duminică, 8 aprilie 2012

Christian IX al Danemarcei

           Cel care va prezida pentru peste patru decenii destinele Coroanei daneze, Cristian IX s-a nascut la 8 aprilie 1818 la castelul din Gottorp. Cristian era al patrulea baiat al lui Frederick Wilhelm, duce de Schleswig-Holstein-Sonderborg-Glucksborg si al sotiei sale, Louise Caroline de Hesse. Bunicii materni erau langrafului Carol de Hesse-Cassel si printesa Louise a Danemarcei, iar una din matusile sale era Marie Sophie, sotia regelui Frederik VI al Danemarcei. Dintre cei sase copii ai Mariei Sophia si a lui Frederick VI, doar doua fete au supravietuit copilariei, dar niciuna nu a avut copii. Dupa moartea ducelui Frederick Wilhelm, Maria Sophia s-a ocupat de educarea celor mai mici copii ai surorii sale, inclusiv de cea a lui Christian.  

         La 26 mai 1842, printul Christian se casatoreste cu printesa Louise de Hesse-Cassel, nepoata regelui Christian VIII al Danemarcei. Succesiunea tronului danez era o problema foarte complicata deoarece era legata de succesiunea ducatelor Scheswig-Holstein unde era valabila legea salica. Conferinta Internationala de la Londra din 1852, confirma ca regele Danemarcei nu va avea un mostenitor si trecerea Coroanei daneze la printul Christian.

               
               In primul an al domniei sale, Christian IX  pierde doua cincimi din regat si 20% din populatia sa, atunci cand Danemarca este fortata sa cedeze Prusiei ducatele Schleswig-Holstein-Lauenburg. Acest lucru va arunca o umbra asupra domniei sale, lucru accentuat de tendintele conservatoare ale Regelui.

              Timp de patruzeci de ani, Christian IX a lucrat pentru dezvoltarea sociala si economica a tarii sale. In 1866, Danemarca primeste o noua Constitutie in urma careia tara va avea un sistem parlamentar bazat pe doua Camere. In ciuda acestui lucru, Christian va depune numeroase eforturi pentru a impiedica luarea puterii de catre stanga (chiar daca aceasta are majoritatea in Adunarea reprezentativa). Abia in 1901, Regele este obligat sa cedeze si stanga formeaza pentru prima oara guvernul, ceea ce reprezinta inceputul parlamentarismului in Danemarca. In timpul domniei regelui Christian IX, Danemarca cunoaste un important avant economic: agricultura se dezvolta, industria, pescuitul, santierele navale se modernizeaza.

               
      Regele Christian si regina Louise au avut sase copii, care vor face casatorii stralucite care inrudesc Casa de Danemarca cu cele mai importante familii domnitoare. Supranumit Socrul Europei, Christian IX este la sfarsitul domniei sale inconjurat de o numeroasa descendenta regala. Astazi descendentii lui Christian IX se afla pe tronul Danemarcei, Norvegiei, Regatului Unit, Belgiei, Luxembourgului, Spaniei. In acelasi timp si pretendentii la tronul Romaniei, Greciei, Iugoslaviei sunt descendentii lui Christian IX.

Bibliografie:
Bricard Isabelle, Dinastiile domnitoare ale Europei, Vivaldi     

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu