlath. Cei doi s-au cunoscut in 1972, dar din cauza opozitiei bunicului sau s-au casatorit abia dupa moartea lui Gustav VI Adolf. Regele si Regina Suediei au trei copii: Victoria, Carl Philipp si Madeleine.

 

           In 1975 intra in vigoare o  noua Constitutie care limiteaza foarte mult puterile regelui.  Functiile lui Carl XVI Gustav sunt pur reprezentative, dar trebuie sa le exercite deoarece daca regele a omis sa domneasca, el poate fi considerat ca a abdicat in termen de sase luni, la decizia Parlamentului … nu mai prezideaza consiliul de ministri, nu mai are putere consultativa, nu il mai desemneaza pe primul ministru, nu mai sanctioneaza si nu mai promoveaza legi, nu mai semneaza legile si nu mai pronunta discursul tronului.

-          

-                        Treptat, fostul play-boy timid a devenit un suveran dinamic si fericit … exercitarea puterii – atata cat i-a mai ramas dupa constitutia din 1975, la care se adauga influenta binevenita a sotiei sale, regine Silvia l-au transformat pe rege care isi asuma responsabilitatile cu o seriozitate care i-a minutat pe toti. In 1987, 70% din suedezi isi apreciaza regele si doresc mentinerea monarhiei care a stiut sa se adapteze la viata moderna. 

-                 In 2010, monarhia suedeza si reputatia Regelui au fost zguduite de aparitia unei biografii neoficiale  The Unwilling Monarch, in care se spune ca regele a avut numeroase aventuri in timpul casatoriei sale. Monarhia suedeza trece prin o criza de imagine ... in 1996, 70,5% din suedezi aveau incredere in Casa Regala ... in 2010, procentul era de 60%, pentru ca in anul urmator sa fie de 52%. Pe langa zvonurile privind infidelitatea Regelui, monarhia a fost afectata de zvonuri privind apartenenta tatalui Reginei la partidul nazist. Nasterea printesei Estelle a inceput sa sparga norii ce s-au abatut asupra Casei Regale a Suediei. 

                In ciuda zvonurilor, Familia Regala a Suediei pastreaza aparentele unei familii unite "When I think back, it's also something which has strengthened our ties as a family", Regele bucurandu-se de sprijinul sotiei si copiilor sai.

       La multi ani!!!

-        Bibliografie:

      The royal family of Sweden

      Bricard Isabelle, Dinastiile domnitoare ale Europei, Vivaldi      

      http://www.thelocal.se

Willem-Alexander, print Regal al Tarilor de Jos

« Nu exista nici cel mai mic dubiu, sunt pregatit sa-mi accept raspunderile. Am sovait, este adevarat, dar niciodata nu am pus in discutie destinul meu regal (…) Nu a fost vorba de o problema de vointa, mai degraba de atitudine in fata perspectivei de a incepe o pregatire lunga si intensiva pentru o functie pretentioasa pe care va trebui sa o indeplinesc cat mai bine posibil (…) Astazi sunt pregatit si disponibil »

        La 27 aprilie 1967,  olandezii au auzit pentru prima oara dupa o suta saisprezece ani, o suta una lovituri de tun in onoarea nasterii unui mostenitor de sex barbatesc, Willem-Alexander, primul copil al printesei mostenitoare a Tarilor de Jos (viitoarea Beatrix I) si a sotului sau Claus von Amsberg.

       Devenit print regal in 1980, la urcarea pe tron a mamei sale, Willem-Alexander isi face serviciul militar de optsprezece luni in marina regala, apoi studiaza istoria la universitatea din Leiden. La fel ca bunicul sau, printul Bernhard, Willem-Alexander este pasionat de aviatie.

In mijlocul anilor ’90, printul de Oranua demisioneaza din cauza unui scandal, ce avea la baza o acuzatie de mita de mita. Mai mult, presa incepe sa se indoiasca cu privire la vointa sa de a-si asuma rolul de rege. Gustul pentru petreceri, masura taliei sale il fac o tinta buna pentru critici si zeflemea. 

      De atunci, Willem-Alexander se straduieste sa isi refaca imaginea si lupta pe toate fronturile : spitale, penitenciare, repatrierea ranitilor din Sarajevo, patrule de noapte cu politia, pilotarea unui avion sanitar. Eforturile sale dau roade si astazi mostenitorul tronului se bucura de o popularitate adevarata in Tarile de Jos.

       Mai multl, neerlandezii ii acorda toate ingaduintele, inclusiv aceea de a se casatori cu aleasa inimii sale – fiica unui fost membru al guvernului argentinean din junta militara a generalului Videla. In februarie 2002, Wilhelm Alexander s-a casatorit cu Maxima Zorreguieta Cerruti; cei doi au trei fetite: Catharina-Amalia, Alexia si Ariane.

         Foarte apropioat de viitorii sai supusi, netinand seama prea mult de protocol, zambitor, chiar glumet, printul cu o vesnica buna dispozitie, Willem-Alexander a anuntat ca atunci cand va fi suveran va semana mai mult cu bunica sa Juliana, decat cu mama sa ...

LA MULTI ANI!!!

 Bibliografie:

- http://www.hellomagazine.com/profiles/prince-willem-alexander/

Marele Duce Nicolae Mihailovici

Nicolae Mihailovici era cel mai mare dintre cei sapte copii (sase baieti si o fata) nascuti in familia Marelui Duce Mihai Nicolaivici si a Olgai Feodorovna (nascuta Cecilia de Baden). Marele Duce s-a nascut la 25 aprilie 1859. La trei ani, familia lui Nicolae s-a mutat in Tbilisi, unde tatal sau, cel mai mic dintre copiii lui Nicolae I, a fost numit Vicerege al Caucazului. Crescuti departe de pompa din capitala imperiului, ramura Mihailovici a Romanovilor a ajuns sa aiba viziuni mult mai progresiste si mai liberale decat restul Familiei. 

Nicolae a luptat in razboiul Ruso-Turc, conducand un batalion din Caucaz; experienta a fost traumatizanta si l-a facut pacifist. In acelasi timp, Marele Duce nu avea niciun talent militar si a dorit sa se duce unei cariere in educatie. Pentru a-si multumi tatal, Nicolae Mihailovici s-a inscris in Colegiul de Razboi, unde a excelat in studiile militare, dar nu i-a placut viata in armata si a fost singurul Romanov ce a parasit serviciul militar. Dupa ce a parasit armata, Marele Duce s-a dedicat complet cercetarii istorice; a scris o monumentala istorie a domniei lui Alexandru I, biografii ale Elisabetei Alexeivna si a sotul ei. Nicolae al II-lea i-a acordat acces complet la documentele Familiei Imperiale, documente la care nu aveau acces alti istorici. 

Pasiunea sa pentru istorie, dragostea si respectul pentru Franta si sistemul sau de guvernamant l-a facut un personaj atipic printre Marii Duci Romanovi care se dedicau armatei si creadeau in ortodoxie, autocratie si nationalism. Spre deosebire de ceilalti Unchi ai Tarului, Nicolae Mihailovici i-a cerut lui Nicolae sa nu mearga la recepti de la ambasada franceza dupa tragedia Khodynka.  Cand Tarul a hotarat sa mearga, Nicolae Mihailovici si fratii sai au participat, dar au plecat mai repede in semn de protest. 

In timpul Primului Razboi Mondial, Marele Duce s-a ocuptat de organizarea spitalelor. Opiniile sale erau in contradictie cu cele ale Marelui Duce Nicolae Nicolaivici, verisorul sau si comandantul general al Armatei Ruse. Nicolae Mihailovici nu era de acord cu strategiile verisorului sau si credea ca Rusia va pierde razboiul; in acelasi timp Nicolae i-a cerut Tarului sa nu o mai lase pe Alexandra sa conduca. Pentru aceste opinii Nicolae Mihailovici a fost trimis in exil.

Nicolae s-a intors la Petrograd dupa abdicarea Tarului. Desi considera ca doar un miracol mai poate salva Rusia, Nicolae Mihailovici a decis sa nu plece in Finlanda si apoi in Danemarca, unde nepoata sa era Regina Alexandrina. Dupa Revolutia din Octombrie, el credea ca bolsevicii nu o sa reziste la putere. In februarie 1918, Marele Duce a fost exilat impreuna cu fratele sau George Mihailovici si cu verisorul sau Dumitru Constantinovici  in Vologna. In iulie, dupa asasinarea Tarului si a familiei sale, Nicolae, fratele si verisorul sau au fost adusi inapoi la Petrograd. Numeroase rude ale Marilor Duci au incercat sa ii elibereze, la fel ca niste membri ai Academiei Franceze. Cand Maxim Gorky a reusit sa obtina eliberare de la Lenin a fost prea tarziu: in 28 ianuarie 1919, ziarele din Petrograd aparusera cu titlul Romanovii impuscati.

Printesa Alice a Regatului Unit

       Alice Maud Mary, printesa a Regatului Unit, s-a nascut la 25 aprilie 1843, fiind a doua fata si al treilea copil al printului Albert de Saxa-Coburg si Gotha si a reginei Victoria a Regatului Unit. Printesa si-a petrecut copilaria alaturi de parintii si numerosii sai frati. Printul Albert isi adora copii si s-a implicat in mod activ in educatia lor, in timp ce Regina avea un interes mai mic, atribuind asta faptului ca a fost crescuta exclusiv in compania adultilor.  

         Alice era foarte apropiata de Vicky si Bertie, fratii ei mai mari. Umbrit de personalitatea exceptionala a Printesei Regale, mostenitorul tronul a format o legatura puternica cu sora sa mai mica; Alice fiind singura care il putea sa il calmeze si sa ii spuna lucruri pe care nu le-ar fi suportat de la alt membru al familiei. In timpul razboiului Crimeei, Vicky si Alice au fost alaturi de mama lor atunci cand Regina vizita soldatii raniti in spitalele din Londra. Mai mult, printesele au cunoscut-o pe Florence Nightingale, care a devenit exemplu pe care Alice si Vicky il vor urma in razboaiele care vor avea loc in tara lor adoptiva. Dupa logodna lui Vicky cu printul Frederick Wilhelm al Germaniei, Alice incepea sa planga de cate ori Fritz isi vizita logodnica, fiind distrusa de plecarea Printesei Regale. 

         Dupa casatoria lui Vicky, Regina a incercat sa gaseasca un sot pentru a doua sa fiica. Prima optiune a fost Wilhelm, Print de Orania, mostenitorul tronului Tarilor de Jos. Printul a fost invitat in Anglia si Alice era incantat de perspectiva de a deveni Regina, dar curand au inceput sa iasa la suprafata defectele printului si Regina nu a mai permis logodna. In final printesa Alice s-a logodit cu printul Louis de Hessa si de Rin; chiar daca nu putea fi caracterizat drep inteligent, Louis i-a impresionat pe parintii logodnicei sale prin faptul ca nu a cazut inca prada tentatilor carnii, asa cum s-a intamplat cu Printul de Wales. Mai mult, fiind mostenitorul unui stat german, relativ mic, Louis putea sa petreaca mult mai mult timp in Anglia.

          Plecarea lui Vicky la Berlin a fost o lovitura puternica pentru tatal sau, dar el a ajuns sa se increada tot mai mult in Alice. Mai mult, dupa stabilirea logodnei el a inceput sa aiba intalniri zilnice cu Alice in care ii explica problemele politice ale epocii. In decembrie 1861, printul Albert s-a imbolnavit si Alice a fost cea care a avut grija de el. Regina s-a bucurat intodeauna de o sanatate buna si nu putea concepe gravitatea bolii sotului sau. Alice a fost infirmiera devotata a tatalui sau si dupa moartea sa a trebuit sa aiba grija de mama sa, care a fost distrusa de moartea lui Albert. 

       Primele luni de dupa moartea tatalui sau au fost teribile pentru Alice, ea devenind regent in toate privintele, chiar daca nimeni nu i-a acordat acest titlu. Cand Louis s-a intors in Anglia nu si-a recunoscut viitoarea sotie: fata plina de energie a disparut lasand locul unei tinere femei cu cearcane, dedicata ingrijirii mamei sale.

         Nunta lui Alice si a lui Louis a parut mai mult o mormantare, decat o nunta, dar inainte de a pleca in luna de miere, Alice i-a spus mamei sale ca e mandra si fericita sa fie sotia lui Louis. In curand dupa casatorie s-a nascut primul copil al cuplului, o fetita ce a primit numele bunicii materne. Daca la inceputul casatoriei fiicei sale, Victoria spera ca Alice si Louis o sa ramana cat mai mult in Anglia, in curand neintelegerile dintre Regina si cea de-a doua fiica a sa au inceput schimbe relatia dintre Winsdor si Hesse. Victoria dezaproba faptul ca Alice nu folosea o dadaca, ca nu se limita sa dea bani saracilor, ci mergea in cartierele sarace.

           Viata lui Alice a fost puternic afectata de razboiul dintre Austria si Prusia; Hesse a luat partea Austriei, deci Alice si Vicky erau in tabere opuse

       

Marele Duce Guillaume IV de Luxembourg

        ^{Guillaume-Alexander, Mare Duce de Luxembourg s-a nascut la 22 aprilie 1852, in Nassau, fiind cel mai mare fiu al lui Adolphe, Duce de Nassau si a printesei Adelaide-Marie Anhalt-Dessau. In 1890, la moartea regelui Wilhelm III, uniunea dintre Tarile de Jos si Luxembourg ia sfarsit deoarece in ducat era inca valabila legea salica. Ducele de Nassau, Adolphe devine mare duce de Luxembourg si Wilhelm-Alexander mare duce mostenitor.} 

     ^{In 1884,} Guillaume ^{se indragosteste de infanta Mar Maria-Anna, fiica regelui alungat Miguel I al Portugaliei. Ducele Adolphe se opune casatoriei fiului sau deoarece casa de Braganza era catolica si casa de Nassau era protestanta. Dupa ce Adolphe mosteneste coroana Luxembourgului, el aproba casatoria lui Wilhelm si in contractul de casatorie a celor doi se specifica ca baietii vor fi crescuti in religia protestanta, in timp ce fetele in religia catolica.} Guillaume ^{si Maria-Anne vor avea sase fete (Maria-Adelaide, Charlotte, Hilda, Antonia, Elizabeth, Sophia), dar niciun baiat. Dupa urcarea lui} Guillaume ^{pe tronul marelui Ducat a inceput sa se puna problema succesiunii, mai ales ca familia de Nassau nu avea alti mostenitori legitimi. In 1907,} Guillaume ^{IV a numit-o pe Marie-Adelaide mostenitoarea sa. Marele Duce} Guillaume ^{IV de Luxembourg moare in 1912.}

Regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit

„Lucrurile invechite sunt garantia noastra pentru viitor. Noi nu existam pentru a distra sau converti poporul. Noi suntem”

       Al şaizeci şi patru suveran al Marii Britanii, Elizabeth II s-a nascut la 21 aprilie 1926, fiind cea mai mare fiica a ducelui de York ( viitorul George VI) si a sotiei sale, nascuta Elizabeth Bowes-Lyon. Inca de mica, printesa Lilibet (cum era numita ca sa fie deosebita de mama sa) era patrunsa de „un simt neabatut al datoriei”. In 1945, Elizabeth isi convinge tatal sa o lase sa-si indeplineasca serviciul militar, se inroleaz ca sublocotenent si este repartizata la transportul armatei de uscat.

       In 1946, printesa mostenitoare se logodeste cu printul Philip de Grecia. George VI ii cere fiicei sale sa astepte majoratul constitutional inainte de a se casatori, in speranta ca va renuntata la printul grec. In timp ce hotararea Regelui slabeste, cea a printesei se intareste si casatoria se oficiaza la 20 noiembrie 1947. Cei doi vor avea patru copii: Charles, Anne, Andrew si Edward.

       Printesa Elizabeth strabate tarile Commonwealth-ului aratand ca este o adevarata printesa model; pe cand era in drum spre Kenya primeste vestea mortii tatalui ei ... Noua Regina are douzeci si cinci de ani si cand se inclina in fata sicriului tatalui sau face ultima reverenta din viata ei. 

       In ultimii saizeci de ani, Regina Elizabeth a reprezentat imaginea monarhiei si legatura directa si personala dintre cele cincizeci si trei de state care compun Commonwealth-ului. Numarul vizitele facute de Regina in timpul domniei sale este impresionant. Cand nu calatoreste, Elizabeth II il primeste in audienta in fiecare marti pe primul-ministru. Ea a numit unsprezece, fiecare dintre acestia s-au supus la cremonia traditionala a sarutatului mainii. Departe de a fi o formalitate, aceasta audienta demonstreaza capacitatea de a asculta si  de a percepe problemele a Reginei.

       Elizabeth II a fost cea care a ridicat valul de mister care ocrotea monarhia britanica. Ea a fost cea care a tinut cu tot dinadinsul ca ceremonia incoronarii sale sa fie filmata si urmatita la televiziune. In 1969 a acceptat sa se turneze un film cu privire al viata cotidiana a familiei regale ... presa nesatula ameninta insasi existenta acestei institutii. Anul 1992 a fost determinant, cu sirul lui de evenimente scandaloase sau dramatice: divortul printesei Anne, separarea lui Charles si Diana, nazbatiile lui Sarah si incendiul de la castelul Windsor, care nu era asigurat. Polemica ridicata in acel moment o determina pe Regina sa anunte ca va plati impozit asupra veniturilor ei personale. 

      Regina Elizabeth, patrunsa de sentimentul datorie si-a dedicat viata protejarii si intaririi monarhiei britanice. Incredibila facultate de adaptare a Elizabethei a facut-o sa faca numeroase eforturi pentru a micsora prapastia dintre Coroana si popor. 

       Monarhia britanica a simtit glontul trecandu-i pe langa ureche, dar Elizabeth a stiut sa mentina carma.

LA MULTI ANI!!!

Printesa Alexandra Victoria de Schleswig-Holstein

              Printesa Alexandra Victoria Augusta Leopoldina Charlotte s-a nascut la 21 aprilie 1887, fiind a doua fiica a lui Friedrich, duce de Schleswig-Holstein si a printesei Karoline Mathilde de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Augustenburg. Printesa a fost numita in onoarea matusii materne, imparateasa Augusta Victoria a Germaniei. 

Regele Carol I al Romaniei

“Viaţa mea era aşa strâs legată de această de Dumnezeu binecuvântată Ţară, că doresc să-i las şi după moartea mea, dovezi de vădită simpatie şi de viul interes pe care le-am avut pentru dânsa. Zi şi noapte m-am gâ ndit la fericirea României, care a ajuns să ocupe acuma o poziţie vrednică între statele europene [...] Succesorul meu la tron primeşte o moştenire de care el va fi mândru şi pe care el o va cârmui, am toată speranţa, în spiritul meu, călăuzit fiind de deviza: «Tot pentru Ţară, Nimic pentru mine»...”.²⁶

 

         Cel care va deveni primul Rege al Romaniei s-a nascut la 20 aprilie 1839, la Sigmariengen fiind al doilea fiu al lui Karl Anton de Hohenzollern-Sigmariengen si a printesei Josephine de Baden.Viata ofiterului german se schimba in 1866, cand dupa refuzul lui Filip de Flandra, delegatia romana ii ofera tronul Principatelor Unite.

      Curând după venirea lui Carol în ţară, parlamentul a votat, în ziua de 29 iunie/ 11 iulie 1866, o nouă Constituţie, pe care domnitorul a depus următorul jurământ: “Jur a păzi Constituţiunea şi legile poporului român, a menţinea drepturile lui naţionale şi integritatea teritoriului”.¹⁵ Constituţia introduce cele trei principii cunoscute: suveranitate naţională (pentru tânărul stat român deocamdată un deziderat), guvernare reprezentativă şi separarea puterilor în stat. Suveranul urma a fi un element ponderator între cele trei puteri, temperându-le excesele, un element care să reprezinte principiul colaborării puterilor.  Şi sub Carol I chiar acesta a fost. Carol n-a avut favoriţi sau favorite în România. Nici prieteni n-a avut, ducând preceptul lui Ludovic XIV: “n’ayez jamais d’attachement pour personne” dincolo de marginile sale.¹⁶

        Prin urcarea la tron a lui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen pe tronul României marile puteri au fost puse în faţa faptului împlinit; rezistenţa lor s-a diminuat treptat. Cea mai importantă stavilă a fost înlăturată în octombrie 1855, când principele Carol a făcut o vizită la Instambul, în timpul căreia a primit firmanul de numire din partea sultanului:

     Este de remarcat că domnitorul nu s-a conformat tuturor normelor stabilite de Poartă, afirmând prin atitudinea sa aspiraţia României spre independenţa...“Lângă sofaua pe care se aşezase sultanul s-a pregătit un scaun pentru prinţ; prinţul Carol însă face uz de privilegiul său de prinţ de sânge, dă scaunul la o parte, ceea ce provoacă o clipă de confuzie şi se aşează lângă suveranul său (...) În sfârşit, sultanul întinde cu un gest cam încurcat tânărului prinţ o hârtie, firmanul; acesta, fără a-l desface, îl pune pe masă ”.¹⁷

 

Dupa ce si-a asigurat tronul, Carol a inceput sa se gandeasca la casatorie. Aleasa a fost prinţesa Elisabeta Paulina Ottilie Luise de Wied. A doua zi după ce s-au cunoscut, principele României o cere în căsătorie, iar Elisabeta acceptă fără să stea pe gânduri. Iuţeala cu care s-au logodit avea să scandalizeze curţile germane. Dar princepelui Carol chestiunile sentimentale i s-au părut întotdeuna nepotrivite şi a dorit ca totul să fie făcut în mare grabă. De asemenea, vroia să scape de comentariile şi obiecţiile supuşilor săi, ce pot apărea mai ales când o logodnă se prelungeşte prea mult. În sfârşit, el fusese de fapt definitiv cucerit de aleasa lui datorită aparentei docilităţi a Elisabetei faţa de mama ei, semn că putea fi o soţie supusă şi fără pretenţii.²⁸

                 ^{In 1870 se naste singurul copil al cuplului, o fetita pe care o vor numi Maria. Moartea sa va fi o lovitura puternica pentru parintii sai, Carol se refugiaza in munca, in timp ce Elisabeta gaseste in scris o alinare. Chiar daca moartea Mariei a insemnat inceputul rupturii dintre domnul si doamna Romaniei, ei se vor dedica din acel moment tarii unda fiica lor a trait "cea mai scumpa amintire a fiicei noastre piedute, o comoara imensa este dragostea ei fara limite pentru tara in care s-a nascut, o dragoste atat de puternica ca in ciuda varstei ei fragede s-a imbolnavit de dor in prima ei vizita in strainatate".} 

 

Cu ocazia războiului franco-prusac din 1870 – provocat, de astfel, de candidatura fratelui său Leopold de Hohenzollern-Sigmaringen la tronul Spaniei -, el l-a susţinut pe vărul său Wilhelm I, căruia i-a scris următoarele “Simţamintele mele vor fi totdeuna acolo unde flutură stegul negru cu alb (...)”. Din nefericire pentru el, românii n-au împărtăşit entuziasmul său faţă de prusaci. În martie 1871, ei au organizat o imensa manifestaţie profranceză la Bucureşti şi au cerut abdicarea lui Carol I şi instaurarea republicii, pentru a sancţiona refuzul suveranului lor de a veni în ajutorul Franţei învinse şi invadate. Monarhul n-a insistat şi, prudent, s-a ferit să-şi arate public admiraţia pentru armata prusacă.¹⁸

În 1876 se ivesc în Peninsula Balcanică mişcări ale populaţiilor creştine împotriva dominaţiei turceşti, în Muntenegru, în Bulgaria, în Serbia , iar mişcările sunt reprimate în mod sălbatic de turci. Europa este indignată, dar nu reacţionează decât o singură ţară, care avea întotdeauna interesul să intervină în Balcani luând ca pretext aceste revolte, şi anume Rusia.¹⁹          

Având alături un guvern liberal, condus de Ion C. Brătianu, şi un ministru de externe în persoana lui M. Kogălnicenu, Carol I se aproprie de Rusia. La 4/16 aprilie 1877, Kogalnicenu semnează o Convenţie cu Rusia, prin care armatele acesteia sunt lăsate să treacă pe teritoriul României (şi dacă n-ar fi semnat, ruşii tot ar fi forţat trecerea), în condiţiile respectării integrităţii ţării.

La 9/21 mai 1877, Parlamentul declară “independenţa absolută a României”. O independenţa pe care şi-o apără cu strălucire în luptele de la sud de Dunăre, de la Plevna, Rahova, Smârdan ş.a., la care armata română participă sub comanda principelui Carol (comandant suprem al armatelor ruso-române care asedează Plevna).²⁰

Trei ani mai tarziu, în 1881, principele Carol ia titlul de rege – fapt acceptat de toate puterile, ceeaa ce ne ridică, din punct de vedere protocolar, la rang de egalitate cu celelalte monarhii din Europa. In acelasi timp, fiul fratelui sau, printul Ferdinand de Hohenzollern-Sigmariengen devine mostenitorul tronului.

În mai 1906 se deschide marea Expoziţie jubiliară naţională pe domeniul vast al Filaretului de lângă Bucureşti. Din toată avalanşa de omagii prezentate regelui Carol la jubileul său de patruzeci de ani de domnie, cel mai simpatic pare să fie acela tradus prin organizarea acestei expoziţii – căci pe el nu-l interesează niciodată vorbele, ci numai faptele, niciodată aparenţa, ci esenţa.²²

În primăvara anului 1907, regatul a fost în întregime zdruncinat de o adevărată insurecţie, care a fost pe punctul de a distruge monarhia. Carol şi-a salvat tronul numai cu preţul reprimării sălbatice a ţaranilor răsculaţi, care se pregăteau să atace capitala, după ce-şi dăduseră mâna cu un proletariat ale cărui condiţii de viaţa, mai ales în mine, erau înspăimântatoare.²³  Dramaticile evenimente din 1907, survenind la doar câteva luni de la jubileul din 1906, l-au zguduit pe rege, care a început să fie contestat.²⁴

Declanşarea primului război mondial în august 1914 l-a despărţit definitiv pe Carol de poporul său. Dorind să lupte alături de Germania, conform altfel cu tratatul secret din 1883 care-l lega de imperiile centrale, Carol I s-a găsit în totală contradicţie cu principesa Maria şi cu imensa majoritate a poporului român.²⁵ 

După o domnie de 48 de ani, o domnie benefică, în care România a făcut un salt înainte uimitor – mai toate căile ferate române datează de pe vremea lui Carol, s-au construit şosele, au apărut uzine, a început exploatarea petrolului ( a doua ţară în lume, după SUA, în privinţa extracţiei petrolului), s-au făcut uriaşe progrese economice -, Carol I a murit la castelul său de la Sinaia. Boala sa a fost agravată de sentimentul că nu reuşise să-şi facă datoria de ofiţer german şi monarh Hohenzollern.

Bibliografie:

* Paul Lindenberg, Regele Carol I al Romaniei

* Guy Gauthier, Acvile si lei. Monarhiile Balcanice

* Gabriel Badea Paun, Carmen Sylva - Uimtoarea Regina a Romaniei

Ducele Henrich de Mecklemburg-Schwerin

              Heinrich Wladimir Albrecht Ernst s-a nascut la 19 aprilie 1876, fiind cel mai mic fiu al lui Frederick Francis II, Mare Duce de Mecklemburg-Schwerin si a printesei Marie de Schwarzburg-Rudolstadt, a treia sa sotie. 

                 La 7 februarie 1901, ducele Heinrich se casatoreste cu regina Wilhelmina a Tarilor de Jos. Dragostea nu prea isi gaseste locul in casatoria unei tinere greoaie si autoritare, care fusese luata de nevasta pentru ratiuni evidente de catre un print amator de sexul frumos. Neintelegerile dintre cei doi au loc si in public.

                 Umilit tot timpul de regina, printul Henrik paraseste domiciliul conjugal pentru a trai o viata paralela. Comportamentul sau imoral nu constituie un secret pentru nimeni. Dupa treizeci si trei de ani de umilite conjugale, Printul Consort a murit la 3 iulie 1934.

Bibliografie:

Bricard Isabelle, Dinastiile domnitoare ale Europei, Vivaldi             

Marele Duce Henri de Luxembourg

              Nascut la 16 aprilie 1955 in castelul de la Betzdorf, Marele Duce Henri de Luxembourg este cel mai mare fiu al Marelui Duce Jean si a printesei Josephine-Charlotte de Belgia. Henri urmeaza cursurile unei mici scoli instalate in palatul ducal, apoi cele ale Scolii europene din Luxembourg. Dupa Academia militara de la Sandhurst, se incrie la Universitatea din Geneva, unde studiaza stiintele economice. Din 1978, Henri este presedintele Comitetului de dezvoltare economica a Marelui Ducat, al carui obiectiv este sa promoveze intreprinderile din Luxembourg in strainatate si sa atraga investitorii straini in Marele Ducat.

    Dupa terminarea studiilor universitare, marele duce mostenitor  efectueaza numeroase calatorii de prospectare a pietilor straine. Din 1980, el este numit membru in Consiliul de Stat. In acelasi timp el isi acorda patronajul numeroaselor asociatii din domeniul cultural, sportiv si social. Marele Duce este membru activ al Fundatiei Mentor, creata sub patronajul Organizatiei Mondiale a Sanatatii.

          Henri urca pe tronul din Luxembourg la 7 octombrie 2000, dupa abdicarea tatalui sau. Domnia lui Henri urmeaza calea trasata de bunica si de tatal sau, declarand ca dorinta sa este sa intareasca legatura profunda dintre Casa Ducala si populatie, urmand traditia, dar aducand si un suflu de modernitate. Marele Duce Henri al Luxembourgului domneste, dar nu guverneaza, nefiind implicat in afacerile politice ale tarii sale. Solidaritatea, armonia intre diferitele comunitati ale Marelui Ducat, coeziunea sociala, protectia mediului si progresul integrarii europene sunt prioritarile Marelui Duce.

         In timpul studiilor universare, Henri o cunoaste pe Maria-Theresa Maestre y Batista, o plebee. Descendentul dinastiilor de Nassau si Boubon, rationalul si ascultatorul mostenitor al Marelui Ducat de Luxembourg insista sa se casatoreasca cu aleasa sa. Casatoria dintre Henri si Maria-Theresa s-a dovedit reusita perfecta, cei doi avand cinci copiii Guillaume, Felix, Louis, Alexandra si Sebastian. 

LA MULTI ANI !!!