miercuri, 6 martie 2013

Paul I, Regele Greciei

        La 6 martie 1964, la Atena murea regele Paul I al Grecilor. Paul a fost al treilea fiu al regelui Constantin I si al sotiei sale Sofia de Hohenzollern. Fiind al treilea fiu, Paul nu trebuia sa domneasca, asa ca o mare parte a vietii sale Paul a fost ofiter naval. 
             Paul a crescut intr-o familie foarte unita, care a gasit in aceasta unitate puterea sa treaca peste toate incercarile la care au fost supusi. In 1911, Printii Mostenitori ai Greciei au fost fortati sa plece in exil, din cauza unei lovituri militare indreptate impotriva Regelui George I. In 1917, Constantin I a fost fortat sa plece in exil, in timp ce fiul sau Alexandru a fost declarat Rege. La moartea lui Alexandru, guvernul i-a cerut lui Paul sa urce pe tron, dar acesta a refuzat spunand ca tatal lui este Rege si daca acesta ar muri, fratele sau mai mare, George ar fi mostenitorul sau. In 1921, Constantin este fortat sa plece in exil si dupa cateva luni moare. Paul devine mostenitorul fratelui sau mai mare, care este fortat sa abdice in 1923. Timp de 12 ani, Familia Regala Greaca isi petrece viata in exil, pana cand in 1935 norocul se schimba la Atena si George al II-lea isi recapata tronul. Deoarece din casatoria cu Elisabeta a Romaniei, George nu a avut niciun copil, Paul devine Print Mostenitor. In 1941, Paul impreuna cu familia sa pleaca in exil in Egipt, unde raman pana la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial.


                In 1938, Paul se casatoreste cu Frederica de Hanovra, fiica verisoarei sale primare, Victoria Louise de Hohenzollern. Cei doi au trei copii: Sofia, Constantin si Irene. In 1947, la moartea lui George al II-lea, Paul si Frederica devin Regele si Regina Grecilor.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu