miercuri, 28 noiembrie 2012

Regele Alfonso XII al Spaniei

             Alfonso, cel mai mare fiu al reginei Isabel II, s-a nascut la 28 noiembrie 1857. Majoritatea istoricilor sunt de acord ca nu este fiul regelui consort ci rodul unei aventuri amoroase pe care regina Isabel a avut-o cu un ofiterul Antonio Puig. De astfel, poporul l-a numit pe noul infante Puigmoltejo. 

                    Alfonso si-a petrecut copilaria in curtea corupta a mamei sale. Are opt ani cand este nevoit sa plece in exil impreuna cu regina Isabel II. La 25 iunie 1870 devine Alfonso XII, atunci cand mama sa abdica in favoarea lui. Timp de noua ani, Alfonso va trai in exil in Franta, apoi in Anglia unde este primit la scoala militara de la Sandhurst.
                 
             In 1874, generalul Martinez Campos da lovitura de gratie si ia puterea. La 29 decembrie Cortes-ul ii ofera coroana lui Alfonso: "Sire, Majestatea Voastra a fost proclamata ieri rege de catre armata spaniola. Traiasca regele". La Madrid, regele are o primire triumfala, spaniolii sarbatorind intoarcerea Bourbonilor cu tot atata pasiune, cata pusesera pentru a-i izgoni.

                 Domnia regelui Alfonso XII incepe sub auspicii fericite, mai ales ca regele pune capat razboiului si impune adoptarea unei constitutii liberale, dupa modelul celei britanice. Din nefericire, guvernele pe care le numeste se dovedesc neputincioase sa rezolve dificultatile Spaniei. Problema Marocului ingreuneaza relatiile cu Franta. 

                 In ianuarie 1878, Alfonso se casatoreste din dragoste cu verisoara sa primara, printesa Maria de las Mercedes de Orleans si Bourbon. Fericirea lor este de scurta durata, regina moare cinci luni mai tarziu din cauza unui avort spontan agravat de tuberculoza. Regele este disperat, dar pentru a asigura dinastia trebuie sa se gandeasca la o noua casatorie. Aleasa e arhiducesa Marie-Christine de Austria. Arhiducesa se indragosteste de sotul ei, dar Alfonso nu o iubeste si continua sa ii fie infidel. Cei doi au doua fete: Maria de las Mercedes si Maria Theresa. In 1885, regina Marie-Christine este insarcinata cu un al treilea copil cand regele se imbolnaveste de tuberculoza. Alfonso XII se stinge din viata la 25 noiembrie 1885, cu cateva zile inainte de a implini douazeci si opt de ani. Dupa sase luni se naste fiul sau, care va fi proclamat regele Alfonso XIII chiar in ziua nasterii sale. 


Bibliografie:
*Isabelle Bricard, Dinastiile Domnitoare ale Europei   

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu